Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2006
procedural · respins
Nicolae V„c„roiu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Avem ∫i o solicitare scris„ din partea ministrului justi˛iei, doamna Monica Macovei. D‚nsa are un program ∫i o primire p‚n„ la ora 11,00—11,15 ∫i ne roag„, punctul 15, dac„ va intra mai devreme o s„-l s„rim, astfel Ónc‚t la 11,30 s„ intr„m Ón dezbateri pe acea Ordonan˛„ de urgen˛„ a Guvernului cu privire la transformarea P.N.A.-ului Ón Direc˛ie Na˛ional„ Anticorup˛ie. C‚nd vom ajunge acolo...
Stima˛i colegi, Biroul permanent v„ propune prelungirea termenului de la 45 la 60 de zile la propunerea legislativ„ referitoare la Legea lustra˛iei. Œn primul r‚nd, e o solicitare a Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri. Nu este o lucrare simpl„, este, Óntr-adev„r, complex„. Trebuie analizat„ cu toat„ r„spunderea.
Deci, pe cale de consecin˛„, vom supune votului dumneavoastr„ prelungirea termenului de adoptare, conform prevederilor Constitu˛iei, de la 45 la 60 de zile.
V„ rog s„ vota˛i, stima˛i colegi.
Cu 83 de voturi pentru, un vot Ómpotriv„, dou„ ab˛ineri, aceast„ propunere a fost aprobat„.
Œn conformitate cu prevederile Legii nr. 47/1992 privind organizarea ∫i func˛ionarea Cur˛ii Constitu˛ionale, v„ informez c„ la secretarul general al Senatului s-au depus dou„ proiecte de lege:
— Lege pentru ratificarea Acordului dintre Rom‚nia ∫i Confedera˛ia Elve˛ian„ privind cooperarea Ón combaterea terorismului, criminalit„˛ii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substan˛e psihotrope ∫i precursori, precum ∫i a altor infrac˛iuni transna˛ionale, semnat la Bucure∫ti la 19 septembrie 2005, ∫i
— Lege pentru acceptarea amendamentelor privind limitarea sumelor din Protocolul din 1992 pentru amendarea Conven˛iei interna˛ionale privind r„spunderea civil„ pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, Óncheiat la Londra la 27 noiembrie 1992.
Stima˛i colegi, ave˛i posibilitatea s„ v„ adresa˛i Cur˛ii Constitu˛ionale.
Biroul permanent v„ propune, de asemenea, s„ fi˛i de acord cu solicitarea de retragere a propunerii legislative privind aprobarea unor m„suri financiare pentru societ„˛ile comerciale din industria berii.
Ini˛iator, domnul deputat Alexandru Mocanu. Dac„ sunt obiec˛ii? Nu sunt.
Voi supune votului dumneavoastr„ aceast„ propunere de retragere a proiectului de lege.
V„ rog s„ vota˛i, stima˛i colegi.
Cu 64 de voturi pentru, un vot Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere — repet, suntem Ón cvorum; la ora actual„ sunt 88 de colegi Ón sal„ — s-a aprobat aceast„ solicitare.
Rog, lista Guvernului... V„ rog s„-mi da˛i lista reprezentan˛ilor Guvernului prezen˛i la ∫edin˛„.
Stima˛i colegi, trecem la proiectul de Lege privind statutul personalului de proba˛iune.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 24/10.III.2006 Invit Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri. Domnul pre∫edinte Eckstein, v„ rog s„ lua˛i loc.