Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2016
procedural · respins
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Avertizorii vizuali și olfactivi, dincolo de etichetare... Directiva, din câte înțeleg eu, se referă în principal la etichetare, la o serie întreagă de semne făcute pentru persoane alfabetizate și pentru cei care, în general, se uită la etichetă înainte de a consuma puțin antigel sau eu știu ce altă substanță otrăvitoare. Mă îndoiesc că este suficient.
În drept există un principiu care se aplică, din punctul meu de vedere, aici și care se numește _abundat non nocet_ sau are această formulă, _abundat non nocet_ . Eu cred că supranormarea, chiar dacă ar fi aplicabilă într-o asemenea ipoteză, nu are alt efect decât prevenirea suplimentară a unor accidente cu consecințe tragice.
Nici gazul pe care îl folosim toți acasă la aragaz nu ar fi detectabil dacă nu ar avea acel aditiv olfactiv care să ne prevină. Ideea că un aditiv de acest fel, cu rol de avertizor olfactiv sau vizual, ar produce efecte deranjante, dincolo de faptul că am putea să găsim, punând chimiștii la treabă, și avertizori nedăunători sau care nu sunt atât de flagrant dăunători, ideea este să ne avertizeze.
Chiar și pentru ipoteza în care un autovehicul pierde antigel, e bine să se simtă acel avertizor, ca acel conducător auto să-și dea seama că autovehiculul său pierde substanță importantă pe caz de ger. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu-mi pun problema că ar avea de suferit pentru că e iritant pentru căile nazale, pentru căile respiratorii, pentru ochi, ci îmi pun problema că ar putea să-l ajute în plus să depisteze o asemenea scurgere, categoric, constând într-o defecțiune tehnică.
Deci, din punctul meu de vedere, propunerea este una necesară, ea nu are cum să dăuneze, ba, din contră, sprijină suplimentar prevenirea unor accidente și, din nefericire, fenomenul este cunoscut.
De aceea, eu cred că și Guvernul poate să fie mai îngăduitor și să nu-și ascundă sau să-și mascheze opoziția față de o asemenea propunere cu raționamentul, destul de subțire, că există o directivă europeană și că asta ar rezolva toate problemele.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.