Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Laura Iuliana Scântei
Discurs
Aveți timp să-mi răspundeți când vom susține amendamentele.
Doamnelor și domnilor senatori,
Partidul Național Liberal nu va fi părtaș la această operă legislativă propusă de coaliția PSD–ALDE–UDMR, prin care se îngenunchează una dintre cele trei puteri ale statului. Nu va vota nici azi, așa cum nu a votat nici ieri, Proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004. Avem însă datoria, ca partid de opoziție, să spunem de ce. Este simplu: pentru că Partidul Național Liberal are o misiune diferită cu privire la legile justiției, pentru că avem valori și principii de viață și politice diferite.
Dumneavoastră aveți o viziune întemeiată pe frică, pe frica de a răspunde politic, civil, administrativ sau penal a celor care au guvernat, care, poate, mai guvernează folosind abuzul de putere și, uneori, săvârșind fapte penale. Noi avem principii și valori care sunt întemeiate pe respectul, echilibrul și separația puterilor în stat, pe apărarea valorilor democratice câștigate în 1989 și a statului de drept.
Da, avem viziuni diferite! Dumneavoastră ați optat pentru minciună, să-i păcăliți pe români, pe partenerii europeni, pe magistrați, enunțându-le niște obiective generoase, cu care toți am fost de acord și nimeni nu le-a contestat, dar pe care nu le-ați concretizat în aceste proiecte de lege.
Noi am ales adevărul, să spunem tuturor de ce nu este așa cum susțineți. Ați vrut eliminarea serviciilor de informații din viața magistraților și din actul de justiție. Nu ați realizat acest lucru. Din contră, ați creat ieri, prin adoptarea formei de modificare la Legea nr. 303/2004, premise noi pentru abuzuri necontrolate și accesul politicului la date, informații și documente furnizate de serviciile de informații privind viața și cariera magistraților. De asta avem viziuni diferite.
Ați vrut o reală răspundere a magistraților. Ați îngropat-o ieri și astăzi veți pune cruce, adoptând Legea de modificare a Legii nr. 304. De ce? Pentru că ați limitat accesul cetățenilor, ați îngreunat și limitat accesul cetățenilor prejudiciați de erori judiciare, definind eroarea judiciară, în condițiile în care însăși Comisia de la Veneția a recomandat să nu se restricționeze dreptul de a solicita despăgubiri unui stat prin restrângerea unei definiții a erorii judiciare. Exact pe dos ați făcut!
De asemenea, ați susținut că veți responsabiliza magistrații și că magistrații care au săvârșit erori judiciare din neglijență gravă sau cu rea-credință trebuie să răspundă patrimonial. Am fost de acord și cu acest principiu. În schimb, ați eliminat acea parte componentă a procedurii care să stabilească anterior exercitării acțiunii în regres formulate prin Ministerul Sănătății..., prin Ministerul Finanțelor, vă rog să mă iertați, ați eliminat procedura..., partea de procedură care s-ar fi finalizat cu o decizie definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care ar fi stabilit neechivoc și irevocabil că un magistrat în România a săvârșit o eroare judiciară cu neglijență gravă sau cu rea-credință. Ați eliminat această procedură și ceea ce ați realizat în mod concret a fost să-i trimiteți pe toți în judecată. Pentru că, atunci când Ministerul Finanțelor se va îndrepta cu acțiune în regres, nu va avea putere funcționarul sau ministrul sau un secretar de stat care va fi însărcinat cu această prerogativă a exercitării acțiunii în regres, nu va avea nici calitatea, nici informațiile, dacă trebuie să exercite o acțiune în regres, dacă eroarea judiciară de care se face vinovat magistratul a fost săvârșită în una din cele două forme expres prevăzute de lege: neglijență gravă sau rea-credință.