Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 septembrie 2014
procedural · respins
Ioan Chelaru
Discurs
Aveți un pic de răbdare!
Dacă mergem la hotărârile Curții Constituționale – că aici voiam să vă aduc, știam că veți sări la interpretare, mai ales cei care profesează în justiție –, ne spun foarte clar: în prima săptămână sau în a doua săptămână, prin înțelegerea liderilor și ca urmare a negocierilor. Dacă în cele trei zile prevăzute nu s-a ajuns la o înțelegere, se pot propune și alege, împreună, toate funcțiile, deci și vicepreședinte, și secretar, și chestor, odată, toate aceste funcții.
Din aceste motive, Biroul permanent a procedat, după părerea noastră, judicios astăzi, când a spus: Domn’le, ca să nu le judecăm repede, pentru că există încă discuții între liderii grupurilor parlamentare și între grupurile parlamentare, în general, și pentru ca această componență a Biroului permanent să reflecte realitatea politică de la începutul acestei sesiuni, să stabilim și să propunem plenului Biroul permanent nou, în formula negociată, lunea viitoare.
Nu a fost niciun fel de încălcare a regulamentului și a Constituției.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.