Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
other · respins
Cătălin Cherecheș
Discurs
„Banii s-au dus, iar ecologizarea perimetrelor miniere nu se vede”
Am vorbit de mai multe ori de la tribuna Parlamentului despre problemele pe care le au Baia Mare și Maramureșul din cauza sistării activității miniere. Și am mai spus că închiderea minelor este una dintre afacerile netransparente, ca să nu spun necurate, nu doar din Maramureș. Stau argument cele peste 35 milioane euro alocate, pentru ecologizare, dar fără a se vedea și rezultatele. Prezentă în Maramureș, în acest an, directoarea adjunctă a SC Conversmin spunea că, până la sfârșitul anului 2009, pentru activitatea de proiectare, conservare, închidere, ecologizare și monitorizare postînchidere pentru obiectivele miniere din Maramureș au fost alocate fonduri bugetare în valoare totală de 99.695.562 lei, iar pentru 2010, pentru obiectivele miniere din județ s-au alocat fonduri în sumă totală de 48.351.443 lei, adică peste 35 milioane euro pentru punerea în siguranță, stabilitatea și ecologizarea a patru iazuri de decantare, pentru funcționarea și retehnologizarea a 4 stații de colectare și epurare a apelor de mină amplasate în bazinul hidrografic Someș–Tisa, cu posibil impact transfrontalier, iar pentru conservarea și protecția perimetrelor miniere a căror activitate a fost sistată (15 obiective miniere, 5 stații de tratare a apelor și 7 iazuri de decantare la care nu s-a început punerea în siguranță) s-au repartizat 7,5 milioane lei. Au mai fost alocați 1,4 milioane lei pentru serviciile de asistență termică pentru lucrările de închidere și ecologizare încheiate cu Conversmin, dar și a celor finanțate prin Banca Mondială.
Sumele sunt mari, iar o parte dintre autoritățile județene recunosc că lucrările au fost făcute de mântuială, semn că mulți dintre banii alocați n-au ajuns la lucrările care trebuie efectuate, ci s-au pierdut pe drum, de la licitație și proiectare, până la execuție. Iar dacă te iei după ce se scrie în presă, cei care verifică modul de execuție a lucrărilor sunt pe aceeași mână cu executanții. Se decontează lucrări care nu s-au făcut, iar din stațiile de epurare ies tot ape poluate, sau stațiile nu funcționează deloc, banii au ajuns la firmele abonate la banul public, în loc să ajungă în economia reală.
Priveliștea oferită de perimetrele miniere în care nu se mai lucrează este dezolantă: guri de mină care poluează, halde și iazuri lăsate de izbeliște, stații de epurare prin care trec ape otrăvite etc. Reprezentanții Gărzii de Mediu din Maramureș spun că firmele care au lucrat la închiderea perimetrelor miniere au fost alese, și în acest an, în baza contractelor semnate în anii anteriori.
Așa se face că o singură firmă a câștigat, la încetarea activității Companiei REMIN, licitația de întocmire a proiectelor tehnice. Este vorba de peste 80% din lucrări.
Și în tot acest timp, Ministerul Economiei, dar și Ministerul Mediului și cel al Turismului vorbesc despre strategii de dezvoltare durabilă și alternative la minerit.