Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2018
Declarații politice · retras
Silviu Nicu Macovei
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Basarabia trebuie să fie în centrul proiectului de țară!” Președintele Klaus Werner Iohannis își asumă de doi ani încontinuu schițarea unui proiect de țară, fiindcă acest demers al Președinției nu s-a concretizat nici până acum.
Încă de anul trecut am solicitat Guvernului României, printr-o declarație politică, să își asume identificarea principiilor generale ale unui proiect de țară, nu doar din perspectiva pregătirii preluării de țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene, ci și pentru definirea traseului României în următoarele decenii. Iată că PSD, principalul partid de guvernământ, în alianță cu ALDE, și-a asumat printr-o rezoluție, unanim salutată, responsabilitatea de a pune relațiile cu Republica Moldova în fruntea priorităților proiectului de țară în anul Centenarului.
Voința politică de unire trebuie să se manifeste mai întâi ca strângere a legăturilor. Republica Moldova trebuie să se apropie de valorile și de principiile Uniunii Europene, iar noi putem împărtăși din experiența noastră de aderare. Mai mult, într-o Europă cu adevărat unită și cu membri cu drepturi egale, Republica Moldova va fi unită nu doar cu România, ci și cu țările occidentale pe care le avem ca model de dezvoltare și de civilizație.
Suntem încrezători că, într-un orizont nu foarte îndepărtat, Republica Moldova va fi alături de România în familia europeană.
Un alt obiectiv major va fi amplificarea cooperării economico-sociale cu Republica Moldova. Vom intensifica sprijinul direct prin proiecte de investiții în domeniul energiei, al transporturilor și al infrastructurii, și anume finalizarea gazoductului Iași–Ungheni–Chișinău, investiții în liniile electrice și poduri.
În același timp, vor fi derulate și proiecte în domeniul social, cum ar fi extinderea SMURD pe tot teritoriul Republicii Moldova, în domeniul sănătății, al educației, al culturii, dar și al formării elitelor, prin bursele de studii.
Eforturile de apropiere ale administrației centrale de la București sunt dublate de cele ale aleșilor locali din Republica Moldova și ale celor din România. La sfârșitul săptămânii trecute, la Iași, s-a înființat Liga Aleșilor Locali Unioniști, ca structură care își asumă deschis reunirea Basarabiei cu România. Sunt zeci de localități din Republica Moldova care și-au exprimat această dorință fermă. Vocea acestora nu poate fi ignorată politic și ea trebuie să fie motorul intensificării sprijinului României pentru țara vecină.
De aceea, ca membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, cred în contribuția României la strângerea legăturilor, la schimburile comerciale, culturale, educaționale cu românii de peste Prut.
De aceea, salut această inițiativă a primarilor din ambele părți ale unei granițe care trebuie să fie tot mai subțire!
În anul Centenarului, cred că este de datoria fiecărui român a fi mai aproape de concetățenii și de conaționalii săi și a nu ezita nicio clipă în a face toate eforturile pentru ca toți românii să își găsească locul acasă, în România!