Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
Bine. Rămâne la votul final. Am înțeles.
Punctul 8. Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 483/2018.
Nu am primit raportul de la comisii.
Avem pe poziția 6 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene și pentru completarea unor acte normative; este PL-x 321/2018. A fost mutat de pe poziția 24 pe poziția 6.
Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Da, Guvernul.
Dorește sau nu dorește? Aceasta era întrebarea.
## **Doamna Sirma Caraman** – _secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prezentul act normativ reglementează măsuri în domeniul fondurilor europene, și anume lărgirea ariei proiectelor nefinalizate, ale căror cheltuieli pot fi decontate din fonduri europene, inclusiv obiectivele de investiții finanțate din Programul național de dezvoltare locală.
Sumele rambursate din fonduri europene vor constitui sursă de reîntregire pentru sursele de unde au fost finanțate acele proiecte.
Pentru Programul național de dezvoltare locală, care este finanțat din bugetul de stat, beneficiari fiind autoritățile locale, 25% din sumă va fi venit la bugetul local pentru investiții și 75% din sumă la bugetul de stat, de unde s-a și finanțat.
Vă rugăm a adopta acest proiect de act normativ important pentru fondurile europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.