Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2005
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Bine, reformulez. Da˛i-mi voie s„ reformulez. Acel coleg care se cere îsuperavocatul avoca˛ilor“ sau îimbatabilul jurist al Senatului“, f„r„ s„-i spun numele, nu a avut dreptate. Dac„ norma imperativ„ nu prevede o sanc˛iune, atunci singura care decide e plenul Senatului, care decide, prin vot. Dac„ am hot„r‚t, prin vot, c„
mergem mai departe, aceasta este solu˛ia. ™i Ónc„ ceva: toate drepturile, ∫i ∫tie antevorbitorul meu, se exercit„ cu bun„-credin˛„. Este adev„rat c„ fiecare are dreptul de a vorbi c‚t vrea ∫i c‚t i se permite, dar s„ nu uita˛i c„ la Consiliul Europei sau Ón Parlamentul European, sau Ón cele mai multe parlamente na˛ionale, sau noi, Ón legisla˛ia trecut„, de multe ori, am fixat un termen limit„ de dezbatere — 3 minute, 5 minute. C‚nd erau norme procedurale, am hot„r‚t c„ un parlamentar va vorbi Ón favoarea amendamentului, unul Ómpotriv„ ∫i pe urm„ se trece la vot. Dac„ nu exist„ asemenea autocenzuri, asemenea norme regulamentare care s„ fac„ fluid„ dezbaterea parlamentar„, care s„ fac„ finalizabil„ dezbaterea parlamentar„, Ónseamn„ c„ nu suntem un parlament, Ónseamn„ c„ suntem ni∫te politicieni care vorbim despre politic„ ∫i nu rezolv„m treburile ˛„rii. De aceea ∫i noi, Grupul parlamentar al U.D.M.R. sus˛ine sistarea voturilor, dup„ ce da˛i cuv‚ntul acelora care au fost Ónscri∫i pe list„ Ónainte de sistare, ∫i s„ mergem mai departe.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.