Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2010
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Bineînțeles că trebuie să încep prin a-i mulțumi domnului senator Daea, că „d-aia” a spus ceva, ca și agricultura să se pronunțe asupra sănătății, și „d-aia” am o întrebare, respectiv să-mi spuneți care-i oportunismul meu în a propune să avem amendamente.
„D-aia” cer cuvântul, pentru că vreau să rezolv problema, astfel încât, dintr-o lege care este șchioapă, să facem o lege întreagă.
Dacă îmi permiteți să nu glumesc – și sper că domnul senator Daea acceptă intervenția mea ca o manifestare a simpatiei și a aprecierii mele față de activitatea Domniei Sale și de luările sale de cuvânt, care sunt savuroase, într-adevăr, și aduc o pată de culoare foarte plăcută în Senat, și de multe ori are dreptate –, există niște chichițe, niște finețuri juridice, pe care, într-adevăr, trebuie să le rezolve juriștii. Aici cred că, într-adevăr, a greșit Biroul permanent al Senatului, domnule președinte, stafful, care n-a propus ca proiectul de lege să vină la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, pentru că, într-adevăr, cum spunea domnul senator Hașotti, ne aflăm în prezența unei legi organice, fiind vorba despre sancțiuni.
Trebuie să vedem că este vorba despre niște contravenții stabilite în defavoarea medicilor, care merg de la 2.500 la 10.000 de lei. Or, un medic rezident începe cu un salariu de sub 1.000 de lei. Deci este o sancțiune foarte gravă și ceea ce este foarte grav, din punct de vedere al drepturilor omului, este că se pornește de la prezumția că toți medicii sunt hoți.
Refuz intervenția domnului senator Urban categoric și foarte ferm. Dacă pornim de la prezumția că anumite categorii profesionale din această țară sunt hoți, ducem de râpă țara aceasta.
Cunosc foarte, foarte mulți medici și toți avem medici în familie, în cercul de cunoscuți. Sunt oameni care nu au dimineață, nu au după-amiază, nu au noapte, nu au weekend, merg lângă bolnav și, datorită muncii lor, starea sănătății populației României este una bună, este peste media europeană. A ataca acești medici și a spune că diagnosticele sunt proaste, că sunt corupți și că dau certificate medicale fără motiv este o susținere neadevărată.
Este adevărat că sunt excepții și la medici, oameni care-și încalcă jurământul pe care l-au depus, oameni pentru care sănătatea omului este mai puțin importantă decât banul pe care-l pun în buzunar. Este adevărat că există, dar acestea sunt excepții, și atunci, cum zice un vechi proverb, „Să nu aruncăm cu apa de spălat și copilul din lighean, ci să păstrăm copilul.”
Eu vă propun și o altă variantă, avocățească, dacă vreți. Haideți să prelungim termenul de aprobare a ordonanței de urgență de la 45 de zile la 60 de zile. Avem această posibilitate prin vot.
O retrimitem la cele două comisii – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități – și-mi iau angajamentul să o periem și să aducem în plen o lege bună.