Constantin Mazilu

„Blamarea ecologiei nu ne adună gunoaiele de pe jos” Ecologia este în România încă ceva nou și suspect, o idee occidentală dubioasă care nu a reușit nici pe departe să obțină cetățenia română. Din păcate, majoritatea românilor așa au ajuns să gândească, dar pentru o anumită minoritate ecologia a fost bună să fie transformată într-un paravan sau într-o armă politică care îi înspăimântă și-i învrăjbește pe cei mulți. Partidele care se revendică a fi ecologiste sunt la fel de gălăgioase precum peștele. Nu tu plan de conștientizare a pericolelor distrugerii mediului înconjurător, nu tu măsuri pentru protecția arealelor, ci doar câte un candidat sau doi pentru un fotoliu de parlamentar. Personal, nu am auzit de nicio acțiune ecologică notabilă pusă în practică de vreuna dintre aceste organizații politice și care să fi și obținut rezultate pozitive. Poate doar scandaluri și tergiversări _sine die_ .

Problematicile suscitate de mediu, și nu doar de un caz sau de altul, nu monopolizează deloc dezbaterea publică pentru responsabilizarea generală. Pădurile au fost tăiate, în ultimii ani, într-un ritm alarmant, deșeurile au continuat să fie administrate neglijent, materialele nereciclabile umplu văile râurilor și pădurile, Delta a fost secătuită de pește prin braconajul violent etc. Industria, vandalismul turistic, incapacitatea administrativă amenință mediul natural în chipul cel mai agresiv. La fel și tăcerea grea care acoperă acest domeniu de care depinde viața fiecăruia dintre noi.

În schimb, mișcările și partidele ecologiste sunt foarte puternice în Europa, reprezentând o anumită tradiție și mentalitate. Nouă ni s-a inoculat, în ultimele șase decenii, ideea că ecologia este un lux al societăților educate. Și totuși, în ciuda tăvălugului colectivizării, s-au mai păstrat multe cutume ecologice în cultura tradițională românească, doar că acestea nu mai fac față progresului tehnic industrial, iar în România se merge în continuare doar pe sloganul „codrul e frate cu românul”. Întrebarea care apare de la sine este dacă românul e și el frate cu codrul. Se pare că nu, dragi colegi!

Sunt abordate o mulțime de probleme de ordin economic și social care se delimitează de ecologie, iar planurile privind protecția mediului rămân doar pe hârtie. În România, așa cum știe fiecare, marea problemă o reprezintă nu sacralizarea naturii prin organizarea de rezervații ca bunăoară, ci, dimpotrivă, excesul profanării ei prin exploatare excesivă și haotică.

Din păcate, sunt foarte mulți români care repudiază _a priori_ tot ce are legătură cu ecologia, pentru că „este de stânga”. Ecologismul ar fi ceva „plângăcios și efeminat”, o revendicare agasantă a firilor slabe, mofturoase și nevrotice, care alergă prin supermarketuri după cele mai scumpe și lipsite de gust produse.

Este clar că aplicarea ca la carte a preceptelor ecologiei în România va rămâne încă multă vreme o etapă mult prea mare în care vom rămâne împotmoliți. Astfel, consider că este mai productiv să începem să facem fiecare dintre noi gesturi elementare de protejare a mediului. Să renunțăm la obiceiurile rele de a arunca gunoi peste tot, la voia întâmplării și să nu mai distrugem natura. Spre deosebire de alte domenii, aici chiar contează, pe lângă decizia politică, și contribuția fiecăruia dintre noi. Nu o să putem niciodată individual sau alături de prieteni ori familie să construim șosele sau locuințe, însă natura o putem respecta cu eforturi minime și cu fapte minore pe care trebuie să le transformăm în gesturi reflexe.