Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · adoptat
Costică Macaleți
Aprobarea modificării ordinii de zi 54–55
Discurs
„Botoșaniul nu-și mai permite să plătească indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap”
Declarația mea politică de azi se referă la neplata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap din județul Botoșani.
Pentru că Ministerul Finanțelor nu a mai direcționat bani pentru efectuarea acestor plăți de luni de zile, majoritatea primăriilor din județul Botoșani nu mai au bani pentru a efectua plăți pentru beneficiarii acestor indemnizații.
La nivelul județului, exceptând Municipiul Botoșani, însoțitorii persoanelor cu handicap nu și-au mai primit banii din luna iunie. Adică nu numai că aceste drepturi bănești s-au redus, dar ele nu au mai fost plătite deloc.
Mulțumesc. La nivelul municipiului, Primăria Botoșani nu-și mai permite să plătească din bugetul propriu indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap din luna octombrie. Ca să nu aibă de suferit, reprezentanții Primăriei Botoșani au decis să facă aceste plăți cu bani din bugetul propriu timp de mai multe luni, însă acum municipalitatea nu poate să-și mai permită nici măcar acest lucru. Necesarul pentru efectuarea plăților însoțitorilor persoanelor cu handicap doar pe o singură lună se ridică la 4 miliarde de lei vechi numai la Botoșani. Este o cheltuială la care nimeni nu se aștepta.
Așadar, avem în față o situație disperată în care se găsesc acești oameni. Banii nu vin de la bugetul de stat cu destinație specială, prin Ministerul Finanțelor, iar bugetele locale nu pot susține plățile. Autoritățile locale speră într-o rectificare de buget, iar de la bugetul de stat să fie virați banii.
Ne întrebăm, pe bună dreptate, cine este de vină pentru o astfel de situație? Desigur că ai noștri dragi guvernanți dau vina pe criză. Dar oare merită categoriile defavorizate să sufere astfel? Vorbim de sute de oameni și de luni de zile!
Cer, de la această tribună, Guvernului să caute urgent o soluție de rectificare bugetară în sens pozitiv, care să permită plata acestor drepturi bănești. În caz contrar, doresc guvernanților noștri să aibă și Domniile Lor parte de suferința acestor oameni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.