Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
Bugetul, domnule prim-ministru, trebuie să ajungă în luna aprilie în Parlamentul României, pentru a putea fi dezbătut o dată cu Comisia Europeană. Nu e normal să afle europenii, înaintea Parlamentului național, ce intenții are Guvernul României!
Rugămintea mea este să înțelegem că momentul este foarte, foarte complicat și că aceste diviziuni pe care le avem între noi, firești într-o democrație, trebuie să lase locul unei abordări mai rațională și mult mai apropiată de realitățile europene și românești de astăzi.
Vă mulțumesc și vă cer scuze dacă am abuzat de timpul care a fost alocat senatorului independent Mircea Geoană.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.