Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 noiembrie 2005
other · respins
Dan Nica
Discurs
Bun.
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Amendamentul se refer„ la necesitatea ca, îpentru programele care au finan˛are interna˛ional„ ∫i care pot fi aprobate Ón cursul anului, fondurile necesare reprezent‚nd componenta local„ s„ fie re˛inute de consiliile jude˛ene ∫i s„ fie repartizate, prin hot„r‚re a acestor consilii jude˛ene, doar consiliilor locale care au programe ∫i proiecte aprobate.“
Motiva˛ia acestui amendament v-o reamintesc pe scurt. Pot ap„rea programe ∫i proiecte noi, ceea ce implic„ necesitatea de a exista aceste surse de finan˛are din partea consiliilor jude˛ene, iar acest amendament constituie, cred, pe de o parte, un r„spuns.
La situa˛ia pe care o avem cu to˛ii Ón toate jude˛ele noastre c‚nd apar programe care pot fi finan˛ate ∫i din surse externe, dar nu exist„ componenta local„, iar cei care pierd — ∫i pierd datorit„ inexisten˛ei ∫i imposibilit„˛ii de a asigura o component„ local„ — sunt aceste consilii locale. Din acest punct de vedere este nevoie de o abordare Ón˛eleapt„, amendamentul vine Ón sprijinul consiliilor locale care vor sau pot s„ beneficieze de finan˛„ri externe.
Nu necesit„ nici un fel de surse de la bugetul de stat, nu necesit„ o schimbare a filozofiei bugetului, deci eu cred c„ este un amendament care poate fi adoptat f„r„ probleme.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.