Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristiana Irina Anghel
Discurs
Bun. Esența acestui proiect este că se referă la reincriminarea insultei și calomniei și toată inițiativa legislativă se bazează pe două decizii ale Curții Constituționale.
Știm foarte clar că, în 2012, că ne-a convenit sau că nu ne-a convenit, un număr de 8 milioane și jumătate de voturi au fost aruncate la coșul de gunoi doar pentru că așa a fost voința Curții Constituționale.
Prin urmare, pentru cei care acum au scris un aviz negativ sau au considerat că nu trebuie respectată voința Curții Constituționale, eu zic că, de fapt și de drept, se plasează în afara legii și în afara regulilor constituționale.
Curtea spune că prezenta decizie determină, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, restabilirea, pentru viitor, a efectului general obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 62/2007 și a aplicării normelor de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205–206 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 207 din Codul penal privind proba verității, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
În decizia sa din 2013, Curtea spune foarte clar că dreptul la demnitate este în Constituție cuprins în art. 1, că este un drept garantat, și nu un drept apărat, iar art. 30 face referire la dreptul de exprimare cu anumite limite.
Mai mult decât atât, Curtea Constituțională ne spune câte țări din Uniunea Europeană – Franța, Germania, Italia, Elveția, Portugalia, Spania, Grecia, Finlanda, Cehia, Slovenia, Ungaria și altele – nu au abrogat această infracțiune, pentru că se consideră că se încalcă articolul din Constituție care spune și face vorbire despre dreptul la instanță.
Pentru că au fost opinii divergente în comisii, eu am cerut și un punct de vedere al Curții Constituționale, care mi-a răspuns.
„Răspunzând scrisorii dumneavoastră înregistrată sub numărul 565 din 29 ianuarie, prin care ne solicitați lămuriri în privința incriminării sau dezincriminării insultei și calomniei, vă informăm că instanța de contencios constituțional, ale cărei atribuții sunt strict reglementate de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu poate contribui la elaborarea de acte normative”, dar în cuprinsul Deciziei nr. 206 din 29 aprilie, pe care dumneavoastră însevă o citați, se precizează că, de această dată, Curtea avea să restabilească pentru viitor efectul general obligatoriu al unei decizii de constatare a neconstituționalității unor norme abrogatoare, în raport cu dezlegarea dată problemelor de drept, judecate prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.