Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Nicolae Vlad Popa
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului
Discurs
Bun. Părerea mea este că e foarte trist că s-a ajuns în această situație, că îmi amintesc de vremurile de tristă
amintire când venea câte un lider maximo și așa mai departe, făcea o vizită, spunea câte un cuvânt, arăta câte o direcție și se demolau câteva străzi. Este vorba despre o declarație a premierului, pe care eu am auzit-o, care vorbea despre tribunalele specializate. Imediat după această declarație a apărut această lege.
Să-mi fie iertat, legea aceasta este făcută pentru ca să votăm noi ceva astăzi și în niciun caz ca să schimbe vreo problematică, pentru că, și o luăm pe fiecare articol, începând cu primul articol, în care în loc de „înființează”, „se înființează”, se schimbă cuvântul cu „funcționează”.
La celălalt articol, în loc de „numește localitățile”, spune că „numește județele și localitățile”, de parcă, dacă numea localitățile, nu se știa unde sunt, în ce județe funcționează. Iar celelalte două modificări sunt de schimbare a denumirilor pe niște tabele, în loc de „tribunalul” și sunt enumerate tribunalele specializate, acum apare „tribunalul și tribunalul specializat”.
Deci, din punctul meu de vedere, tot ministrul trebuie să hotărască. Problema este că, conform unor vechi obiceiuri, facem înainte structura și după aceea ne ocupăm de umplerea ei.
Din acest punct de vedere, deja s-au înființat tribunale specializate care nu au cauze. Adică avem tribunale pentru familie și copii care șomează, avem tribunale care nu au specialiști – lucrul acesta este, din punctul meu de vedere, greșit. Este nevoie de tribunale specializate, dar să aibă, într-adevăr, cauze suficiente pentru ca să fie, într-adevăr... Că, așa, putem... o instituție separată... Pentru că, așa, putem înființa secții specializate care funcționează și ar putea să funcționeze foarte, foarte bine într-un tribunal în care se judecă dreptul comun.
Chestiunea care se pune este că modificări, de fapt, la lege nu există, acestea sunt doar de formă și, din păcate, ele sunt făcute pentru a demonstra obediența în sensul politic al cuvântului, și nu pentru a rezolva o problemă.
Eu sunt sigur că specializarea în domeniu se va face după ce un număr important de judecători va fi specializat, în momentul în care vom avea clar... Și se știe că doar în București este o situație în care tribunalele de specialitate sau specializate sunt strict necesare, pentru că avem un număr important de cauze care să le dea, într-adevăr, înțelesul sau, mai bine zis, să existe o explicație pentru făurirea lor.
În rest, știu foarte bine situația din țară, tribunalele de drept comun nu au sedii suficiente, tribunalele de drept comun nu au logistica pe care ar fi meritat-o, nu avem...
În privința informatizării, suntem foarte departe față de nivelul european în domeniu și cred eu că un astfel de minister nu mai trebuie să facă politică, ci doar politica instituției pe care o servește.