Monitorul Oficial·Partea II·20 decembrie 2005
other · adoptat
Petru Movil„
Discurs
## Bun„ ziua!
Stima˛i colegi, declara˛ia mea politic„ de ast„zi se nume∫te îIa∫i, 14 decembrie 1989“.
Despre Revolu˛ia din Decembrie 1989 s-au scris ∫i s-au spus, probabil Ón egal„ m„sur„, adev„ruri ∫i neadev„ruri, dar mai sunt multe adev„ruri de spus. Cert este c„ a avut de toate: momente sublime, eroi, c„l„i, dintre care unii s-au transformat mai apoi Ón eroi, ∫i eroi adev„ra˛i care au fost da˛i uit„rii.
Pe 22 decembrie vom s„rb„tori, ca Ón fiecare an din 1989 Óncoace, Ziua Revolu˛iei Rom‚ne. Se vor Ómplini 16 ani din ziua Ón care, Ón prezen˛a ∫i la presiunea unei mul˛imi uria∫e adunate Ón actuala Pia˛„ a Revolu˛iei, dictatorul Ceau∫escu a fugit. Momentul este considerat, Ón mod conven˛ional, ca reprezent‚nd victoria Revolu˛iei ∫i c„derea dictaturii. Tot de 16 ani, aniversarea Revolu˛iei este Ónso˛it„ de cinstirea memoriei celor care au c„zut atunci, dar ∫i de manifest„ri de respect ∫i cinstire a celor care au participat efectiv la evenimente, pun‚ndu-∫i via˛a Ón pericol, ∫i care se mai afl„ Ón via˛„.
Al„turi de toate acestea, nu sunt date uit„rii ora∫ele care au avut un rol eminent Ón declan∫area ∫i victoria Revolu˛iei: sunt cinstite, Ón mod deosebit ∫i firesc, Timi∫oara ∫i Bucure∫ti. La fel de firesc este s„ nu uit„m acele comunit„˛i ∫i ora∫e care au preg„tit revolu˛ia ∫i, Ón acest sens, la loc de frunte se situeaz„ municipiul Ia∫i.
Voi sublinia doar momentele esen˛iale ale evenimentelor de la Ia∫i din 14 decembrie 1989. A∫adar, Ón diminea˛a acelei zile, Ón decembrie 1989, ie∫enii au observat Ón Pia˛a Unirii ∫i pe str„zile care duceau spre pia˛„ o concentrare neobi∫nuit„ de uniforme militare, de ma∫ini de pompieri ∫i de mili˛ie, de indivizi care se mi∫cau permanent pe distan˛e mici ∫i tr„geau cu urechea, aten˛i la tot ceea ce se petrecea Ón jur. Oamenii au Ón˛eles foarte repede despre ce este vorba, Óntruc‚t Ón 14 decembrie, precum ∫i Ón zilele anterioare, Ón tot ora∫ul au circulat flutura∫i care chemau popula˛ia la o mare manifesta˛ie Ón Pia˛a Unirii, Ómpotriva condi˛iilor de via˛„ devenite insuportabile ∫i a regimului politic.
Ini˛iatorii acestei ac˛iuni intuiser„ foarte bine c„ o asemenea manifesta˛ie se putea transforma u∫or Óntr-o larg„ mi∫care de contestare a regimului ∫i chiar Óntr-un Ónceput al r„sturn„rii acestuia. Acest lucru Óns„ l-au Ón˛eles ∫i autorit„˛ile, care au luat m„suri drastice. Cu o zi Ónainte au fost aresta˛i to˛i liderii mi∫c„rii: Cassian
Maria Spiridon, scriitor; ™tefan Pruteanu, profesor universitar; Vasile Vicol, inginer; Aurel ™tefanachi, scriitor; Ionel S„c„leanu, inginer; Valentin Odobescu, jurist. Œn toate institu˛iile, Óndeosebi Ón universit„˛i, au fost convocate Ón chiar ziua de 14 decembrie adun„ri generale de partid, iar ora∫ul a fost practic ocupat de trupe ale armatei ∫i securit„˛ii. Cu toate acestea, Ón acea zi la Ia∫i au fost ac˛iuni de r„sturnare a lui Ceau∫escu, a∫a cum fuseser„ g‚ndite de c„tre ini˛iatori.