Tudor Ciuhodaru

Bună dimineața!

„112 — Numărul speranței”

Să nu ucizi! A cincea sau a șasea poruncă a Decalogului. Dar ne-am gândit vreodată la suicidari? La cei ce ucid ca să-și provoace moartea?

Sinuciderea estre dovada disperării unui om care nu mai vrea să mai trăiască, acțiunea voluntară de suprimare a vieții. Cel mai adesea pentru a scăpa! De ce? De o situație devenită intolerabilă.

Îmi este greu să vorbesc despre acest lucru, dar realitatea sinuciderii devine un spectru din ce în ce mai apropiat și mai amenințător. Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre un val sau o epidemie de suicid acum când, la nivel mondial, o persoană se sinucide la fiecare trei secunde, iar pentru fiecare dintre acestea există alte 20 ce au încercat să-și ia viața. Mortalitatea prin această cauză a ajuns să ocupe un funest loc doi la adulții tineri și adolescenți, la mică distanță de cea prin accident.

Cum s-a ajuns aici?

Nu cred în etichetări sau fanatisme. Nu este admisibil să vezi doar nebunie în fiecare sinucigaș. Țările cu cei mai puțini subiecți cu tulburări psihopatologice au numărul cel mai ridicat de sinucideri. Orice zdruncinare a echilibrului

favorizează sinuciderea, iar oamenii își iau viața cu mai multă ușurință atunci când structura socială suferă modificări importante. Orice fel de anomie, atât economică sau familială, intrapersonală favorizează creșterea ratei sinuciderilor. Crizele industriale sau financiare, șomajul, schimbările și conflictele profesionale, absența statutului profesional sau nesiguranța acestuia, izolarea socială, angoasa marilor orașe, alcoolismul, destrămarea familiei, afecțiunile cronice și pierderea credinței sunt tot atâtea coordonate ce pot conduce la o conduită suicidară.

Unii încearcă să se sinucidă, alții pot face gesturi suicidare care sunt chemări în ajutor sau încercări de a face cunoscut cât de adâncă, cât de mare este disperarea lor.

Între 60% și 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intenția lor, într-o formă sau alta, din timp. Problema e că nu a fost nimeni care să-i asculte. Organizația Mondială a Sănătății estimează că majoritatea cazurilor de suicid care se întâmplă anual ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost adoptate soluții adecvate de comunicare de către autoritățile sanitare naționale.

Ce putem face? Am inițiat la Iași un proiect, „Cârtița”, al Centrului Integrat Regional de Tratamente, Intoxicații, Traume și Arși. În cadrul acestui proiect, în unitatea de primire a urgențelor de la Spitalul Clinic de Urgențe „Sfântul Ioan”, se asigură asistența medico-chirurgicală de urgență pentru acești pacienți, concomitent cu suportul psihologic oferit de către cei patru psihologi voluntari, precum și cel duhovnicesc, asigurat de preotul spitalului.

Deși e greu, lucrurile funcționează de aproape doi ani, în condițiile extrem de dificile ale unui spital aflat încă în curs de strămutare în noul sediu din Copou. Dar... totuși lipsește ceva: o lege simplă ce prevede ca prin numărul unic de urgență 112 orice pacient să poată beneficia de asistență psihologică gratuită zi și noapte, atunci când gândurile negre îi dau târcoale, atunci când disperarea îl cuprinde.