Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · retras
Remus Mihai Goțiu
Discurs
## Bună dimineața!
Declarația de astăzi este intitulată „Veneția nu se uită la Antena 3!”.
Stimate colege și stimați colegi,
Am o veste proastă pentru cea mai mare parte dintre dumneavoastră: în Veneția oamenii nu se uită la Antena 3, RTV ori alte asemenea televiziuni aflate în subordinea „Ministerului Adevărului” din Guvernul paralel cu orice competențe pe care îl susțineți. Știu că Turnu Măgurele a început migrația pe Dunăre, dar mai sus de Turnu Severin nu are șanse să urce, oricâte manuale unice de geografie sau istorie veți edita întru slăvirea și salvarea conducătorului iubit. Cu atât mai puțin are șanse de a trece peste Adriatica și de a ajunge în Veneția. Și, da, asta este ultima veste proastă pentru mulți dintre dumneavoastră: în ciuda aparențelor, Veneția nu a intrat la apă și nici n-o să intre înainte de scufundarea bărcilor în care vă aflați.
## Stimate colege și stimați colegi,
Încerc să înțeleg ce a fost în mintea celor care, în traducerile în limba engleză ale modificărilor la codurile penale transmise Comisiei de la Veneția, au făcut greșeli și omisiuni grave. Chiar și-au închipuit și v-ați închipuit că oamenii ăia își selectează personalul de specialitate după gradul de rudenie, de obediență și de cotizare față de șeful, precum pe la noi?! Chiar și-au închipuit și v-ați închipuit că asemenea erori grosolane nu vor fi sesizate?!
Și mai greu îmi sunt de înțeles incredibila aroganță și teribilul tupeu al unor colegi de-ai noștri de aici, din Parlament, care, după minciunile transmise Comisiei de la Veneția, căreia i s-au prezentat traduceri incomplete
ale modificărilor la codurile penale, susțin că membrii Comisiei ar fi fost induși grav în eroare.
Nu, doamnelor și domnilor colegi, Comisia de la Veneția nu a fost indusă grav în eroare, chiar dacă s-a încercat acest lucru chiar de către cei care clamează acum acest lucru pe la anumite televiziuni din România. Cum v-am anunțat însă, Veneția nu se uită la Antena 3 și RTV și nici nu crede în lacrimile mincinoase. La fel cum tot mai puțini cetățeni români mai cred în lacrimile așa-ziselor „victime” ale așa-zisului „stat paralel”, fie că acești cetățeni locuiesc la Turnu Măgurele, fie la Drobeta-Turnu Severin.
Degeaba vă chinuiți cu manualele unice, istoria se grăbește să vă așeze acolo unde e locul pe care-l meritați: pe lângă depozitele alea de deșeuri istorice pentru care am fost condamnați săptămâna trecută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.