Remus Mihai Goțiu

## Bună dimineața!

Declarația din această zi se cheamă „De la Cadrilaterul Aurului la Cadrilaterul Bunăstării”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Unul dintre primele lucruri care m-au frapat de când am ajuns în Senat este ineficiența acestei instituții. Și nu e vorba de o ineficiență evaluată subiectiv ori politic de către mine, ci de una palpabilă și măsurabilă fizic, generată de imensitatea clădirii în sine.

Personal, mi-am propus ca la un moment dat să fac un experiment: vreme de una sau două săptămâni, să rog un prieten să mă însoțească pe perioada programului de lucru având o singură sarcină – să cronometreze timpul pierdut pe coridoare, între grupuri, comisii, secretariate, biroul personal și așa mai departe.

Sau un alt exemplu. Cunoașteți cu toții problemele pe care le avem din cauza suprapunerii programului comisiilor de specialitate. Ei bine, dacă fiecare comisie permanentă n-ar avea la dispoziție câte o sală de ședință și ar exista maximum două săli de ședințe în toată această clădire, vă garantez că s-ar fi găsit de mult o soluție ca ședințele să nu se mai suprapună.

De ce vă spun toate acestea?

Stimate colege,

Stimați colegi,

La sfârșitul săptămânii trecute am fost la Roșia Montană. E vorba de acea localitate din Apuseni care a generat cea mai mare mișcare civică din România de după Revoluție..., de după revoltele anticomuniste și grevele studențești de la începutul anilor ʼ90, mișcare care a dat încredere și a influențat major toate mobilizările civice ale ultimilor ani. Am fost împreună cu Stéphanie Roth, sufletul acestei mișcări în anii ei de început. Am avut bucuria de a fi întâmpinați de covoare de brândușe proaspete, dar și amărăciunea de a reîntâlni frământările unei comunități divizate de confruntarea din jurul fantomaticului proiect minier. Pentru că, în ciuda aparențelor, bătălia pentru Roșia Montană este departe de a se fi încheiat. Și aici nu e vorba doar de procesul de arbitraj internațional, în privința căruia am mari dubii legate de corectitudinea cu care statul român își apără șansele, ori de eforturile pentru listarea localității în UNESCO.

Arbitrajul și listarea UNESCO sunt pași, respectiv oportunități pentru viitorul Roșiei Montane ca model european de dezvoltare sustenabilă bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural al zonei. Și în discuție nu intră

doar Roșia Montană, ci un spațiu geografic mult mai larg, care acoperă două județe, Hunedoara și Alba, cu o istorie comună, cu probleme comune, cu șanse și avantaje comune. E ceea ce se cheamă „Cadrilaterul Aurului”, de la Certej și Brad, în județul Hunedoara, la Zlatna, Abrud și Baia de Arieș, în județul Alba. Ei bine, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic în toamna lui 2013 și nici ulterior, am auzit recent, dinspre zona politicului, că „ar fi timpul să fie reluate proiectele miniere aurifere din zonă”. De altfel, cel de la Certej a ajuns, grație unui lung șir de șmecherii la limita legii, într-o formă destul de avansată de avizare.