Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2013
Declarații politice · Trimis la votul final
Camelia Margareta Bogdănici
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Bună dimineața!
Declarația mea politică se numește „Nepăsare sau neglijență”.
Stimate domnule președinte,
## Stimați colegi deputați,
Avem de înfruntat zi de zi neglijența și nepăsarea celor care ar putea să facă ceva și nu fac. Întrucât nu mă număr și nici nu doresc să fac parte dintre aceștia, doresc să vă prezint situația creată la „Institutul Inimii” Copou, aflat în colegiul uninominal în care am candidat. Dacă în multe situații banii publici nu pot fi urmăriți pentru că traseul este prea încurcat, acum nu mai poate fi vorba de așa ceva: zeci de români așteaptă să moară pentru că cineva a uitat sau a omis să ia în calcul niște bani.
Astfel, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. Georgescu” din Copou, peste două sute de pacienți se bat pe 50 de locuri pentru a beneficia de tratament și investigații de înaltă performanță care le-ar putea salva viața. Să nu credeți că este vorba de o probă de examen sau de o limitare tehnologică.
Repet, cineva a crezut de cuviință să treacă în contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate doar 80 de decontări ale unui tip de proceduri pentru un an, în condițiile în care de la începutul anului s-au realizat deja 30. În martie putem pune deci lacătul pe ușa acestui laborator de înaltă performanță, plătit, bineînțeles, din banii noștri și din bani europeni. Suma cheltuită pentru dotarea acestui laborator se ridică la 18 milioane lei.
Știm și simțim cu toții că este criză. Măsurile luate trebuie însă limitate la un moment dat. Nu putem considera ca măsură de criză salvarea a numai 80 de pacienți, lăsând restul de peste 150 de pacienți să se descurce cum pot.
Întreb: va răspunde finanțistul care a hotărât acest număr de moartea bolnavului de tahicardie care nu a putut beneficia de un tratament la îndemână? Nu cred. Însă nu trebuie să găsim vinovații și, mai important, nu trebuie să ajungem să-i găsim pe cei răspunzători. Este o situație care poate fi corectată și evitată.
## Dragi colegi,
Nu știu cum să calific această stare de fapt, însă știu că ea trebuie să înceteze, cu atât mai mult cu cât este departe de a fi singulară. În Iași și în toată țara instituțiile medicale se confruntă cu ipostaze similare. Soluția este modificarea imediată a contractării cu casele de asigurări a serviciilor medicale prin modificarea de la numărul de servicii medicale efectuate (cum este în momentul de față) la prioritizarea după riscul vital.
Închei prin a-mi exprima speranța că factorii decizionali se vor apleca cu seriozitate asupra acestei probleme și că vor găsi curând soluțiile potrivite pentru a o rezolva.
Neglijența și nepăsarea pot avea costuri umane infinit mai importante decât lipsa banilor și criza economică și financiară, motive frecvent invocate, în fapt, pentru justificarea incompetenței și a lipsei de soluții pragmatice a actualilor guvernanți.