Emil Marius Pașcan

Bună dimineața, distinși colegi! Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează „Să ne solidarizăm transpartinic pentru recuperarea și securizarea valorilor patrimoniale naționale!”.

E timpul ca România să-și modifice fundamental legislația, pentru a-și proteja ferm și responsabil resursele energetice și patrimoniul național.

În ultimele decenii, am asistat la o competiție a înstrăinării valorilor noastre patrimoniale, concomitent cu o cavalcadă a vânzării pământului țării către concerne și fonduri de investiții multinaționale sau capitaluri străine, iar din această politică risipitoare au avut de câștigat profitorii, comisionarii cocoțați prin diverse funcții și demnități publice.

România este vândută, prăduită ieftin, în continuare, și, aproape fără să ne dăm seama, au ajuns românii o marfă de consum căutată chiar prin valoarea inteligenței, a creierelor pe care le exportă consecvent, renunțând, astfel, de fapt, la un elementar instinct de conservare și protecție națională.

În acest sens, vom reacționa responsabil, iar Partidul Mișcarea Populară va iniția proiecte legislative prin care vom impune obligații și responsabilități concrete instituțiilor statului, pentru a se implica activ în recuperarea patrimoniului național, atât din țară, cât și din afara acesteia.

Pe fondul ambiguităților legislative, al intereselor oneroase sau al dezinteresului politic, România a pierdut tezaurul său, care a fost „rătăcit” pe la Moscova, averea Gojdu, „uitată” prin Ungaria, dar s-a văzut și fără alte bunuri patrimoniale interne, prin retrocedări nelegale, orchestrate politic.

Vom găsi formula legală pentru a se face dreptate și în privința optanților unguri. Se știe că, în urma „Procesului optanților”, desfășurat în perioada 1923–1930, Tribunalul Arbitral de la Paris a obligat statul român să plătească despăgubiri Ungariei și optanților unguri în aur.

Prin Fondul agrar, deschis la o bancă din Elveția, s-a plătit pentru optanți echivalentul a peste 100 de tone de aur pur, de 24 de carate. Dovezile pot fi găsite în documentele oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole și pădurile expropriate.

Ulterior, după 1990, urmașii acestor optanți au solicitat restituirea proprietăților, în temeiul prostiei și al aberantei legislații funciare românești, subsumate principiului _restitutio in integrum_ .

România a renunțat, totodată, la cuvenitele despăgubiri de după război pe care trebuia să le primească din partea Ungariei, tocmai pentru ca sumele respective să fie virate, o dată în plus, pentru despăgubirea optanților unguri.

În mod paradoxal, pentru proprietățile despăgubite cu supramăsură de statul român, s-a ajuns ulterior la retrocedarea injustă a acestora către cei anterior despăgubiți.

Ne întrebăm, legitim, dacă restituirea proprietăților către urmași ai foștilor grofi, conți, baroni, husari nu este sinonimă, în bună măsură, cu batjocura la adresa actului Marii Uniri din 1918!