Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Glad Aurel Varga
Discurs
Bună dimineața! Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
Am fost trimis în Parlament de votul concetățenilor, pentru a-i reprezenta și pentru a fi vocea lor.
Am venit convins că misiunea noastră, a tuturor parlamentarilor, poate fi îndeplinită prin dialog.
Aș fi vrut să vorbesc de la tribuna Parlamentului despre energia, entuziasmul și, de ce nu?, idealismul tinerilor parlamentari, atât de necesare dialogului și progresului. Dar încă sunt sub puternica impresie de săptămâna trecută, când, în Comisia pentru mediu, ni s-a interzis, practic, să punem întrebări domnului ministru, deși era invitat să discutăm despre proiectul de buget. Sunt încă sub impresia momentului în care colegii din majoritatea parlamentară
au părăsit sala în timpul discursului domnului președinte. Cum poate fi vorba despre dialog, când nici măcar nu asculți ce are de spus partenerul de discuție?
Prestigiul Parlamentului depinde, în primul rând, de atitudinea majorității parlamentare. Ion Brătianu spunea că „Primejdia cea mare nu stă în faptul că sunt prea mulți răi, ci în aceea că sunt prea mulți indiferenți”.
## Stimați colegi,
Sunt prea mulți indiferenți la discursul antieuropean care prinde contur chiar în Parlament, când președintele Senatului – ce ironie! –, cel care a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, vorbește despre ruperea Acordului MCV și face apologia Brexitului!
Sunt prea mulți indiferenți la maniera discreționară în care Guvernul încearcă să se impună fără dialog, fără dezbatere, lăsând impresia tot timpul că are ceva de ascuns.
Sunt prea mulți indiferenți față de faptul că în poziții-cheie sunt aduși oameni cu grave probleme de integritate, și amintesc numai cele mai recente situații, și anume noii șefi de la Agenția Națională Sanitară Veterinară și Tarom.
Sunt prea mulți indiferenți la vocea celor care au curajul să afirme ceea ce trebuie să afirmăm cu toții: guvernarea este o datorie de împlinit, nu un prilej de tras foloase.
„Orice regim democratic are în liderii săi călăuze binefăcătoare, însă reazămul democrației românești este în energia și înțelepciunea cetățenilor care știu să manifeste conștient, prin intermediul instituțiilor și mijloacelor democratice, în orice problemă de interes național.” Este un citat din ceea ce spunea Ion Brătianu.
## Stimați colegi,
Poate nu am învățat încă toate culoarele Parlamentului și toate cutumele parlamentare, dar vă asigur că și atunci, ca și acum, voi lupta pentru adevăr, pentru dreptate, transparență în actul decizional și binele comun. Și o voi face cu toate mijloacele legale la îndemâna unui parlamentar, dar, în primul rând, prin dialog, și nu prin indiferență.
Vă mulțumesc.
Glad Varga, deputat de Arad.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .