Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2009
Declarații politice
Dorel Covaci
Discurs
Bună dimineața! Doamnă președinte, Stimați colegi,
Administrațiile publice locale și-au dorit întotdeauna o descentralizare reală pentru rezolvarea intereselor colectivităților locale pe care o reprezintă. Autonomia locală, descentralizarea, se poate realiza îndeplinindu-se cumulativ două condiții: autonomia administrativă și autonomia financiară.
Dacă prima condiție poate fi îndeplinită mai ușor, printr-un transfer al puterii de decizie de la autoritățile publice centrale la cele locale, prin acte normative ce prevăd expres această situație, lipsa fondurilor bănești face ca a doua condiție a autonomiei locale să nu fie îndeplinită, ducând astfel la o autonomie locală relativă.
Orice sarcină dată în atribuțiile autorităților locale, fără o acoperire financiară, poate duce la compromiterea ideii de autonomie locală. Cunoaștem faptul că pentru întocmirea bugetelor locale trebuie respectate câteva principii, precum: principiul consultării cetățenilor, principiile bugetare al universalității, al transparenței și publicității, al unității monetare, al anualității bugetului, al specializării bugetare, al echilibrului, al proporționalității, precum și alte principii, importante fiind principiul solidarității și autonomiei locale financiare.
Aceste două principii amintite, al solidarității și al autonomiei financiare, creează responsabilități majore atât pentru autoritățile centrale, cât și pentru autoritățile locale, pentru constituirea fondurilor, repartizarea și cheltuirea acestora.
Consider că trebuie acordată atenție stabilirii corecte a taxelor și impozitelor locale, astfel ca patrimoniul public și privat al comunităților locale să fie folosit în interesul lor. Poate că dacă societățile comerciale de electricitate, de telefonie, de gaz și altele asemănătoare ar plăti în totalitate folosirea patrimoniului comunităților locale și nu ar folosi fără plată diferitele servicii ale acestor comunități locale aceasta ar face ca multe dintre primării să nu fie întrerupte de la serviciul de telefonie, de apă și curent și ar putea mai ușor rezolva cazurile sociale.
Este și de datoria noastră, a parlamentarilor, de a propune și adopta o legislație corectă, pentru a nu prejudicia administrațiile locale și comunitățile locale, pentru că, așa cum spuneam, fără fonduri bănești autonomia locală rămâne doar o dorință neîmplinită.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.