Stenogramă plen

Stenogramă plen · Camera Deputaților · 30 iunie 2009 · monitorul.ai

Guvernul României a aprobat, la 4 martie 2009, o ordonanță de urgență care privește creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

Mai exact, se urmărește izolarea termică a blocurilor construite după proiecte elaborate între anii 1950–1990, măsura având ca scop reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuințe și, implicit, a costurilor.

Atunci când a fost concepută ordonanța de urgență privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe nu s-a realizat că libertatea lăsată coordonatorilor locali de a prelua sau nu, parțial sau integral, cheltuielile lucrărilor de intervenție corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociației de proprietari în cauză nu rezolvă problema fundamentală a programului, care este reprezentată de lipsa banilor proprietarilor, a celor care locuiesc în aceste apartamente.

În multe apartamente locuiesc persoane cu venituri modeste, cărora contribuția menționată nu le este chiar la îndemână. Și, din acest motiv, de exemplu, în Craiova, doar 30 de imobile din 3.117, câte există, au șanse reale să prindă o lucrare de reabilitare exterioară în acest an.

Astfel, pentru ca programul să aibă un mai mare succes, propun legiuitorului luarea în considerare a reducerii contribuției asociațiilor de proprietari pentru reabilitarea blocurilor de la 20% la 5-10%, în cazul în care, printr-o anchetă socială, rezultă că proprietarii apartamentelor respective nu pot susține această contribuție.

Consider că astfel pot fi îndeplinite obiectivele generoase urmărite de această ordonanță de urgență, dintre care citez: reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea; diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; creșterea independenței energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire; ameliorarea aspectului urbanistic al localităților; susținerea creșterii economice și contracararea efectelor negative pe care criza

financiară internațională actuală le poate avea asupra sectorului energetic și al construcțiilor, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naționale; degrevarea bugetului statului de cheltuielile cu combustibilul utilizat; reducerea cheltuielilor cu întreținerea blocurilor de locuințe, prin reducerea facturilor de încălzire; susținerea operatorilor economici din domeniul construcțiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Mulțumesc.

Edler András György

#8748

Bună dimineața!

Declarația mea politică se intitulează „Ministerul Finanțelor, călăul micilor întreprinzători”.

Zilele trecute am avut un schimb de scrisori cu domnul ministru de finanțe Gheorghe Pogea, pe tema impozitului minim stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 și a impactului acestuia asupra microîntreprinderilor. Interpelarea, purtând numărul de înregistrare 688A/2009, a avut drept scop atragerea atenției domnului ministru asupra faptului că prin introducerea impozitului minim unii întreprinzători, și anume cei care își desfășoară activitatea sub forma unor microîntreprinderi și realizează o cifră de afaceri anuală de până la 140.000 lei, sunt discriminați, având în vedere că plătesc un impozit mai mare decât cel stipulat de lege. Astfel, pentru acești întreprinzători impozitul minim este de fapt un supraimpozit.

Întrebarea mea, formulată către domnul ministru, era clară și punctuală, rugându-l să-mi precizeze dacă este în cunoștință de cauză și ce măsuri preconizează a lua pentru remedierea acestei situații.

În răspunsul său, reprezentantul Ministerului de Finanțe susține că motivul introducerii impozitului minim este o analiză a datelor fiscale din 2007, din care rezultă că unii contribuabili nu ar fi plătit impozit pentru că ar fi înregistrat pierderi. Să ne oprim puțin aici... Întrebarea mea s-a referit la microîntreprinderi, deci consider că răspunsul primit se referă la același subiect. În consecință, reprezentantul Ministerului de Finanțe ar fi trebuit să știe că microîntreprinderile plătesc impozit pe cifra de afaceri, deci indiferent că sunt sau nu sunt în pierdere, indiferent de cât de mari sunt cheltuielile lor, ei vor plăti impozit dacă au realizat venituri. Oare este vorba despre incompetența celor de la minister sau se urmărește, cu bună știință, manipularea informațiilor pentru atingerea unor scopuri obscure, potrivnice interesului general? Reprezentantul Ministerului de Finanțe își continuă scrisoarea prin a sugera că micii întreprinzători care își desfășoară activitatea sub forma microîntreprinderii și care se consideră presați fiscal de această supraimpozitare pot opta pentru alte forme antreprenoriale, cum ar fi persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.

La un astfel de răspuns se pune din nou întrebarea: este vorba despre incompetența reprezentantului Ministerului de Finanțe sau este o abordare cinică a subiectului pus în discuție?

Mă întreb dacă cei de la minister știu ce înseamnă trecerea de la o formă antreprenorială la alta. Știu oare ce costuri implică acest lucru? Eu am făcut un calcul și am ajuns la un cost minim de 2.500 lei. Acesta este numai costul administrativ ce cuprinde remunerarea lichidatorului și taxele de la Registrul Comerțului, fără să luăm în calcul costurile generate de transferul activelor. Acestea din urmă înseamnă impozit suplimentar și TVA, care, în cazul unor active de bază, cum ar fi un autoturism, nici nu poate fi dedus, tot ca urmare a măsurilor „stimulative” stabilite de Guvernul PSD+PC+PD-L în urma analizelor laborioase ale celor de la Ministerul de Finanțe.

Și după toate cele arătate mai înainte oare mai contează pentru dânșii faptul că sugestia lor se adresează tocmai unei categorii de întreprinzători de subzistență, care nu generează niște averi fabuloase, ci se rezumă la a realiza un venit minim din care își pot susține familia și eventual un număr de 1-2 angajați?

Orice om cu o pregătire minimă economică își poate da seama că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 reprezintă condamnarea la moarte a acestor mici întreprinzători, dar se pare că pentru Ministerul de Finanțe niciun argument logic nu-și mai are rostul, având în vedere că personalul de conducere pus acolo pe criterii politice execută o sarcină de partid de importanță maximă. Ei trebuie să stoarcă, în cel mai scurt timp și indiferent de sacrificii, cât mai mulți bani de la contribuabili, pentru a putea asigura banii necesari satisfacerii clientelei politice a coaliției guvernamentale și alimentării vistieriei acestora. Graba e mare având în vedere că se apropie alegerile prezidențiale, iar partenerii de guvernare știu că această monstruoasă coaliție nu va supraviețui acestor alegeri.

Singura problemă este că prin ducerea la îndeplinire a acestor sarcini de partid, Ministerul de Finanțe se transformă, cu bună știință, în călăul micilor întreprinzători.

Vă mulțumesc.

Dorel Covaci

#13208

Bună dimineața! Doamnă președinte, Stimați colegi,

Administrațiile publice locale și-au dorit întotdeauna o descentralizare reală pentru rezolvarea intereselor colectivităților locale pe care o reprezintă. Autonomia locală, descentralizarea, se poate realiza îndeplinindu-se cumulativ două condiții: autonomia administrativă și autonomia financiară.

Dacă prima condiție poate fi îndeplinită mai ușor, printr-un transfer al puterii de decizie de la autoritățile publice centrale la cele locale, prin acte normative ce prevăd expres această situație, lipsa fondurilor bănești face ca a doua condiție a autonomiei locale să nu fie îndeplinită, ducând astfel la o autonomie locală relativă.

Orice sarcină dată în atribuțiile autorităților locale, fără o acoperire financiară, poate duce la compromiterea ideii de autonomie locală. Cunoaștem faptul că pentru întocmirea bugetelor locale trebuie respectate câteva principii, precum: principiul consultării cetățenilor, principiile bugetare al universalității, al transparenței și publicității, al unității monetare, al anualității bugetului, al specializării bugetare, al echilibrului, al proporționalității, precum și alte principii, importante fiind principiul solidarității și autonomiei locale financiare.

Aceste două principii amintite, al solidarității și al autonomiei financiare, creează responsabilități majore atât pentru autoritățile centrale, cât și pentru autoritățile locale, pentru constituirea fondurilor, repartizarea și cheltuirea acestora.

Consider că trebuie acordată atenție stabilirii corecte a taxelor și impozitelor locale, astfel ca patrimoniul public și privat al comunităților locale să fie folosit în interesul lor. Poate că dacă societățile comerciale de electricitate, de telefonie, de gaz și altele asemănătoare ar plăti în totalitate folosirea patrimoniului comunităților locale și nu ar folosi fără plată diferitele servicii ale acestor comunități locale aceasta ar face ca multe dintre primării să nu fie întrerupte de la serviciul de telefonie, de apă și curent și ar putea mai ușor rezolva cazurile sociale.

Este și de datoria noastră, a parlamentarilor, de a propune și adopta o legislație corectă, pentru a nu prejudicia administrațiile locale și comunitățile locale, pentru că, așa cum spuneam, fără fonduri bănești autonomia locală rămâne doar o dorință neîmplinită.

Vă mulțumesc.

Cătălin Cherecheș

#16028

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de azi se intitulează „Despre intelectuali și filozofi”.

Trăim o vreme în care se discută mult despre intelectuali și... filozofi, începând cu șeful statului și terminând cu înșiși intelectualii și filozofii. Nu știu dacă Domniile Voastre v-ați gândit să definiți acești termeni, nici dacă ați adus vreodată un elogiu acestei categorii numite cândva pătură socială, deși esența intelectualului cred că este individualitatea. Știu însă că termenii trebuie să includă cultură, știință de carte, rafinament, generozitate, noblețe înnăscută, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândești la oameni cu astfel de calități, ți se pare și mai monstruoasă ura lumii românești împotriva intelectualilor și... filozofilor, o ură cu atât mai accentuată cu cât aceștia sunt din ce în ce mai puțini.

E uluitor să vezi cum a evoluat cuvântul intelectual după 1990. Au fost mai întâi mineriadele, în care cei care păreau a fi intelectuali au fost bătuți în plină stradă, unii amenințați chiar cu moartea.

Mai nou îl vedem deranjat de prezența filozofilor pe însuși șeful statului.

Să fie aceasta teama de implicare a oamenilor notorii, care au ceva de spus în viața civică și politică? Președintele critică excesul de „filozofi” pe care îl produce școala românească, în detrimentul unor meserii, precum cele de ospătar, tinichigiu sau mecanic auto, aflate pe cale de dispariție, iar filozofii spun că aceasta este gândirea unui activist de partid.

Mi-e greu să înțeleg cum s-a ajuns să nu ne mai placă oamenii care, în orice domeniu al cunoașterii, duc lucrurile mai departe, sunt creativi și deschizători de drumuri și-l agreăm pe cel care parcurge lucrurile cunoscute, știute. Iar în acest nou sens, avem prea puțini filozofi... Avem, în schimb, mulți „tinichigii”, mulți oameni care nu reușesc să treacă dincolo de căile cunoscute.

Domnul Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat că nu mai există școli care să pregătească mecanici și tinichigii auto, meserii care ar avea un deficit de forță de muncă în România, că nu facem ce trebuie, ci facem filozofi, cu corecția ulterioară că în loc de filozofi a vrut să spună... tâmpiți.

Ce ne facem, doamnelor și domnilor colegi, cu atâtea prejudecăți stupide: oamenii muncii contra intelectualilor; mitul vârstei de aur a învățământului, presupus bun cândva; doar munca fizică e muncă adevărată; școala vieții, să știi să te descurci, e mai importantă decât educația formală?!

Ce avem de făcut ca să nu lăsăm impresia că trăim în epoca educației _copy-paste_ sau referate.ro, iar dacă acestea sunt făcute de „tinichigii” sau „ospătari”, ce ne facem cu viitorul?!

Vă mulțumesc.

Lucia Ana Varga

#19017

Mulțumesc.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Incompetența costă vieți, domnule ministru al mediului!” Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Cu tristețe trebuie să vă atrag atenția că, în acest sfârșit de săptămână, lipsa de competență, de viziune și de măsuri a actualului Guvern a fost plătită cu viața de către o adolescentă nevinovată din județul Bihor. O fată în vârstă de 13 ani a murit, iar sora ei este internată în spital, după ce căruța în care se aflau împreună cu bunicii a fost luată de o viitură, duminică după-amiază, în apropiere de localitatea Felcheriu, din județul Bihor.

Mă întreb ce făcea domnul ministrul al mediului în această perioadă, având în vedere că Ministerul Mediului nu a emis niciun fel de avertizare meteorologică sau hidrologică.

Domnule ministru, nu este pentru prima dată când vă atrag atenția de la această tribună că lipsa asumării guvernării și lipsa unor măsuri și acțiuni din partea dumneavoastră vor avea consecințe deosebit de grave.

V-am interpelat, domnule ministru, atrăgându-vă atenția că lucrările de apărare împotriva inundațiilor deosebit de importante au fost stopate. În dispreț față de prevederile constituționale nu ați răspuns interpelării mele, dar nici nu ați luat măsurile necesare pentru remedierea situației din teritoriu.

Am constatat în timpul deplasărilor în colegiul în care am fost aleasă că au fost oprite lucrările de amenajare a Crișului Repede, a văilor Borodului, Dobricionești, Bistra și Cuzap, și că în cazul unor debite mari, gospodăriile din aceste localități, în special din Dobricionești și din Bistra, riscă să fie inundate. Totodată, lucrările începute în localitățile Vadu Crișului, Bratca și Borod riscă să fie distruse de viituri, deoarece de șase luni de zile nu s-au alocat fonduri pentru finalizarea lor.

Nici până la această oră nu există o poziție oficială a ministerului pe care îl conduceți cu privire la stoparea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor din Bihor, așa cum v-am solicitat încă din luna aprilie.

Nici până la această oră nu există o poziție oficială a ministrului mediului cu privire la lipsa unei avertizări meteo pentru ziua de duminică, 28 iunie, deși, repet, o adolescentă nevinovată din județul Bihor, de numai 13 ani, a murit. Vă cer, domnule ministru, să fiți responsabil, să continuați lucrările de apărare împotriva inundațiilor începute de Guvernul liberal pentru a limita pierderile de vieți omenești și distrugerile materiale provocate de furia naturii.

Altfel, veți rămâne în memoria cetățenilor drept un ministru limitat doar la problemele locale ale Constanței. Vă mulțumesc.

Cornel Ghiță

#21864

Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

Tema declarației mele politice de astăzi este următoarea: „Salarizarea unică pentru personalul al cărui salariu este plătit din fonduri publice, măsură a echității sociale”.

Declarația mea de astăzi privește proiectul de lege pe care Guvernul îl propune pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. Săptămâna trecută, în ședința de guvern din 24.06.2009, s-a făcut o primă citire a acestui proiect, care acum se tot discută cu sindicatele.

Având în vedere informările pe care grupul de lucru le-a făcut către Comisia pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților, consider că principiile ce au stat la baza elaborării legii au fost reale și obligatorii, având în vedere criza economică mondială care se amplifică pe zi ce trece și care afectează și România.

Salariile mici existente în prezent nu vor scădea, ba, mai mult, unele chiar vor crește. Majoritatea sporurilor se vor include în salariul de bază, iar cele ce vor fi aplicate separat nu vor depăși procentul de 30%. Raportul între salariul de bază minim pe economie și salariul de bază maxim existent în economia românească este stabilit ca raport de 1 la 15, 1 reprezentând salariul minim pe economie. Astfel, salariul de bază minim pe economie va deveni principalul element de calcul al câștigului salarial.

Implementarea legii va începe cu 1.01.2010 și în funcție de evaluările financiare făcute de Ministerul Finanțelor asupra proiectului de lege și a implicațiilor financiare pe ani și pe exercițiul bugetar, cu privire la modul de aplicare, se va decide forma optimă de aplicare etapizată a acesteia.

În România, inechitatea salarizării a fost posibilă prin presiunea creată de unele grupuri socioprofesionale și de apariția legilor speciale și a sporurilor fanteziste.

Avem obligația ca, în acest moment de criză mondială, să dăm românilor o scară salarială coerentă, să relansăm în România un sistem de valori european în domeniul muncii, astfel ca în curând să putem definitiva și legea unitară a

pensiilor. În acest context fac un apel ferm către ministrul muncii, domnul Marian Sârbu, să fie categoric în gestionarea acestui proces, să nu facă concesii în negocierile cu sindicatele. Mă văd obligat, domnule ministru, să vă atrag atenția că trebuie să finalizați favorabil voința politică declarată a acestui Guvern, din care cu onor faceți parte, că avem oportunitatea să rezolvăm o problemă de fond a societății românești și să ne ridicăm la nivelul așteptărilor salariaților bugetari.

Cu respect colegial vă informez, domnule ministru, că noi, cei din Comisia pentru muncă și protecție socială, am fost dezamăgiți de modul firav de colaborare și sunt convins că puteam să aducem un aport consistent la elaborarea acestei legi, dacă atenția dumneavoastră nu ne-ar fi ocolit.

În speranța unei mai bune colaborări pe viitor, vă asigur, domnule ministru, de tot sprijinul meu și, anticipând, și de cel al colegilor mei din Comisia pentru muncă și protecție socială.

Vă mulțumesc.

Valerian Vreme

#25128

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnă președinte,

Dragi colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește „În loc de bilanț”.

Declarația vine să facă un scurt bilanț a ceea ce am parcurs noi, cei mai noi în Parlamentul României, și, totodată, să facem pentru cei care ne-au ales anumite promisiuni și să ne ținem de ele.

Astăzi încheiem prima sesiune din legislatura 2008–2012. Pentru mulți dintre noi acest an parlamentar a fost întâiul. Ca începător, îmi permit să apreciez munca de parlamentar ca fiind, printre altele, și o muncă birocratică, supusă regulamentelor și cutumelor, uneori descurajantă, dar întotdeauna provocatoare.

Am învățat, pe lângă alte practici, ce înseamnă puterea politică a grupului parlamentar din care provii. Mulți dintre noi, așa cum spuneam, ne aflăm la prima experiență de acest fel, unii dintre noi am reușit foarte repede să ne familiarizăm cu munca în comisii, în grupuri parlamentare, cu activitatea din plen.

Și mai mulți dintre noi au depus proiecte și amendamente legislative. Dacă până acum noi, cei nou-intrați în Parlament, am avut o oarecare scuză, lipsa experienței parlamentare, necesitatea adaptării și deprinderii procedurilor legislative și a regulamentelor Camerei, din sesiunea pe care o începem la toamnă nimic nu ne va mai scuza lipsa de acțiune, în general.

România se confruntă, ca și celelalte țări, cu o puternică criză economică. Puterea legislativă și puterea executivă sunt probabil instituțiile de la care românii ridică, pe bună dreptate, cele mai multe pretenții și din partea cărora au cele mai multe așteptări de ordin pragmatic. O colaborare pe proiecte de lege între Parlament și Guvern poate însemna și depășirea unor practici exersate de mai toate guvernele postdecembriste.

Guvernul din care Partidul Democrat Liberal face parte, un guvern puternic, cu o majoritate parlamentară explicită, are datoria să guverneze în termenii dictați de Constituție. Executivul se află în fruntea administrației, însă activitatea Legislativului joacă un rol esențial: activitatea legislativă cuprinde și legile care dau administrației structura, scopurile și mijloacele.

## Dragi colegi,

Chiar dacă au fost momente neplăcute pentru mulți dintre noi când ni s-a cerut să votăm pentru crearea unei comisii care să-i ancheteze pe propriii noștri colegi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a acționat coerent și unitar, nu s-a retras din fața responsabilităților ce-i revin.

Desigur, nu la fel au stat lucrurile cu un alt grup politic parlamentar, însă Partidul Democrat Liberal și-a propus de la bun început ca suspiciunile și acuzele de corupție să nu apuce să se lipească de partidul nostru. Partidul Democrat Liberal a votat fără ezitare pentru alcătuirea unei comisii de anchetă parlamentară care să cerceteze faptele unui ministru aparținând Partidului Democrat Liberal.

Parlamentul nu trebuie să fie un scut pentru cei care au de dat explicații în fața legii. Ei nu sunt vinovați, conform legii, până la finalizarea anchetei și judecarea acestor fapte de o comisie de judecată, însă un parlamentar are obligația, mai mult decât oricine, să nu se opună începerii unor asemenea anchete. Datoria noastră este să îi reprezentăm pe cei care ne aleg, să facem legi bune, neechivoce, pe care trebuie să le respectăm noi înșine, înaintea tuturor!

## Stimați colegi,

Permiteți-mi să vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o declarației mele politice, dar, în primul rând, pentru colegialitatea de care ați dat dovadă în acest an parlamentar și sper că, din toamnă, începând cu cea de-a doua sesiune a acestui mandat, activitatea și munca noastră se vor vedea și mai bine în spațiul legislativ, în comunitățile pe care le reprezentăm și, automat, în nivelul socioeconomic și cultural al acestei țări.

## Vă mulțumesc.

Să ne revedem cu bine la toamnă!

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Cristian Rizea

#29243

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Tema declarației mele politice de astăzi se intitulează „Sala de sport din Brăila are nevoie de reabilitare”.

Doamnelor si domnilor deputați,

Ministrul tineretului și sportului, doamna Monica IacobRidzi, declara înainte de validarea sa în funcție, în 20.12.2008, că prima sa măsură în calitate oficială va fi implementarea proiectului „Pregătiți pentru Europa”, care se referă la absorbția fondurilor europene pentru tineri și sportivi de performanță. Domnia Sa preciza atunci că: „La aproape doi ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, absorbția fondurilor existente pentru programele pentru domeniul tineret și sport este aproape egală cu zero”. După ce comisiile pentru învățământ ale Parlamentului i-au dat doamnei Ridzi aviz favorabil, în urma audierii la comisie, proaspăta ministresă a anunțat: „Este marea mea provocare, aceea de a-i ajuta pe tineri să absoarbă aceste fonduri europene, și am convingerea că acest lucru se va putea realiza în cel mai scurt timp”.

Am simțit nevoia să fac acest recurs la memorie, întrucât ceea ce se întâmplă acum în ministerul amintit nu are nicio legătură cu declarațiile doamnei Ridzi.

Până la această oră, Parlamentul a primit doar tăcerea disprețuitoare a ministrului în cauză și anunțul că de acest scandal se va ocupa DNA. Să sperăm că instituțiile abilitate ne vor lămuri cum au fost risipiți cei 628.000 de euro pentru Ziua Tineretului.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Constat cu surprindere neconcordanțe flagrante între prioritățile doamnei ministru și agenda reală a Domniei Sale.

Potrivit Programului de guvernare, obiectivele prioritare ale Ministerului Tineretului și Sportului se referă la construcția unui sistem de securitate socială activă pentru tineri, sprijinirea angajării acestora în conformitate cu specializările obținute, pentru stoparea exodului forței de muncă tinere și specializate din țară și pentru ocuparea într-un grad cât mai ridicat a acestei forțe de muncă.

Niciunul dintre aceste obiective nu par a fi de interes pentru conducerea Ministerului Tineretului și Sportului. În schimb, mass-media face referire la afacerile familiei Ridzi și la acuzele apărute în legătură cu folosirea a 500.000 de euro, din cei 628.000, din bugetul Ministerului Tineretului și Sportului pentru a-i pune garanție de participare la o licitație în Petroșani. Licitația se referă la montarea unei telegondole în Masivul Parâng, și care ar fi de fapt decorul în spatele căruia se pune la cale un tun de 86 milioane de euro.

Aceste informații au apărut în data de 23.06.2009 pe site-urile „Ziare.ro” și „Jurnalul.ro”, în urma unui comunicat al liderului PSD – Deva, Vasile Cosmin Nicula.

De asemenea, nu am văzut vreun raport al ministerului referitor la finanțările europene obținute pentru tineri, nu se știe care sunt proiectele de investiții derulate de Ministerul Tineretului și Sportului și care este cuantumul total al sumelor cheltuite de minister din fonduri publice pe programe pentru tineret.

Îi solicit doamnei Ridzi să revină la prioritățile Programului de guvernare și la transparentizarea acțiunilor ministerului.

În acest context, îi propun să aloce sumele necesare reabilitării Sălii Polivalente din Brăila, având în vedere rezultatele strălucite obținute de echipa de handbal feminin Handbal Club „Dunărea” – Brăila, care va juca în această toamnă în Cupa cupelor.

Vasile Mocanu

#32876

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „Potop în județul Iași”.

Vremea continuă să fie extrem de capricioasă în Moldova.

Pe data de 25 iunie anul curent, o furtună de numai 15 minute a provocat un veritabil dezastru în orășelul Târgu Frumos, și în șapte dintre comunele din apropiere.

Într-un bilanț încă provizoriu, date fiind urmările extrem de severe ale potopului, dezastrul s-a soldat cu pagube de zeci de milioane de lei noi. Din fericire, nu am avut victime.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), acoperișurile și ferestrele a peste 400 de case din zonă au fost distruse.

De asemenea, mai mult de 250 de mașini au fost avariate, de la tablă îndoită, până la parbrize crăpate sau sparte.

Pagubele au fost provocate atât de grindină, cât și de crengile de copaci care au fost rupte de vântul foarte puternic.

Numai în ceea ce privește culturile agricole, pierderile au fost estimate la peste 100 de miliarde de lei vechi. Grindina, mare cât un ou de găină, a compromis peste 5.000 de hectare, cea mai afectată zonă fiind comuna Strunga, unde

au fost distruse 2.653 de hectare, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 2,19 milioane de lei.

Grindina a făcut dezastru și în localitatea Ion Neculce, unde totalul suprafețelor afectate a însumat 1.642 hectare, în orașul Târgu Frumos, cu peste 1.200 de hectare compromise, și în comuna Scobinți, cu peste 500 de hectare distruse.

Printre culturile care nu au rezistat furiei naturii au fost cele de floarea-soarelui, porumb, grâu și rapiță.

Pagube importante s-au semnalat și la viile și livezile din zonă.

Din fericire, pot spune că mobilizarea autorităților locale a fost exemplară. Detașamentele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit imediat în orașul Târgu Frumos, pentru a debloca circulația, care a avut de suferit din cauza crengilor căzute pe carosabil.

De asemenea, reprezentanții Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) au sosit imediat la fața locului pentru a stabili suprafețele agricole afectate. În plus, au fost alcătuite – la nivelul primăriilor, în orașul Târgu Frumos, în comunele Ion Neculce, Strunga, Cotnari, Balș – comisii de evaluare a pagubelor.

Ne-am dori foarte mult ca și intervenția Guvernului să fie la fel de promptă. Oamenii au nevoie în continuare de ajutor, de despăgubirile legale, dar și de ceva mai multă atenție din partea autorităților centrale.

Când vremea este urâtă, nu este obligatoriu ca și vremurile să fie rele!

Vă mulțumesc.

Adriana Diana Tușa

#35671

Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca statul să se trezească?!”.

Deși suntem la declarații politice, aș fi dorit ca subiectul asupra căruia atrag atenția astăzi să primească un răspuns din partea celor abilitați.

Din păcate, sfârșitul sesiunii parlamentare nu mai permite acest lucru. Prin urmare, mă văd nevoită să vă expun o problemă de o deosebită importanță în acest cadru, sperând, în același timp, ca autoritățile în drept să acționeze și fără a fi interpelate sau întrebate, ci doar atenționate.

Sâmbăta trecută, un muncitor a murit după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Tânărul avea doar 21 de ani. Era din județul Teleorman și muncea pe un șantier, în Capitală, de peste un an.

Un al doilea muncitor, în vârstă de 30 de ani, care se afla într-o zonă mai sigură la momentul producerii accidentului, a fost salvat și transportat de urgență la Spitalul „Elias”.

Accidentul de muncă s-a produs pe un șantier din zona Casa Presei, lângă pavilioanele Romexpo.

În urmă cu exact o lună, alți trei muncitori au murit în aceleași condiții pe șantierul de la Pasajul Băneasa. Au fost îngropați de vii, într-un șanț de șase metri adâncime, sub tone de pământ. Și în acel caz, pereții șanțului nu erau asigurați.

Atunci când vine vorba de responsabili, cel mai simplu este să se arunce vina pe legislație.

Legislația în vigoare este insuficientă, este neactualizată, legislația este de vină pentru creșterea alarmantă a numărului accidentelor de muncă.

La fel de simplu și la fel de des invocată, pentru a justifica numărul mare al accidentelor de acest gen, este responsabilitatea executanților, prin persoanele însărcinate cu bunul mers al lucrărilor, fie ei diriginți de șantier, șefi de echipă, supraveghetori.

Dar, să nu ne ascundem după deget; cauza reală este cu totul alta. Cu toții cunoaștem, în mare, cel puțin, cum se obțin autorizațiile pe șantier și cum se organizează în practică acestea. Un haos ce se vrea organizat! La fel cum se obțin autorizațiile, așa continuă și lucrările. Dacă ești atent și cotizezi cât trebuie și unde trebuie, nu te deranjează nimeni. Atunci de ce să ne mai mirăm că întâmplări tragice au loc cu o frecvență din ce în ce mai mare?!

Doar în anul 2008, în România, aproximativ 331 de oameni au murit în urma unor accidente de muncă, în timp ce alți 4.261 au fost răniți. Niciunul dintre dosarele deschise de inspectoratele teritoriale de muncă nu a ajuns în instanță, iar companiile, care sunt obligate să le asigure angajaților siguranța la locul de muncă, de cele mai multe ori scapă sau sunt nevoite să plătească, în cel mai bun caz, amenzi simbolice.

Și de fiecare dată după un astfel de accident, timp de câteva zile, opinia publică este revoltată. De fiecare dată autoritățile par interesate pe moment, însă doar pentru camerele de luat vederi. Până când... data viitoare se întâmplă exact la fel.

Și atunci, cine este de vină? Cel care a murit?! Sper totuși să depășim odată pentru totdeauna nebunia cu „Mortul este de vină”. Legea există, prevede sancțiuni dure, ea trebuie doar aplicată atunci când trebuie, și nu doar după ce tragedia a avut loc.

Mulțumesc mult.

Mircea Grosaru

#40453

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „30 iunie – Ziua Învățătorului, cea mai veche sărbătoare laică la români”.

Românii sărbătoresc în fiecare an, la data de 30 iunie, Soborul Sfinților 12 Apostoli.

Tot în aceeași zi, de când au apărut primele școli în spațiul românesc, învățătorii și, mai apoi, toate cadrele didactice care îi învață pe copii, au sărbătorit în 30 iunie – Ziua Învățătorului, data de naștere a Asociației Generale a Învățătorilor din România – AGIRO – deoarece, în chiar 30 iunie 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat statutul asociației, prin Sentința nr. 39, înregistrată cu nr. 12.686, care oficializa și finaliza atunci manifestarea solidarității între cadrele didactice la nivelul României Mari, corolar al tradiției asociative învățătorești, începută în anul 1869, în diferitele provincii în care exista școală românească.

Mai mult, sediul din perioada interbelică al Asociației Generale a Învățătorilor din România – AGIRO – a fost în București chiar pe Str. Sfinții Apostoli nr. 14.

Profesorii, educatoarele și învățătorii din România s-au simțit onorați să fie serbați și felicitați de Ziua Apostolilor în fiecare an. Și an de an, de chiar Ziua Apostolilor, li se aducea aminte că au cea mai nobilă misiune, pentru care merită făcute orice sacrificii, asumându-și și apostolatul. În anul 1923, la un congres al lor, învățătorii au fost numiți „cei bogați în lipsuri, în îndatoriri și iubiri de moșie”.

Nu cunoaștem altă sărbătoare care să fi dăinuit la români în calendare atât timp.

Ziua Învățătorului a fost atât de împământenită, încât și regimul comunist a păstrat-o la data de 30 iunie, trecând însă sub tăcere că în aceeași zi Biserica Ortodoxă Română are în calendar Soborul celor 12 Sfinți Apostoli, iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar Adunarea celor 12 Sfinți Apostoli.

Soarta învățătorilor, astăzi, este una bine cunoscută.

Dacă vor fi uitați și nu vor fi felicitați, vor primi cu seninătate această uitare, chiar de ziua lor și a apostolilor, și vor reflecta că se confirmă sensurile reale ale apostolatului.

De Ziua Învățătorului, tuturor cadrelor didactice le urez la mulți ani!

Vă mulțumesc.

Sanda Maria Ardeleanu

#44501

Declarație politică intitulată „Cacica și Solca – repere turistice și istorice ale Bucovinei”.

În Bucovina încărcată de istorie, Cacica și Solca sunt două dintre cele mai reprezentative așezări turistice românești, puțin cunoscute în zilele noastre, dar cu un trecut ce ar stârni invidia multora dintre locațiile turistice consacrate astăzi.

La începutul secolului al XVIII-lea, Cacica era o așezare cu câteva case răzlețe, înconjurate de mlaștini. Ulterior, după multe strădanii, a fost deschisă Salina Cacica, unicat în peisajul speologic românesc, prin faptul că cele 8.200 de galerii au fost săpate manual și se află încă în perfectă stare de conservare, la 200 de ani de la construcție.

Solca, situată în Obcinele Bucovinei, atestată documentar încă de la începutul secolului al XV-lea, își etalează principalele sale obiective turistice într-un cadru arhitectonic aparte, fapt ce a făcut ca această localitate să capete faima unei așezări speciale.

Două localități fascinante, situate la mică distanță una de cealaltă, care, surprinzător și inexplicabil, și-au pierdut cu ani în urmă statutul de stațiuni balneare, ieșind, pe nedrept, din circuitul turistic și medical de profil.

Această problematică a fost dezbătută recent de membrii Grupului Legislativ pe Probleme de Turism din cadrul Consiliului Județean Suceava, cărora li s-au alăturat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și specialiști în domeniul turistic și balnear, oameni de cultură din zonă.

Este uimitor cum au fost date uitării aceste plaiuri, dacă ne gândim la condițiile microclimatice de excepție, la aerul nepoluat, la variațiile mici de temperatură, cerul ireal de senin și însorit în majoritatea timpului, izvoarele de apă minerală, poluarea industrială inexistentă, altitudinea potrivită și recomandabilă pentru tratarea diverselor afecțiuni.

În perioada interbelică, o stațiune balneoclimaterică precum Solca dispunea de toate facilitățile moderne ale timpului – stabilimente de hidroterapie, băi de brad și soare, cinci hoteluri, numeroase vile și restaurante, beneficiind în anii de recesiune 1927–1933 de peste 15.000 de turiști anual –, la acestea adăugându-se Sanatoriul de tratament „Regina Maria”, destinat persoanelor bolnave de TBC și anemii, sanatoriu existent și astăzi și aflat, din păcate, într-o stare avansată de degradare, fiind, practic, abandonat.

De altfel, anii interbelici au fost ani ai maximei dezvoltări și afirmări din punct de vedere balneoclimateric și turistic pentru cele două localități.

Cacica, a cărei celebritate se datorează beneficiilor economice și medicale generate de salină, este o locație unde, conform ultimelor cercetări în domeniu, predomină ionizarea negativă, iar cercetători cu experiență în speleoterapie susțin că se întrunesc condiții speciale pentru amenajarea în interiorul salinei a unor săli de operație moderne, încărcătura microbiană fiind la jumătate față de cea dintr-o sală de operație clasică.

Acestea fiind spuse, oare statutul de stațiuni balneoclimaterice nu se dovedește binemeritat și nu ar trebui făcute demersuri pentru reactivarea lui la Cacica și Solca, iar impunerea acestor locații pe harta turistică a României și includerea lor în rândul destinațiilor recomandate de Ministerul Turismului nu ar fi oare îndreptățită?!

Având în vedere și apreciind în mod deosebit strategia Ministerului Turismului în domeniul turismului balnear, facem și pe această cale un apel la susținerea eforturilor noastre de recăpătare a statutului de stațiune balneoclimaterică, respectiv climaterică de interes local pentru localitățile Cacica și Solca. Cât de curând, vom depune la Camera Deputaților două proiecte de lege pe această temă, solicitând, stimați colegi deputați, și sprijinul dumneavoastră pentru această inițiativă.

Declarație politică intitulată „Un nou consul general la Cernăuți”.

Vineri, 26 iunie, ora 11.00, la Consulatul General al României de la Cernăuți a avut loc un eveniment pe cât de important, pe atât de emoționant. Trei generații de consuli generali și-au dat mâna, într-o transmitere elegantă și responsabilă a ștafetei.

Înființat în 1999, Consulatul General al României la Cernăuți a beneficiat de nume sonore pentru diplomația românească: Ilie Ivan și Romeo Săndulescu au pus temelia unei Case a Românilor în Regiunea Cernăuți, clădind zi de zi, printr-un dinamism al activităților cu totul neobișnuit, o instituție consulară vie, caldă și primitoare, eficientă și foarte apreciată în zonă, instituție la a cărei conducere se află acum doamna Tatiana Popa.

Numai cine a trudit la construirea relațiilor românoucrainene înainte de existența Consulatului General al României de la Cernăuți poate să facă diferența.

Mă număr printre cei, mulți și anonimi, deschizători de drumuri, care pot aprecia rolul unei echipe consulare în întărirea colaborării în domeniul educației, al multiculturalismului și plurilingvismului, în care diversitatea etnică joacă un rol hotărâtor.

Suceava – Cernăuți a devenit o axă a prieteniei, a unei colaborări de lungă durată, în care palierul economic, prin proiectele transfrontaliere, joacă acum un rol din ce în ce mai mare.

Noul consul general și-a propus să aducă o nouă dimensiune, pragmatică, în relațiile dintre cele două regiuni. De asemenea, a subliniat faptul că vrea să construiască drumuri, să repare poduri, să facă lucruri concrete de care au nevoie oamenii, care să rămână peste timp. Doamna consul

general Tatiana Popa a precizat că nu va neglija, în continuare, latura culturală, mărturisind și o oarecare teamă, dublată de grija asumării mandatului.

Toți cei prezenți la eveniment au venit cu speranța continuării inițiativelor deja demarate dar, mai ales, pentru a lua parte la un moment important ce a întărit, fără îndoială, încă o dată, relația dintre cele două state.

Horia Cristian

#50365

Declarație politică adresată domnului ministru al sănătății, Ion Bazac, și domnului ministru al finanțelor, Gheorghe Pogea

Domnilor miniștri,

Constat cu îngrijorare falimentul sistemului sanitar românesc. În repetate rânduri am atras atenția asupra subfinanțării sănătății, începând chiar cu dezbaterile pe Legea bugetului pe anul 2009. Toate amendamentele depuse au vizat capitole ale bugetului FNUASS, și în special bugetul destinat spitalelor generale și cel destinat medicamentelor, cu și fără contribuția asiguraților.

În motivația amendamentului depus se preciza: „Scăderea bugetului destinat spitalelor generale va reduce accesibilitatea pacienților la diagnostic și tratament în unitățile cu paturi. În execuția bugetară a spitalelor generale, managerii sunt obligați să achite cu prioritate cheltuielile cu utilitățile, apoi drepturile salariale și hrana pacienților. Reducerea bugetului va afecta achiziția de medicamente și materiale sanitare, care în anul 2008 a reprezentat între 5% și 11% din bugetul spitalelor. Dacă nu se va suplimenta bugetul, așa cum a fost solicitat prin prezentul amendament, spitalele vor fi puse în situația de a nu mai achiziționa medicamente și materiale sanitare.”

Previziunile făcute la începutul anului anunțau epuizarea fondurilor în luna august. Din păcate, aceste previziuni sunt contrazise de realitate, întrucât majoritatea spitalelor semnificative, și mă refer la spitalele județene și spitalele universitare de urgență din Timișoara, Târgu-Mureș, București, Cluj, se află în această situație. Bugetul redus alocat prin Legea nr. 174/2009, anexa nr. 10/03, Capitolul 6605, Subcapitolul 06, Paragraful 01, „Spitale generale”, se reflectă prin valoarea redusă TCP. Această valoare face ca spitalele să poată factura către CJAS sume care acoperă cheltuiala cu salariile (85%), utilități (10%), hrană (3%), rămânând pentru medicamente, materiale sanitare și service pentru aparatură maximum 2% din bugetul spitalului.

În aceste condiții, solicit Guvernului să își asume public responsabilitatea privind criza sistemului sanitar românesc, să își asume public falimentul spitalelor, falimentul farmaciilor independente, și să își asume public, față de cetățenii României, lipsa de interes pentru sănătatea lor.

Horea Dorin Uioreanu

#52656

## „Predicatorii”

În 2004, la inițiativa lăudabilă a Înalt Preasfinției Sale Mitropolitul Bartolomeu Anania, pentru care am un deosebit respect, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le interzicea preoților înregimentarea în partidele politice, pe bună dreptate, pentru că preotul, în comunitatea sa, este consilierul spiritual al tuturor enoriașilor. Patru ani mai târziu, BOR și-a îndulcit poziția, dându-le voie preoților, cu anumite condiții, să poată candida ca independenți la funcția de consilier local.

În contextul în care preoților li se interzice, într-o oarecare măsură, implicarea în viața politică, se pare că unii politicieni au găsit o modalitate de a suplini acest... neajuns, devenind „predicatori” pentru masele de oameni ce se reculeg în lăcașurile de cult.

Nu încerc, prin această declarație politică, să neg realitatea, să resping faptul că oamenii politici se implică în viața comunității religioase; cultele sunt și vor reprezenta întotdeauna o preocupare pentru oamenii politici, pentru că religia este o piatră de temelie a poporului român. Mai mult, fiecare politician are dreptul de a-și exprima crezul, de a participa la oricare manifestare religioasă după cum îi dictează inima, având, totodată, obligația de a fi aproape de comunitatea pe care o reprezintă, împărtășind aceleași valori și credințe. Prin urmare, nu prezența politicienilor în lăcașurile de cult ar trebui să ne mire, ci comportamentul câtorva din ei, care înțeleg să folosească manipularea politică în orice circumstanțe, fără să țină cont de unele limite ale decenței, impuse de codul bunului-simț.

Vedem astfel cum unii politicieni se dau în stambă prin lăcașurile de cult – vezi George Becali –, pozând în cei mai evlavioși enoriași, în vreme ce alții – președintele Traian Băsescu, spre exemplu – iau cuvântul în timpul unor manifestări religioase, „predicând” mulțimii adunate despre realizări, despre promisiuni sau despre politică, în general.

În aceste condiții, de ce să ne mai mire atitudinea sceptică a poporului român față de oamenii politici sau chiar absenteismul la vot, când unii reprezentanți ai partidelor politice țin cu tot dinadinsul să politizeze excesiv fiecare latură a vieții alegătorului român, chiar dacă acest lucru înseamnă întinarea unui aspect atât de personal, cum este crezul?

Stimați colegi, cred că sunteți de acord cu mine când spun că orice manifestare, fie ea politică, fie ea religioasă, trebuie să se încadreze în limitele decenței și ale bunuluisimț, or, aceste bariere sunt clar încălcate atunci când o mână de demagogi încearcă, prin orice mijloace, să se erijeze în „predicatorii comunității”, să manipuleze, cu prețul încălcării unor principii ale vieții personale.

Cel mai elocvent exemplu de politizare a credinței în scopuri personale ne-a fost oferit cu seninătate de un

candidat al PD-L în toamna anului trecut când, pe timpul campaniei electorale, acesta a găsit de cuviință să pângărească cea mai sfântă rugăciune, „Tatăl Nostru”, care s-a transformat în blasfemia „Tatăl Nostru care ești în PD-L”. Cuvintele sunt de prisos pentru a încerca să ne explicăm această jignire adusă tuturor credincioșilor.

Trebuie să remarc însă faptul că acest comportament atipic al unor oameni de seamă ai politicii românești, ce confundă biserica cu tribuna politică, ar trebui să ne pună serios pe gânduri și să ne îndemne, în ultimă instanță, să schimbăm o mentalitate, pentru că, la urma urmei, aceste anomalii ale scenei politice românești, adunate rând pe rând într-o imagine de ansamblu, au determinat, în mare parte, indiferența și neîncrederea pe care românii o manifestă față de clasa politică din România.

Ioan Holdiș

#56356

Declarație politică intitulată „Politica de mediu – o urgență!”.

Vă voi prezenta astăzi o problemă mult prea puțin adusă în discuție în ultimul timp, deși foarte importantă.

După cum bine știți, în perioada 2000–2004 România negocia cu Uniunea Europeană pentru mult prea râvnita aderare a țării noastre la Uniunea Europeană și visam să ajungem în rândul țărilor mult mai civilizate într-un ritm alert.

Una dintre problemele din acea perioadă, la care mă voi referi eu, este Capitolul 22 de negociere, referitor la „Protecția mediului înconjurător”.

La data acceptării acquis-ului comunitar de mediu, România, în perspectiva integrării europene, s-a angajat ca într-un termen relativ scurt să reformeze întregul sistem de colectare, depozitare și prelucrare a deșeurilor din România, conform normelor Uniunii Europene.

România nu a avut în trecut o strategie privind gestiunea deșeurilor, lucru ce a ridicat multe piedici în îndeplinirea promisiunilor făcute.

Politicile de mediu nu sunt un moft, ele fiind reclamate de politica de prevenție în domeniul sănătății. Deși negocierile au fost încheiate, aceste politici nu s-au finalizat, investițiile de mediu costând foarte mult, și o problemă în plus este ridicată de faptul că termenele de tranziție încep să expire începând cu anul 2010 și cele mai multe cu anul 2013.

La nivelul județului Satu Mare s-a încercat un proiect de concesionare a unui viitor depozit ecologic de deșeuri, care urma să se construiască în comuna Doba, lângă satul Gelu, discuțiile fiind în fază destul de avansată cu o firmă austriacă care și-a exprimat interesul pentru acest proiect, dar până la urmă nu a avut finalizare. Acum suntem în negocieri cu un consorțiu internațional, care a demarat deja procedurile pentru realizarea gropii de gunoi, iar proiectul presupune și realizarea unui sistem unitar de colectare și transport al deșeurilor de pe întregul teritoriu al județului. Problema este că termenul de finalizare a gropii de gunoi a județului este spre sfârșitul anului viitor, și, conform angajamentelor semnate de Guvernul României cu UE, gropile de gunoi din satele județului Satu Mare trebuie închise până în 16 iulie.

Se poate declanșa procedura de _infringement_ pe acest domeniu, fiind fonduri care nu sunt accesate. Necesitatea unei bune gestiuni a deșeurilor nu trebuie să o luăm ca pe ceva impus de Uniunea Europeană, ci ca pe o necesitate de creștere a standardului calității vieții în România. Cunoaștem cu toții că orice investiție în domeniul ameliorării gestiunii deșeurilor de orice tip are drept consecință o reducere considerabilă a cheltuielilor din domeniul politicii sănătății, pentru că un mediu sănătos înseamnă o populație sănătoasă. Nu sunt vorbe mari, ci constatări ale statisticilor seci pe care anual „Eurostat” le raportează.

Bani europeni au existat și continuă să existe, însă administrațiile continuă să se plângă de incapacitatea de cofinanțare a proiectelor fie din motive obiective, fie transformând astfel de dispute în dispute politice, în urma cărora cel care pierde este cetățeanul român.

Mihai Lupu

#59460

Declarație politică în legătură cu situația disperată în cazul salariaților angajați la IMUM Medgidia.

Am mai semnalat autorităților și cu altă ocazie nerespectarea prevederilor contractuale asumate la cumpărarea pachetului majoritar de către investitorii de la IMUM Medgidia și mai ales situația critică în care se găsesc salariații acestei întreprinderi, de mai bine de cinci luni de zile.

În luna martie, muncitorii de la IMUM Medgidia au intrat în grevă spontană, deoarece conducerea întreprinderii nu plătise salariile acestora de două luni.

Disperați, salariații s-au văzut astfel puși în situația de a refuza să mai reia lucrul și de a apela la justiție pentru a obliga compania să achite salariile restante.

La acea vreme, a fost sesizat și AVAS cu privire la nerespectarea condițiilor din contractul de privatizare asumat de investitori.

Mai mult decât atât, este destul de cunoscut faptul că privatizarea IMUM Medgidia a fost de mai multe ori contestată și chiar a fost demarată o anchetă, cu patru ani în urmă, cu privire la modul în care au fost înstrăinate o parte dintre activele societății după privatizare. În contractul de privatizare era prevăzut faptul că înstrăinarea activelor societății se poate face numai după înștiințarea prealabilă a AVAS, iar acest lucru nu a fost respectat.

Proprietarii au vândut la numai câteva luni de la privatizare, sub formă de fier vechi, peste 1.000 tone din utilajele liniilor de turnare, formare și transport din secția Oțelărie, și acest lucru a fost repetat ulterior.

Pentru județul Constanța și în special pentru salariații acestei întreprinderi este foarte dureros faptul că IMUM Medgidia a fost înainte de privatizare una dintre cele mai profitabile întreprinderi constructoare de mașini agricole din România, iar în prezent patronii acesteia au vândut o parte din secții la fier vechi.

Deși întreprinderea mai are încă de lucru, având comenzi pentru remorci, pentru utilaje agricole și pentru confecții metalice, oamenii nu mai pot munci neplătiți la infinit.

Situația în care angajații se află în prezent este una foarte gravă, având în vedere faptul că aceștia au recurs zilele trecute la un nou protest spontan, din cauza neplății salariilor care li se cuveneau tocmai din luna februarie! Oamenii nu mai au cu ce să-și plătească facturile, nu și-au mai plătit de multă vreme nici ratele la bănci, nu-și mai pot ține copiii în școli sau facultăți și nu mai au resurse nici măcar pentru traiul zilnic.

Deși prefectul județului a încercat un demers de dezamorsare a conflictului dintre angajați și angajatori ca urmare a protestului declanșat în luna martie, lucrurile nu s-au schimbat în bine. Nu au rezultat de atunci decât promisiuni neonorate din partea angajatorilor.

De aceea, solicit autorităților în drept să se implice ferm, să ia măsuri cât mai drastice pentru ca rezolvarea acestei situații să fie în cel mai scurt timp pusă în aplicare, ca angajații IMUM Medgidia să fie repuși în drepturile salariale restante de atâta vreme, ca oamenii să fie respectați pentru munca lor și să nu mai fie tratați în țara lor cu atât de multă nepăsare nici de către angajatori, nici de către autorități!

Teodor Atanasiu

#62660

„Pentru unii miniștri din Guvernul Boc, gratuit = 1,2 milioane euro”

În timp ce consilierii premierului vorbesc despre reducerea salariilor, disponibilizări masive în sistemul public și chiar o nouă creștere a taxelor și impozitelor, și președintele țării pronunță cuvântul „recesiune” plin de dramatism, doamna ministru Udrea uită că în urmă cu o lună ne preciza public faptul că România va beneficia de o promovare gratuită pe „Eurosport”. Acum aflăm că acest lucru ne costă!

Cât? O nimica toată: doar 1,2 milioane euro, atribuiți canalului „Eurosport” printr-un contract la modă în Guvernul Boc, fără licitație!

Pardon! Există în caietul de sarcini o precizare cu privire la selectarea posturilor TV destinatare ale contractului respectiv, criteriul de selecție fiind în funcție de audiență.

De acord cu intențiile bune ale doamnei Udrea, dar doamna ministru nu știe oare că avem în legislația românească și o Ordonanță de urgență nr. 34/2006, care interzice, în articolul 38, indicarea clară a beneficiarului? Pentru că acest lucru este utilizat evident în acest caz, prin negocierea acestui contract cu „dedicație” clară, deci specificarea destinației către care va merge publicitatea contribuie la favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici.

Contează acest lucru oare pentru guvernanții noștri din ce în ce mai originali?! După cum putem constata în aceste zile, ploaia de contracte atribuite fără licitație de către miniștrii Cabinetului Boc, și vorbim despre sume destul de importante făcute cadou unor firme prin atribuire directă, reprezintă „soluția-minune” a acestui Guvern pentru anul 2009, pe timp de criză financiară acută.

Și ca totul să fie perfect pentru România din punct de vedere al promovării turistice pe plan internațional, în vederea atragerii unui număr „record” de turiști, așa cum ne tot promite doamna ministru Udrea, vom avea parte și de o campanie intensă în acest sens.

Astfel, difuzarea reclamelor din campania „Romania – The Land of Choice” se va face până la sfârșitul anului 2009 pe canalul „Eurosport”. Minunat, am putea spune, dar aceste difuzări vor începe după finalizarea contractului, probabil prin august, când sezonul estival se va fi încheiat în România!

Nu-i mare pagubă, doar avem timp suficient la dispoziție! Turismul românesc poate fi revigorat și în anii următori, important este că avem cu ce și, mai ales, avem minister, avem ministru care se luptă și care dovedește că poate. Acest ministru este cu adevărat eficient, deoarece obține cei mai mulți bani din bugetul domnului Boc și-i cheltuiește conform planului anticriză al aceluiași premier: cei mai mulți se atribuie fără licitație!

Am o singură întrebare în ceea ce privește tot acest demers al doamnei ministru Udrea, plin de „bune intenții”: dacă gratuit în viziunea dumneaei înseamnă 1,2 milioane euro, cât ne costă în realitate revigorarea turismului românesc, având în vedere că o parte din cheltuielile din ce în ce mai mari ale acestui Guvern se datorează și nouînființatului minister al turismului?!

Mircea Irimescu

#67191

„Austeritatea este valabilă în vreme de criză numai pentru unii salariați bugetari, cum sunt profesorii.”

Toată presa centrală scrie în aceste zile despre sutele de mii de euro pe care ministrul tineretului, doamna Ridzi, le-a cheltuit fără licitație, prin atribuire directă, pe evenimentele prilejuite de Zilele Tineretului, evenimente organizate prin intermediul unor firme de apartament, dar acest fapt nu reprezintă nicio problemă pentru guvernanții noștri!

Domnul Boc nu ia nicio măsură, doamna Ridzi nu are de ce da socoteală! Totul este mai mult decât „normal” în vreme de criză și, mai ales, foarte „corect” organizat, după cum susține doamna ministru.

Deși aflăm în fiecare zi că datele statistice privind indicatorii economici sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, iar direcția în care se îndreaptă economia românească este prăpastia colapsului financiar, Guvernul României cheltuiește sume importante prin firme de apartament sau face lansări de brand turistic la Paris, fără niciun efect mediatic sau de altă natură pe plan internațional.

De parcă această criză prin care trecem cu toții, nu numai o categorie socială sau alta, nu poate avea aceeași unitate de măsură atunci când vine vorba de strâns punga sau cureaua, așa cum îi place premierului Boc să spună, acesta are grijă să le transmită acum profesorilor că anul acesta Guvernul nu prea are bani să le plătească orele prestate pentru zilele în care se desfășoară examenele bacalaureatului.

Unde este echilibrul pe care îl poate institui acest Guvern într-o perioadă atât de încercată ca cea prin care trecem? Care este criteriul după care se ia decizia că unii miniștri pot cheltui banii contribuabilului român fără niciun discernământ, iar alții hotărăsc că doar anumite categorii de salariați sau pensionarii trebuie să suporte consecințele nefastei crize economice și financiare din care, mai nou, ni se precizează că nu mai avem speranțe să ieșim prea curând?

Deși se vede cu ochiul liber că anumite domenii sunt prioritare, cum ar fi tineretul și turismul, în care Guvernul actual investește fără nicio reținere, în același timp, sunt domenii care au devenit cu bună știință cenușăresele bugetului guvernamental: cel al educației și al sănătății, care sunt condamnate la muncă voluntară.

Un exemplu în acest sens avem și în județul Suceava, unde cadrele didactice din zona Rădăuți nu și-au primit încă banii pentru luna mai. Aici este oare vorba de rea-voință sau de neputință?!

Edilii locali, care aparțin acelorași partide aflate la guvernare și care nu pot gândi cu aceeași unitate de măsură a echilibrului cheltuirii banului public nici în cazul profesorilor rădăuțeni, au decis tergiversarea timp de mai multe săptămâni a aprobării rectificării negative a bugetului privind cheltuielile de personal, fapt ce a avut drept consecință blocarea conturilor Primăriei rădăuțene de către Direcția de Finanțe și, astfel, printre cei afectați s-au aflat și profesorii, care nu și-au mai primit deloc salariile pe luna mai.

După ce unii edili locali din Rădăuți au dat dovadă de nepăsare în ceea ce privește situația acestor profesori, care neprimindu-și salariile o perioadă de timp au fost puși în imposibilitatea de a-și susține minimele cheltuieli ale traiului zilnic, lucrurile par să se repare cât de cât în zilele următoare, ca urmare a intervenției sindicatelor. Profesorii sunt asigurați acum că lucrurile s-ar fi deblocat și urmează să-și reintre în drepturile salariale de bază, dar fără ore suplimentare sau bani de concedii, deocamdată!

Întrebarea mea este una foarte simplă: de ce trebuiau puși profesorii din Rădăuți în această situație neplăcută? De ce pentru profesorii care participă la examenele bacalaureatului nu sunt bani, dar, în același timp, pentru anumite lucruri decise ca fiind extrem de importante de către unii edili locali sau actualii guvernanți există bani de cheltuit cu nemiluita, iar pentru plata drepturilor celor care ne educă copiii nu sunt niciodată suficienți?!

Ciprian Minodor Dobre

#71208

Pe 30 iulie se încheie ultima sesiune de depunere de proiecte de finanțare pe Măsura 3.2.2. – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”.

Ce înseamnă această măsură și cui se adresează presupun că știți, astfel că nu voi insista cu detalii ce nu au nicio legătură cu subiectul acestei luări de poziție.

Voi supune în schimb atenției dumneavoastră o chestiune extrem de gravă. Această chestiune se referă la un fapt care, în opinia mea, se traduce prin deturnarea efectivă a scopurilor inițiale ale acestei măsuri, printr-o simplă, dar ingenioasă „mutare” a centrului de greutate în ce privește grila de punctaj utilizată la această sesiune – sesiunea 2009 – de depunere a proiectelor, față de sesiunea precedentă.

Vreau să fiu bine înțeles, este vorba despre două grile de punctaj diferite, deși, aparent, ambele grile par a urma aceeași logică. Grila nouă de punctaj a proiectelor, utilizată în sesiunea din acest an, diferă în câteva puncte esențiale de grila veche, utilizată pentru evaluarea proiectelor depuse în sesiunea precedentă.

Citez patru diferențe fundamentale.

La criteriul 2, punctajul maxim pentru localitățile cu grad ridicat de sărăcie era, pe vechea grilă, de 15 puncte, iar pe noua grilă, de 10 puncte.

La criteriul 4, intitulat „Proiecte integrate de investiții”, pe noua grilă se acordă 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.

Astfel, la criteriul 6, intitulat „Proiecte de investiții în infrastructura de drumuri care asigură legătura cu principalele căi rutiere (drumurile județene, naționale) sau alte căi principale de transport (feroviare și fluviale)”, pe grila veche se acordau 10 puncte, în timp ce noua grilă acordă 25 de puncte.

La criteriul 7, intitulat „Proiecte de investiții în infrastructura de alimentare cu apă în zonele în care apa este insuficientă sau în zonele care prezintă incidență ridicată a perioadelor de secetă”, pe noua grilă se acordă doar 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.

Punctajul diferit dintre cele două grile face ca pentru proiectele ce urmează a fi depuse în sesiunea din acest an să se introducă un dezechilibru major în acordarea punctelor pe capitole de proiect, astfel: dacă investiția de drum este majoritar valorică în cadrul componentei de infrastructură, proiectul depus este punctat cu 25 de puncte, conform criteriului 6 din noua grilă, în timp ce pentru o investiție de apă/apă uzată pentru zonele în care apa prezintă un grad ridicat de poluare sau în zonele în care apa freatică prezintă o concentrație ridicată de nitrați ce afectează, subliniez, sănătatea populației, se acordă doar 5 puncte.

Dezechilibrul este evident. Potrivit noii grile, sănătatea populației nu mai contează!

Cu alte cuvinte, indiferent de nevoile comunităților, au câștig de cauză numai acele proiecte în care componenta de drum este majoritar valorică.

Mai mult, ambele criterii – 5 și 6 – se aplică doar dacă componentele respective sunt majoritar valorice în cadrul investiției de infrastructură a proiectului.

De fapt, mai pe românește, dacă faci drum, câștigi 25 de puncte, dacă faci apă, câștigi 5 puncte. Vrei, nu vrei, trebuie să faci drum! Din start, comunitățile care au nevoie de investiții stringente în infrastructura de apă/apă uzată sunt practic excluse de la finanțare, cu toate că inițial se acordau punctaje echilibrate pe vechea grilă. Nu contează că oamenii nu au apă, că beau apă poluată, că au nitrați, cineva a hotărât că anul acesta vom face numai și numai drumuri pe Măsura 3.2.2. Majoritar valorice, evident! ## Stimați colegi,

Este limpede că modificarea de punctaj subliniată anterior urmărește direcționarea sumelor spre drumari. Ai nevoie de apă, faci asfalt! Aceasta este logica noii grile de punctaj.

De ce s-a renunțat la punctajul din vechea grilă? Potrivit noii grile, gradul de sărăcie a pierdut 5 puncte, cu toate că măsura se adresează în principal unui mediu uman defavorizat, mediul rural, în general. Las la o parte faptul strigător la cer că punctarea sărăciei se face după date din 2002, care oricum nu mai sunt valabile azi, în anul de grație 2009 și într-un mediu economic aflat în plină criză.

În altă ordine de idei, se presupune că Măsura 3.2.2 se adresează proiectelor așa-zis integrate, or, prin noua grilă, tocmai calitatea de proiect integrat este subminată, pierzând 5 puncte față de vechea grilă, care acorda pentru proiectele integrate 10 puncte.

Care sunt motivele acestor dezechilibre de punctaj? S-au schimbat cumva criteriile Măsurii 3.2.2? De ce se urmărește direcționarea banilor comunitari preponderent spre drumuri? E o întrebare la care cei care administrează aceste fonduri trebuie să ne dea urgent un răspuns.

S-a gândit cineva din acest guvern să îi întrebe pe primari care sunt necesitățile reale ale comunităților sătești? Facem întâi drumuri și apoi introducem alimentarea cu apă? Ca să stricăm apoi drumurile din nou, atunci când va trebui să introducem apa?

Este evident că, în noile condiții, finanțarea unui proiect de apă/apă uzată nu mai depinde de valoarea reală, intelectuală, a proiectului, ca să zic așa, deoarece nu mai depinde de nevoile reale ale comunităților rurale.

Dacă Guvernul Boc vrea să direcționeze banii alocați prin Măsura 3.2.2 în infrastructura de drum, acolo unde se susține că ar avea o viteză de circulație mai mare, măcar să o recunoască public. În realitate, noua grilă de punctaje este încă o dovadă că satele noastre sunt efectiv lăsate de izbeliște.

Cunosc oare responsabilii Uniunii Europene aceste realități? Facem cumva discriminare chiar între comunitățile rurale, doar pentru a ne bate cu pumnii în piept că accesăm fonduri europene?

Actualii guvernanți au promis că vor simplifica sistemul de acordare a banilor europeni, că vor diminua birocrația, că vor reduce numărul de avize pentru proiectele din bani europeni. Nu au făcut-o. Întrebați primarii și veți primi răspunsul. În schimb, au trecut la politici clare de discriminare în interiorul mediului rural. Parcurgând noua grilă, aproape că te întrebi dacă nu cumva ea nu a fost gândită pentru proiecte care deja există. 90% dintre primari și-au pregătit proiectele după vechea grilă de punctaje, iar acum constată că nu vor îndeplini condițiile de eligibilitate.

## Doamnelor și domnilor,

Am fost prefect al județului Mureș timp de aproape patru ani. Schimbarea grilei de punctaj este o eroare grosolană, de pe urma căreia vor suferi multe comunități sătești. O asemenea discriminare reprezintă o pată pentru România, o pată pentru toți cei care administrează aceste fonduri europene. Primăriile au cheltuit o groază de bani ca să depună proiecte pe Măsura 3.2.2 și multe vor constata că i-au cheltuit degeaba. Este nedrept, este inuman!

Să nu mi se spună că modificările aduse grilei de punctaj sunt întâmplătoare sau că au fost introduse din mai știu eu ce rațiune, pentru că nu o să cred. Sau poate îmi scapă mie ceva... poate îmi scapă faptul că Măsura 3.2.2 urmează să fie transformată în pușculița pentru campania de toamnă a puterii! Sau poate ar trebui să tragem frumos cortina peste capitolul „nevoile oamenilor” și peste puținii bani pe care România îi mai primește din partea Uniunii Europene.

Gheorghe Roman

#78522

„Un vot pentru nevinovăția ministrului Monica Iacob-Ridzi” Asistăm la o interesantă lovitură a PSD și PNL adresată ministrului PD-L, Monica Iacob-Ridzi. Consider că războiul mediatic fără precedent în istoria politicii românești, declanșat în urmă cu două săptămâni împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi, a venit mai degrabă pentru a distrage atenția opiniei publice de la cazul Năstase și, de ce nu, al fostului director CFR, Nicolaiciuc, care este acuzat că a delapidat statul român cu circa 70 de milioane de euro în vremea guvernării PSD. S-a recurs la practici manipulative pentru a influența opinia publică. Desigur, această lovitură a fost concertată și bine pusă la punct cu ajutorul mass-media. Din păcate, mass-media s-a dovedit a fi mai părtinitoare ca niciodată.

În lipsa unor dovezi concrete și a unei evaluări obiective a întregii situații, presa a hărțuit un om, indiferent de apartenența politică a acestuia. Atacul este prea dur și nedrept. Monica Iacob-Ridzi a fost pusă la zid fără a i se da dreptul la replică. Ba, mai mult, unii ziariști și-au permis să îi răstălmăcească vorbele, totul pentru dezinformarea opiniei publice și decredibilizarea instituției pe care aceasta o conduce.

Îmi aduc aminte cu dezgust de participarea ministrului într-o emisiune a postului „Realitatea TV”, când parcă toate regulamentele jurnalistice au fost încălcate. Un moderator trebuie să asigure echidistanța între participanții la o emisiune. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba, chiar mai mult, acuzatorii au fost încurajați să recurgă la un limbaj josnic, demn de mahalalele altor vremuri și altor oameni, nicidecum foști parlamentari.

Nu mă erijez în avocatul niciunui ministru sau coleg de partid, dar consider că trebuie să lăsăm instituțiile abilitate să își facă treaba cât mai bine, iar noi, politicienii, să ne aplecăm mai serios și cu mai multă responsabilitate asupra adevăratelor cazuri de corupție din politica românească.

Maria Stavrositu

#80496

Declarație politică intitulată „Drepturile omului, violența domestică și situația din Iran – temele principale ale ultimei sesiuni ordinare a APCE”.

În săptămâna 22–26 iunie a avut loc la Strasbourg sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care am participat, în calitate de membru al delegației României, dar și de parlamentar de referință pentru România, în cadrul Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați.

Pe ordinea de zi a lucrărilor APCE s-au aflat subiecte de interes local, regional, național și european, teme dezbătute anterior atât în ședințele grupurilor parlamentare, cât și în reuniunile Comisiilor de specialitate ale APCE.

Astfel, s-a discutat despre situația respectării drepturilor omului în Europa și despre necesitatea eradicării impunității.

Într-o sesiune de urgență care a avut loc joi, 26 iunie, s-a discutat despre situația din Iran și s-a votat un proiect de rezoluție care a primit două amendamente și urmează să fie adoptat în următoarea sesiune a APCE.

Înainte de a prezenta subiectele analizate în Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, aș dori să fac câteva precizări cu privire la proiectul de rezoluție privind situația din Iran.

Așadar, în document s-a menționat faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este foarte îngrijorată în legătură cu evoluția protestelor din această țară. De asemenea, documentul condamnă folosirea forței împotriva manifestanților pașnici, spunând că se încalcă drepturile omului și principiile de bază ale democrației.

De aceea, reprezentații APCE fac apel la autoritățile iraniene să respecte regulile democrației și prevederile internaționale cu privire la drepturile omului.

La nivelul Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, din care fac parte, au fost abordate mai multe teme de impact pentru opinia publică europeană. Este vorba, în primul rând, despre un proiect de rezoluție privind combaterea violenței domestice, fenomen des întâlnit în mai multe țări europene. În acest caz, a fost votată în plen Rezoluția adoptată în ședința anterioară a Comisiei, desfășurată la Istanbul. În același sens, s-a vorbit despre implementarea Recomandării 1847 din 2008 și a Rezoluției 1635, tot din 2008, referitoare la combaterea violenței împotriva femeilor.

Totodată, au fost analizate mai multe categorii de acțiuni împotriva traficului de ființe umane, printre care și o implicare mai intensă a parlamentarilor în eradicarea acestui flagel.

Alături de alți colegi parlamentari, am luat parte și la reuniunile Comisiei de cultură, știință și educație, unde s-a

discutat despre promovarea creativității și a comunicării interculturale prin educație.

Un alt subiect al Comisiei s-a referit la islam, islamism și islamofobie în Europa.

Membrii aceluiași for al APCE au mai abordat problemele artei și educației culturale.

Nu în ultimul rând, la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a dezbătut subiectul crizei economice mondiale, din perspectiva problemelor cu care se confruntă instituțiile economice mondiale.

În aceeași sesiune a APCE a fost prezentat un document cu privire la funcționarea instituțiilor democratice din Armenia.

Într-o altă întrunire au fost analizate teme referitoare la energia regenerabilă și protecția mediului, energia nucleară și dezvoltarea durabilă.

De asemenea, s-a vorbit despre situația politică din Belarus, evoluțiile democratice din această țară și legăturile care s-au creat între reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și autoritățile de la Minsk.

Cristian Mihai Adomniței

#84122

„Din nou despre Guvernul PD-L și PSD”

De șase luni România este condusă de un guvern incapabil să gestioneze problemele reale ale țării, dar care cheltuiește după bunul-plac banii publici, în loc să ajute cetățenii să treacă de această perioadă dificilă de criză economică. PD-L demonstrează că acționează după același model – modelul Guvernului Năstase –, pe care acum mai bine de cinci ani fruntașii democrați îl dezaprobau.

În ultima perioadă au ieși la iveală unele nereguli în ceea ce îi privește pe unii miniștri și comportamentul lor abuziv în cheltuirea banului public.

Unul dintre aceștia este ministrul Monica Iacob-Ridzi, care a dovedit un comportament abuziv, asupra căruia colegii din PD-L, cât și Traian Băsescu, manifestă o toleranță excesivă.

Imaginea doamnei Ridzi este compromisă de multă vreme, nu doar prin scandalul cheltuirii celor 650.000 de euro. Domniei Sale i s-a creat un minister, mărindu-se aparatul birocratic, i s-au dat bani pe mână, în an de criză economică. Sub comanda Domniei Sale au apărut tot felul de personaje pitorești la comanda direcțiilor județene de tineret și, nu în ultimul rând, afacerile de familie ale clanului Ridzi din Valea Jiului.

Un alt exemplu este cel al ministrului Nemirschi, care este anchetat pentru modul cum a cheltuit bani publici.

În ultima perioadă, presa a adus la cunoștință că însuși premierul Boc ar fi favorizat firme ale oamenilor săi de la Cluj, și exemplele vor mai continua, pentru că nu se vor opri aici.

Este ciudat cum aflăm, pe zi ce trece, că acest Guvern este unul al clanurilor, în care se împart posturi, se creează locuri de muncă pentru clientela politică, se folosesc bani publici în mod abuziv pentru interesele partidelor de la guvernare și, în tot acest timp, cetățenii se străduiesc să existe, într-o țară dominată de criza economică și de spectrul șomajului.

Alături de colegii mei, nu vom lăsa nesancționat niciun asemenea comportament abuziv și vom aplica același tratament tuturor reprezentanților autorității publice, indiferent de partid, dacă este vorba despre suspiciuni legate de felul în care se utilizează banul public.

Mihai Aurel Donțu

#87157

Vin din nou în fața dumneavoastră pentru a susține implementarea de urgență a unor măsuri de relaxare fiscală fără de care criza economică în care se găsește acum țara se adâncește de la o zi la alta.

Chiar dacă sunteți reprezentanți ai partidelor aflate la guvernare, nu puteți trece cu vederea faptul că situația economică a României este la pământ. Ați fost aleși, ca și mine, în colegii electorale a căror situație economică o cunoașteți, cred eu, foarte bine. Plec de la premisa că realitățile din teren nu sunt necunoscute pentru dumneavoastră.

Vorbesc în câteva cuvinte de colegiul meu, Rupea–Codlea–Feldioara, din județul Brașov, a cărui situație se înscrie, din păcate, în peisajul economic aflat în declin, de la nivelul întregii țări: rată ridicată a șomajului, cu perspective sumbre în viitorul apropiat, declinul sectorului de construcții civile, lipsa unei infrastructuri adecvate la toate nivelurile, care, implicit, conduce și la neexploatarea la capacități optime a potențialului turistic, întreprinderi mici și mijlocii care funcționează la limita de avarie.

Domnilor colegi și domnilor guvernanți, unde vom ajunge dacă nu ne vom implica și dacă nu vom lua imediat măsuri?

Eu și colegii mei din Partidul Național Liberal am depus un proiect în Parlament privind reducerea impozitelor și taxelor, de relaxare fiscală, care are rolul de a da un respiro contribuabililor. Iată câteva dintre măsurile propuse:

– anularea impozitului forfetar, care nu numai că nu a colectat venituri suplimentare la buget, dar care a obligat mii de firme la suspendarea sau închiderea activității;

– reducerea cotelor de contribuții sociale cu 10% pentru toți contribuabilii, iar pentru agenții economici, propunem noi, cu 50%; scopul este păstrarea actualelor locuri de muncă și crearea de noi locuri de muncă;

– anularea restricțiilor privind deductibilitatea TVA și de deducere a cheltuielilor privind organizarea și funcționarea întreprinderilor mici și mijlocii, privitoare la achiziția de autoturisme și cheltuieli cu combustibilul;

– reducerea cotei de TVA la 5% pentru toate tranzacțiile cu locuințe noi, care are rolul de a relansa domeniul construcțiilor.

Cred, așadar, cu tărie că politica liberală de relaxare fiscală are rolul de a da României posibilitatea de a stopa declinul economic și de a reîncepe o creștere economică sănătoasă.

Gheorghe Firczak

#89547

„Valea Jiului are viitor!”

Sâmbătă, 27 iunie 2009, Blocul Național Sindical, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului și Compania Națională a Huilei Petroșani ne-a invitat la o dezbatere publică privind perspectivele Văii Jiului. Au răspuns invitației guvernanți, parlamentari, primari, lideri de sindicat, oameni de afaceri și, nu în ultimul rând, presa. Din păcate, nu toți care ar putea contribui la validarea acestei inițiative generoase au fost prezenți.

Astăzi, Valea Jiului se prezintă ca o zonă care are nevoie de structuri profunde ce trebuie să determine valorificarea potențialului acesteia. Valea Jiului este astăzi strict dependentă de minerit. Această realitate a fost ilustrată de două prezentări.

Prima îi aparține domnului Zoltan Lacatas, liderul LSMVJ. „Din informațiile pe care le deținem”, spune Domnia Sa, „în Valea Jiului, forța de muncă ocupată se ridică la aproximativ 68.000 de angajați. Dintre aceștia, peste 10.000 sunt angajați în cadrul CNH, la subunitățile componente acestui agent economic.

De asemenea, mai mult de o treime din numărul total al forței de muncă ocupate lucrează în cadrul unor agenți economici privați a căror activitate este direct legată de CNH, fiind vorba despre furnizori de produse și servicii către companie. Dacă mai socotim aici și faptul că, în cea mai mare parte, restul forței de muncă ocupate din Valea Jiului lucrează în domeniul administrației, educației, sănătății, cercetării etc., este lesne de observat faptul că, în ansamblu, mai bine de două treimi din totalul forței de muncă ocupate gravitează în jurul activității principale, care este mineritul. Este evident și faptul că principala resursă de constituire a veniturilor la bugetele locale ale administrațiilor publice din orașele și municipiile Văii Jiului este strâns corelată de impozitele pe salariile angajaților, în principal ale minerilor. În aceste condiții, responsabilitatea noastră față de întreaga Vale a Jiului, nu doar față de probleme strict legate de sectorul minier, este pe deplin justificată, așa cum la fel de justificată este îngrijorarea noastră față de viitorul acestei zone.

În acest sens, vă semnalăm doar câteva din problemele sociale și de infrastructură cu care se confruntă cele șase localități ale Văii Jiului.

## Sistemul de termoficare

În prezent, trei orașe – Petrila, Aninoasa, Uricani – au fost debranșate total de la sistemul centralizat de termoficare, fie din cauza incapacității de plată a serviciilor de încălzire de către populație și agenții economici, fie din cauza ineficienței economice a vechilor centrale termice, fie din rațiuni ce țin de factorul de poluare al acestora, mult peste normele permise de UE. Sistemul de producție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat în aceste orașe s-a prăbușit.

Oamenii sunt nevoiți să se încălzească folosind surse proprii, în general prin intermediul unor aparate electrice sau, în cel mai fericit caz, al unor centrale de apartament pe gaz. Situația nu este mai strălucită nici în cazul celor trei municipii ale Văii Jiului – Petroșani, Vulcan, Lupeni –, datoriile firmelor distribuitoare de energie către Termocentrala de la Paroșeni fiind uriașe. Credem că se impune o analiză serioasă în acest domeniu, pentru că este cel puțin paradoxal ca într-o regiune unde principala ocupație a oamenilor este legată de producția de energie, aceștia să fie puși în situația de a îngheța de frig în locuințe.

## Sistemul de învățământ

Cu toate că dispunem de unități de învățământ performante și de o universitate cu profil minier, unica de acest fel din România, ne confruntăm tot mai mult cu o criză a forței de muncă calificate atât pe domeniul minier, cât și pe alte specializări considerate drept alternative de dezvoltare a regiunii noastre. Credem că se impune o analiză atentă, bazată pe solicitările agenților economici, mai ales din sectorul minier și conex, și o reconfigurare a profilelor aprobate pentru instituțiile locale de învățământ, astfel încât să nu ne mai aflăm în situația de astăzi, în care nu găsim personal calificat în domeniul activităților miniere, la niciun nivel de pregătire.

## Sistemul de sănătate

Nu este un secret pentru nimeni că munca grea din subteran lasă urme asupra stării de sănătate a minerilor. În acest context, nu doar modernizarea unităților medicale, ci și dotarea acestora cu aparatură modernă de specialitate și, în

primul rând, investițiile în sistemul de sănătate publică trebuie să continue la nivelul tuturor orașelor Văii Jiului, poate chiar într-un ritm ceva mai susținut decât până în prezent.

## Infrastructura locală

Este evident faptul că nu vom putea vorbi niciodată despre alternative în Valea Jiului, cu atât mai puțin în domeniul turismului, atâta timp cât Valea Jiului rămâne izolată din punct de vedere al infrastructurii rutiere.

Noi, sindicatele, suntem conștienți de acest lucru și am depus toate diligențele necesare pentru ca această stare de lucruri să se schimbe. Din păcate, lucrările necesare în acest domeniu decurg extrem de greoi. Între timp, dacă drumul spre Deva este încă un calvar, circulația pe defileul Jiului tinde să devină un coșmar, pentru că drumul este pe cale să se prăbușească în Jiu pe mai multe porțiuni.

Credem că fără o urgentare a proiectelor de reabilitare a infrastructurii rutiere, în primul rând pe DN 66 pe ruta Deva – Petroșani – Târgu Jiu, fără o finanțare ritmică a investiției la DN 66A pe ruta Uricani – Câmpu lui Neag – Băile Herculane, fără punerea în aplicare a unui proiect de reabilitare a DN 7A pe ruta Petroșani – Obârșia Lotrului – Voineasa sau chiar fără asigurarea drumurilor de acces spre stațiunile turistice Parâng și pasul Vâlcan, orice discuție despre alternativa turistică pentru Valea Jiului nu poate avea niciun viitor.

Desigur, acestea sunt doar o mică parte din problemele cu care se confruntă localitățile din Valea Jiului, dincolo de problemele punctuale ale CNH, instituție care rămâne deocamdată cel mai important agent economic din Valea Jiului. Cu siguranță, mai multe probleme punctuale pentru fiecare localitate a Văii Jiului vor fi prezentate și de primarii acestor localități.

În ceea ce privește LSMVJ, ne asumăm în continuare rolul de catalizator al tuturor factorilor economici și sociali de la nivelul Văii Jiului, cu convingerea că, împreună cu aceștia și cu sprijinul conjugat al factorilor de decizie de la nivel local, județean și național, cu sprijinul constant al Guvernului României, vom putea salva nu doar Compania Huilei, nu doar viitorul Văii Jiului, ca regiune minieră, pentru încă mulți ani înainte, dar vom putea găsi acele soluții care să facă din Valea Jiului nu doar o veșnică «zonă specială», ci o regiune cu potențial de dezvoltare economică și turistică, așa cum, de altfel, oamenii de aici merită cu prisosință. Vă invităm deci să analizați cu atenție și cu chibzuință toate aspectele semnalate de LSMVJ.”

Cea de-a doua prezentare îi aparține domnului Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroșani. Concluziile sale se prezintă astfel: „Bazinul carbonifer Valea Jiului conține singurul zăcământ de huilă din România, sursă energetică ce contribuie cu 10% la necesarul de energie produsă din combustibili fosili. Exploatarea subterană a cărbunelui conferă securitate sporită resurselor energetice care participă la funcționarea sistemului energetic și are un impact diminuat asupra mediului. Impactul social al activității miniere din Valea Jiului este major, această activitate fiind încă preponderentă și susținând economic întreaga zonă.

CNH este cel mai mare agent economic din județul Hunedoara. Activitatea minieră continuă să susțină echilibrul unei zone profund frământate de acțiuni sociale. Din cei peste 150.000 de locuitori, 30% depind direct de activitatea minieră desfășurată, în lipsa dezvoltării altor activități economice alternative de amploare. Principalii beneficiari ai companiei sunt în zona Văii Jiului sau la distanțe relativ mici.

Activitatea de exploatare a huilei, desfășurată actualmente de CNH, a parcurs cei mai importanți pași de restructurare, actualmente având o structură cu perspective de rentabilizare, în condițiile susținerii proiectelor existente de modernizare și retehnologizare a activității.

În condițiile actualei crize mondiale, menținerea unui nivel satisfăcător de exploatare a resurselor energetice pe bază de huilă, pe lângă aportul la producția de energie și la securitatea energetică a țării, poate contribui semnificativ la depășirea acestei perioade și poate fi o componentă a dezvoltării durabile a României.”

Cele două prezentări surprind prin excelență actuala realitate a Văii Jiului. Pornind de la aceste premise se naște întrebarea: are viitor Valea Jiului? Răspunsul nostru, al unui deputat născut și crescut la Lupeni, este și trebuie să fie unul optimist, în conformitate cu aspirațiile oamenilor acestei zone. Viitorul acesteia, credem noi, nu se poate rezuma la evoluția mineritului. Trebuie găsite și alte soluții, care însă nu minimalizează locul mineritului în evoluția Văii Jiului.

Personal și cu domnul Dumitru Costin, președintele BNS, ne-am arătat disponibilitatea de a susține și participa la orice proiect care este în folosul cetățenilor Văii Jiului, alături de toți cei care subscriu la această generoasă inițiativă.

Adrian Mocanu

#103806

## „Prima sesiune”

Am fost ales deputat la alegerile generale din luna noiembrie 2008 în Colegiul uninominal nr. 2 din Circumscripția electorală nr. 10 Buzău. Am venit în Parlamentul României cu speranța că am să pot schimba în bine viața cetățenilor care mi-au dat votul pentru a ajunge aici și, parțial, imaginea Parlamentului.

Trebuie să recunosc că am trăit momente unice în această nouă calitate, începând de la depunerea jurământului și până astăzi, pentru că în fiecare zi de activitate parlamentară am luat contact cu noi probleme sau provocări. În prima mea sesiune parlamentară mi-am concentrat activitatea, în special, pe înțelegerea procedurilor de lucru în cadrul Camerei Deputaților și a rolului comisiilor parlamentare în desfășurarea procesului legislativ.

Dacă ar trebui să prezint partea vizibilă pentru cetățeni a activității mele din Camera Deputaților în sesiunea care tocmai a trecut, aș spune că am avut până în prezent 4 propuneri legislative inițiate și 5 declarații politice în plenul Camerei Deputaților, fără a face referire la activitatea din ședințele de comisie sau de plen la care am participat.

Deși din articolele de presă și analizele politice elaborate cu privire la activitatea Parlamentului României reiese faptul că aceasta nu este tocmai conform așteptărilor multor

membri ai societății civile, nu trebuie să ignorăm faptul că este prima sesiune a unui Parlament ai cărui membri au fost aleși prin vot uninominal. Acest lucru face ca parlamentarii să fie mai interesați de nevoile directe ale electoratului din colegiile lor uninominale decât de problemele care se desfășoară la centru. Pe de altă parte, aceste nevoi ale electoratului nostru din colegii trebuie armonizate cu obiectivele politice ale partidului politic/alianței politice pe listele căruia/căreia am candidat. Aceste situații se suprapun și cu această perioadă marcată de criza economicofinanciară globală, care a determinat Guvernul să preia greul activității legislative, prin asumarea unor măsuri legislative urgente, prin intermediul ordonanțelor de urgență, pentru reducerea cheltuielilor publice, adaptarea fiscalității la criză și pentru stimularea investițiilor publice.

Față de acest context parlamentar inedit, fără a încerca să-l prezint ca pe o circumstanță atenuantă a activității noastre legislative din această sesiune, pot spune că a fost o experiență unică și pentru ceilalți colegi ai mei care nu se află la primul mandat de parlamentar. Cu siguranță, pentru următoarea sesiune vom fi mai pregătiți să lucrăm mai eficient atât în cadrul comisiilor parlamentare, cât și în plenul Camerei Deputaților.

Răzvan Mustea-Șerban

#106468

## „Termene de tranziție expirate”

Pentru cei mai mulți dintre români, aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, a fost greșit înțeleasă ca fiind data la care toate problemele noastre vor lua sfârșit. Majoritatea cetățenilor români au început deja să aibă nemulțumiri legate de apartenența noastră la gruparea europeană și de faptul că avantajele aderării nu se fac simțite pentru ei și familiile lor.

Lipsa de transparență în derularea negocierilor de aderare din perioada anilor 2000–2004 a determinat în cea mai mare parte acest deficit de informare. Capitolele de negociere, finalizate în decembrie 2004, au cuprins, în totalitatea lor, termene de tranziție pe acele condiții pe care România nu era capabilă să le îndeplinească în mod automat. De la negocierile de aderare, timpul s-a scurs foarte repede, iar acțiunile autorităților române, în sensul îndeplinirii exigențelor europene, au lipsit cu desăvârșire.

Ne trezim astăzi că românii susțin din ce în ce mai puțin acțiunile proeuropene ale autorităților naționale. Este și normal, atât timp cât susținerea de peste optzeci de procente a acestora în favoarea aderării era legată de avantajele pe care le-ar fi adus aderarea, și nu de costurile ei.

Suntem, de altfel, din ce în ce mai frecvent avertizați de către Comisia Europeană că termenele de tranziție pe certe domenii au expirat sau sunt pe cale să expire, iar Comisia își prezervă dreptul de a declanșa procedura de _infringement_ împotriva României. ## Doamnelor și domnilor,

Suntem doar în anul 2009, iar oricine ar studia termenele de tranziție negociate va putea observa cu ușurință că cea mai mare parte a termenelor expiră începând cu anul viitor. Ar trebui să ne întrebăm cât de mult am făcut noi, românii, în sensul integrării noastre în UE. Multe dintre termene vizează transpunerea unor directive ale Parlamentului European. Condițiile impuse de acestea nu sunt absurde, ci sunt tocmai condițiile care pot ameliora viața românilor. Ele vizează ameliorarea mediului, a infrastructurii, a condițiilor concurențiale, piața de capital, domeniul serviciilor, dar și altele.

În aceste condiții, ceea ce putem spune cu siguranță este faptul că am aderat la Uniunea Europeană, însă suntem foarte departe de integrare, iar clasa politică românească nu depune suficiente eforturi pentru ca efectele aderării să se transforme în beneficii, și nu în costuri pentru cetățenii români.

Gheorghe Eugen Nicolăescu

#108936

„Dreptate pentru pensionari – o promisiune uitată de actuala coaliție”

Pensii impozitate suplimentar și interzicerea dreptului la muncă pentru pensionari.

Nu demult, actualii PD-L-iști, alături de Traian Băsescu, clamau „Dreptate pentru pensionari!”. Susțineau că vor face totul pentru o viață mai bună, pentru mărirea punctului de pensie și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale persoanelor vârstnice.

Iată că prima măsură a Guvernului Boc – declarată neconstituțională, de altfel – a vizat interzicerea cumulului pensiei cu salariul. După ce prima încercare a fost nereușită, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege care vizează faptul că persoanele ale căror pensii depășesc valoarea salariului mediu brut pe economie și care primesc în același timp salariu de la stat trebuie să opteze pentru una dintre cele două forme de remunerare, în 15 zile de la adoptarea legii.

Este o formulă prin care coaliția de largă majoritate PD-L–PSD continuă seria nedreptăților la adresa pensionarilor, interzicându-le dreptul fundamental la muncă și, implicit, la o viață mai bună, câștigată prin munca proprie.

Acesta este motivul pentru care liberalii au decis să corecteze, pe cât posibil, această nedreptate. Plenul Senatului urmează să se pronunțe prin vot asupra posibilității eliminării interdicției de cumul al salariului cu pensia și introducerea în loc a unei impozitări progresive, variantă pentru care liberalii, social-democrații și UDMR-iștii deja s-au pus de acord în Comisia pentru muncă. Raportul Comisiei pentru muncă modifică intenția Executivului și lasă posibilitatea cumulului, dar introduce impozitarea progresivă. Astfel, dacă nivelul pensiei nete este mai mic sau egal cu

salariul mediu brut pe economie, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 16%. Dacă nivelul pensiei nete încasate este mai mare decât salariul mediu brut pe economie se va aplica o impozitare graduală.

Așa cum prevede Constituția României, orice persoană are dreptul la muncă și numai un stat arbitrar poate încălca acest drept fundamental. PNL va susține și în Camera Deputaților modificarea acestei prevederi aberante, în beneficiul pensionarilor și al tuturor oamenilor care vor să își câștige un trai decent prin muncă cinstită.

Pensionarii vor rămâne și fără medicamente!

S-a discutat de acordarea unei compensări de 90% pentru anumite medicamente care erau compensate cu 50% pentru pensionarii cu pensii mai mici de 700 de lei, în limita unei valori de 300 de lei pe lună. Deși se știa că nu sunt bani, Guvernul s-a lăudat în mod mincinos că va realiza aceste compensări, iar astăzi farmaciile din România nu primesc fondurile pe care le-au consumat pe medicamente de la casele de asigurări.

Farmaciile sunt aproape de faliment, sunt în imposibilitatea de a mai achiziționa medicamente și de a le vinde către cetățenii care au rețete eliberate de medici.

Unde este cinstea față de acești oameni care nu mai reușesc să-și procure medicamentele, situația fiind deja foarte gravă pentru cei bolnavi de cancer sau diabet, fondurile pentru aceste boli fiind asigurate de către bugetul de stat?!

Se observă că bani nu mai sunt nu numai la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar nici la bugetul de stat, respectiv la Ministerul Sănătății. Cu alte cuvinte, pensionarii sunt iarăși batjocoriți, după ce din 2007 și mai ales în 2008 viața lor începuse să se amelioreze: o eliberare de rețete compensate și eliberarea medicamentelor fără cozi, vânzarea medicamentelor compensate pentru cancer, diabet, posttransplant prin toate farmaciile, pentru a crește accesul oamenilor la servicii de sănătate, desființarea plafoanelor la farmacii și eliberarea rețetelor la orice oră, în orice zi a lunii...

Sistemul sanitar românesc este întors din drumul său spre normalitate, în dispreț față de pensionari, în primul rând, aceștia fiind cei mai mulți oameni care au nevoie de servicii medicale și de medicamente.

Doamnele Daniela Popa și Aurelia Vasile

#112928

„Necesitatea unor modificări în legislația referitoare la Registrul Comerțului”

Trecerea Registrului Comerțului din toamna anului 2002 în subordinea Ministerului Justiției, în structura Oficiului Național al Registrului Comerțului, ca instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, a generat o serie de aspecte negative precum: existența unor proceduri care implică perioade de până la 15–20 de zile pentru pregătirea, depunerea, autorizarea societății comerciale și frecvente deplasări ale investitorului la Registrul Comerțului; plata unor taxe și tarife crescute după preluarea pentru înmatricularea unei societăți comerciale la Registrul Comerțului; utilizarea de criterii neuniforme la verificarea documentației pentru înregistrarea unei societăți comerciale de către funcționarii de la Registrul Comerțului.

De asemenea, obligațiile și răspunderile sunt numai în sarcina societății comerciale. ONRC prestează un serviciu impus de lege și nu își asumă răspunderea necesară, ceea ce duce la amânarea în mod nejustificat a eliberării certificatului de înmatriculare și la blocarea activității întreprinzătorului.

Sistemul Registrului Comerțului, aflat în subordinea Ministerului Justiției, se dovedește a fi unul rigid, fără capacitatea de adaptare rapidă a sistemului informatic, care să permită procesarea datelor supuse obligației de înregistrare, în conformitate cu dispozițiile exprese prevăzute de lege și actul constitutiv al societății comerciale.

Este nevoie de un cadru juridic adecvat stimulării spiritului antreprenorial, prin accesul direct și nemijlocit la toate informațiile utile pe care le dețin camerele de comerț.

În aplicarea reglementărilor de până acum s-a constatat că scoaterea Registrului Comerțului de sub gestiunea Camerei de Comerț și Industrie a României a pus camerele de comerț în imposibilitatea de a-și realiza scopurile și funcțiile lor, aceasta deoarece o cameră de comerț puternică în lume nu poate să-și desfășoare activitatea eficient dacă nu are o legătură permanentă, directă și juridică cu comercianții.

Lipsirea Camerei de Comerț de Registrul Comerțului, de bazele de date specifice și de baza juridică a legăturilor oamenilor de afaceri între ei face ca aceste instituții ale sistemului cameral să nu poată accesa fonduri europene în beneficiul comercianților și astfel nu poate să își atingă scopul pentru care a fost creată prin Legea nr. 335/2007.

Trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în vigoare a Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007, Camera de Comerț și Industrie a României, Camera națională, este o organizație neguvernamentală de utilitate publică și că în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 și având în vedere dispozițiile art. 136 alin. (4), teza finală, din Constituția României privitoare la organizații neguvernamentale, Camera de Comerț și Industrie a României are dreptul legal de a primi în folosință gratuită bunuri din proprietatea publică și privată a statului.

La înființare, în anul 1931, Registrul Comerțului a funcționat în cadrul Camerelor de comerț și industrie. În 1948, acestea au fost desființate. La reînființarea lor, în 1990, activitatea Registrului Comerțului a fost repusă în cadrul Camerelor de comerț până în 2002, când a trecut în subordinea Ministerului Justiției.

Registrul Comerțului este un instrument al economiei de piață și locul lui este nu în subordinea unei instituții centrale

de stat, ci pe lângă o organizație neguvernamentală de utilitate publică, așa cum este Camera de Comerț.

Trecerea oficiilor Registrului Comerțului în sistemul Camerelor de comerț și industrie este oportună pentru că Legea nr. 335/2007, care reglementează organizarea și funcționarea Camerelor de comerț într-o concepție modernă și utilă, încă nu a putut să-și producă efectele în lipsa acestei structuri.

Trecerea Registrului Comerțului în cadrul Camerei de Comerț și Industrie este necesară, deoarece, în contextul actual, Camerele de comerț sunt lipsite de pârghia cea mai importantă de îndeplinire a scopului pentru care au fost create.

În condițiile păstrării reglementărilor actuale cu privire la Registrul Comerțului sunt conservate și amplificate o serie de consecințe negative ce rezultă din ruptura creată între atribuțiile ce revin Camerelor de comerț și posibilitățile reale de îndeplinire. Activitatea Camerelor de comerț este redusă la simple operații tehnico-materiale. Ruptura între cadrul organizatoric și cel funcțional al Camerelor de comerț trebuie înlăturată. Pentru a facilita accederea la fondurile europene și pentru rapida redistribuire a acestora în timp util către agenții economici este necesar ca însăși Camerele de comerț să dispună de toate informațiile necesare cu privire la existența, obiectul de activitate și funcționarea agenților economici, pe care, în prezent, le deține Registrul Comerțului.

Proiectul de lege care prevede trecerea Registrului Comerțului în cadrul Camerelor de comerț trebuie susținut, pentru a îndrepta problemele de importanță socială, economică și juridică care decurg din actualul cadru normativ.

Marius Rogin

#118120

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „SUA – Iran, nevoia unei diplomații reușite”

Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a propus o dezbatere cu Obama la sediul ONU din New York, „privind rădăcinile problemelor lumii”, dar a subliniat că Teheranul nu va ceda presiunii pe tema programului nuclear. Iranul susține că este pregătit pentru discuții constructive, dar a respins în mod repetat solicitările de a pune capăt programului de îmbogățire a uraniului, care poate fi folosit atât în scop civil, cât și militar.

Președintele Obama, în mesajul de felicitare adresat poporului și conducătorilor Republicii Islamice Iran de Nowruz, o sărbătoare persană, în martie, a inclus fraze care să reducă scepticismul iranian privind disponibilitatea SUA de a renunța la încercările de a răsturna guvernul și de a adopta o abordare diplomatică mai cuprinzătoare.

Diplomații iranieni au afirmat că disponibilitatea declarată a președintelui american de a trata Iranul „pe baza intereselor reciproce” într-o atmosferă de „respect reciproc” a fost deosebit de bine primită în Teheran. Potrivit lor, răspunsul rapid al liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, care a inclus o frază fără precedent, și anume că „dacă voi vă veți schimba, și comportamentul nostru se va schimba”, a fost un semnal sincer al deschiderii Iranului față de propunerile diplomatice substanțiale făcute de noua administrație americană.

E posibil ca președintele Obama să facă pașii îndrăzneți necesari pentru a realiza o apropiere strategică de Teheran, de felul celei reușite de Nixon cu China, în anul 1972. Deocamdată, administrația Obama nu a făcut nimic pentru a desființa sau respinge un program aparent secret, însă foarte bine mediatizat, lansat în al doilea mandat al președintelui George W. Bush, și care alocă milioane de dolari pentru destabilizarea Republicii islamice. În acest context, acuzația ayatollahului Khamenei, potrivit căreia „bani, arme și organizații sunt folosite de americanii de dincolo de granița noastră vestică pentru a lupta împotriva sistemului Republicii islamice”, reflectă o îngrijorare legitimă cu privire la intențiile americane. Președintele Obama a accentuat această îngrijorare refuzând să lupte, deocamdată, pentru un „mare compromis” americano-iranian, un cadru extins pentru rezolvarea divergențelor bilaterale importante și pentru realinierea fundamentală a relațiilor.

Însă unii oficiali susțin că administrația americană ar putea fi pregătită să accepte ca parte a acordului un program limitat de îmbogățire a uraniului pe teritoriul iranian, cu alte cuvinte vor să li se recunoască meritul de a accepta o realitate.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a declarat presei că nu va fi impus niciun astfel de _deadline_ . Președintele Obama însuși a spus, după întâlnirea cu primulministru israelian Benjamin Netanyahu, că dorește să vadă un progres în negocierile nucleare până la sfârșitul anului. El a sprijinit, de asemenea, înființarea unui grup de lucru la nivel înalt israeliano-american, pentru identificarea de măsuri coercitive dacă Iranul nu îndeplinește condițiile SUA privind limitarea activităților nucleare.

Ideea unei coaliții între Israel și statele arabe moderate, menită să mențină sub control Iranul, nu este doar iluzorie, ea ar lăsa aspectele palestinian și siriano-libanez ale conflictului arabo-israelian nerezolvate, iar perspectiva rezolvării lor în cădere liberă. Aceste aspecte nu pot fi rezolvate fără o interacțiune de substanță a SUA cu Iranul.

Partea cea mai grea în abordarea americană față de Iran implică adoptarea de către președintele Obama a unor poziții pe care electoratul său și unii dintre aliați nu le vor primi cu bucurie. Pentru a reface politica privind Iranul, președintele ar trebui să se angajeze să nu folosească forța pentru a modifica granițele sau forma de guvernământ a Republicii islamice. De asemenea, ar trebui să accepte faptul că Iranul

va continua să îmbogățească uraniu și că singura rezolvare posibilă, realistă, a problemei nucleare ar fi ca Iranul să ajungă în poziția Japoniei, o națiune cu un program nuclear tot mai sofisticat, care este atent monitorizată împotriva riscurilor de proliferare.

Președintele Richard Nixon a reușit să se distanțeze de o politică de un sfert de secol privind Republica Populară Chineză și să reorienteze poziția SUA față de Beijing într-un mod care să servească extrem de bine intereselor americane mai bine de 30 de ani. A fost nevoie de viziune strategică, lipsă de remușcări politice și hotărâre personală.

Este posibil ca președintele Obama să înceapă în curând să demonstreze aceleași calități pentru a elabora o nouă abordare față de Iran.

Samoil Vîlcu

#122854

„Învățământul românesc ar putea fi salvat prin adoptarea unor noi legi”

Învățământul românesc trebuie să fie o prioritate pentru întreaga clasă politică. Modul în care li se face educație tinerilor trebuie schimbat radical. Sistemul de învățământ are foarte multe probleme, situația este dezastruoasă, iar cei care suferă din cauza acestor probleme sunt elevii.

Una dintre măsurile ce trebuie adoptate urgent este de adaptare a programei școlare la realitățile economice. Ministerul Educației afirmă că are în vedere o serie de reforme care vor fi aplicate începând din anul școlar 2009–2010 și care vor restructura atât programa, cât și școlile de meserii, care implică modificarea planurilor-cadru pentru liceu pentru reducerea numărului de ore.

Stimați colegi,

Trebuie rezolvate problemele de la curriculă la cele de incluziune în școală a categoriilor defavorizate. Învățământul profesional și tehnic trebuie restructurat, să fie promovate meserii ce aproape sunt pe cale de dispariție, să fie modificată structura școlilor de arte și meserii, astfel încât acestea să atragă mai mulți elevi, iar certificatele să fie dobândite mai ușor.

Să aibă loc o dezbatere publică asupra situației în care se află învățământul românesc, fără menajamente inutile, fără sentimentalisme ieftine, dezbatere la care să participe factorii de decizie din minister, pentru că soarta învățământului este în mâinile lor, profesorii tineri, care ar putea aduce un suflu nou procesului educațional, profesorii cu experiență, părinții, dar și elevii.

În plus, Ministerul Educației trebuie să facă o analiză a nevoilor pieței muncii și de aliniere a învățământului profesional și tehnic la aceste nevoi. Elevii sau studenții trebuie să fie ajutați să-și conștientizeze propriul nivel, să știe la ce sunt buni și la ce mai trebuie să lucreze.

Problema încadrării tinerilor în câmpul muncii a devenit una actuală, șomajul în rândul tinerilor fiind mai ridicat decât în rândul adulților. În România, situația absolvenților, atât de liceu, cât și de învățământ superior, este mai gravă decât în alte state europene, ca urmare a calității învățământului, pentru că în cele mai multe cazuri un absolvent poate avea cunoștințe teoretice considerabile, fără aplicabilitate practică. Acest lucru arată foarte clar că sistemul educațional din România are numeroase lacune în adaptarea la nevoile pieței muncii. Există încă un număr mare de absolvenți la specializări care nu sunt cerute de piață, iar la altele, deși sunt solicitate pe piața forței de muncă, cifra de școlarizare este subdimensionată față de cerere. Deși firmele își doresc să angajeze tineri, decalajul mare dintre cunoștințele profesionale deținute și cele solicitate de către angajator îngreunează acest lucru.

Este o mare problemă și faptul că pentru tineri meseriile și profesiile oferite de școlile profesionale nu mai sunt atât de atractive. Totodată, dotarea tehnico-materială a acestor instituții este sub nivelul rigorilor minime de activitate, iar profilul specialităților și calificarea absolvenților nu corespunde cererii existente pe piața muncii.

Având în vedere toate aceste aspecte, susțin, în calitate de deputat, ideea Președintelui României, Traian Băsescu, de adoptare cât mai rapid a noi soluții legislative pentru a rezolva problemele învățământului.

Iulian Vladu

#126202

„Industria alimentară – între abundență și sărăcie”

Până spre sfârșitul secolului al XX-lea, sistemul nostru alimentar modern a fost considerat drept una dintre cele mai mari reușite ale umanității. Se producea mai multă hrană, mai ieftină, mai variată, mai sigură, mai avantajoasă și mai de calitate decât oricând în istoria umanității.

Ce se întâmplă acum? Aceleași sisteme de aprovizionare care susțin piața alimentară globală și care fac ca produsele agricole și carnea proaspătă să fie disponibile în orice emisferă, indiferent de anotimp, au favorizat atât transmiterea patogenilor cunoscuți ai toxiinfecțiilor alimentare, cât și a varietăților emergente, de tipul virusului gripei aviare, care se modifică foarte rapid și care ar putea fi cauza următoarei pandemii globale.

Ce ar presupune acest lucru? Foamete. Acolo unde nu se confruntă cu foametea, populațiile se luptă cu efectele mai puțin dorite ale dietei moderne, precum obezitatea, bolile de inimă și diabetul. În plus, metodele care au determinat această abundență, precum creșterea industrială a animalelor și agricultura intensivă, care folosește substanțe chimice, au degradat capacitatea de producție a sistemelor noastre naturale.

Este important de menționat că sistemul economic are tendința să aprecieze și să încurajeze calitățile alimentelor, producția în masă, ieftinătatea, uniformitatea sau faptul că pot fi prelucrate intensiv nu sunt neapărat benefice și pentru

consumatori, pentru culturile unde se consumă aceste alimente sau pentru mediul în care sunt produse. Este greu să aplici programe de siguranță alimentară, în condițiile în care acest fenomen se bazează pe un model de afaceri, axat pe ideea de costuri și volum. Acest fenomen care, din păcate, ia amploare, produce daune atât la nivel individual, de unitate statistică, cât și la nivel geopolitic.

Într-adevăr, nu putem da vina pe industria alimentară pentru toate slăbiciunile sistemului politic sau pentru dezastrele naturale, care au sărăcit regiuni precum Africa subsahariană, însă aceste probleme sunt generate și de modelul alimentar modern, unde cererea crescândă din partea consumatorilor nu poate funcționa în țările unde consumatorii abia își permit produsele de bază.

Firmele din industria alimentară ocolesc din ce în ce mai mult țări ca Etiopia și Bangladesh, pentru a se îndrepta spre piețe mai bogate din Europa și America de Nord sau spre Asia.

În multe din țările dezvoltate, „producția verde” se găsește în cantități mai mici, pe de-o parte din lipsa fertilizatorilor și a altor agenți chimici, sau din folosirea excesivă a respectivelor substanțe chimice care au dus la scăderea capacității productive a solului. Pentru a fi menținute recoltele bogate, s-a plătit prețul contaminării resurselor naturale de apă și a râurilor cu chimicale active. Totodată, fermierii din țările sărace sau în curs de dezvoltare nu pot concura cu producătorii agricoli din statele bogate, subvenționați și încurajați de către stat.

La nivel global, foametea generează deja reacții violente și instabilitate în țările sărace. Pe lângă măsurile de urgență care trebuie luate pe termen scurt pentru evitarea foametei, trebuie adoptate strategii pe termen lung pentru creșterea substanțială a productivității la cereale.

Trebuie ca firmele alimentare, agricultorii, să învețe și să conștientizeze faptul că este necesar să producă hrană nu pentru cei mulți, ci să reușească să producă fără să beneficieze gratuit de cele trei elemente esențiale: energie ieftină, apă din abundență și condiții climatice stabile.

Ștefan Daniel Pirpiliu

#129793

Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator sau științific consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Am început declarația mea politică de astăzi cu această remarcă pentru că aș vrea să vă supun atenției manifestările din acest an de Ziua Drapelului la care a participat domnul președinte Traian Băsescu. În urmă cu câteva zile am asistat la unul dintre numeroasele și tot mai desele afronturi adresate de către reprezentanții minorității maghiare statului român și, în calitate de membru al comunității europene, indirect, Uniunii Europene.

Fac această afirmație, ca urmare a declarațiilor reprezentanților UDMR care au considerat prezența președintelui statului independent și suveran România la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului, ce au avut loc la Miercurea-Ciuc, drept „o demonstrație de forță”.

Cum poate fi numită „demonstrație de forță” manifestarea recunoștinței șefului statului față de unul dintre stâlpii de bază ai societății, și aici mă refer la Armata națională, precum și la tradiția respectului față de drapelul național – clauza simbolică a românismului în lume? Să înțeleg că reprezentanții cetățenilor români de etnie maghiară se simt amenințați de Armata Română în propria lor țară?!

Nu cred că într-un stat democratic poate exista o jignire mai profundă la adresa autorității decât refuzul reprezentanților locali de la Miercurea-Ciuc de a-l întâmpina pe președintele statului cu prilejul unei vizite oficiale și anunțate.

În secolul al XXI-lea, în cadrul unei Europe unite, observ cu tristețe și îngrijorare că mai subzistă sentimente revanșarde de tip revizionist din partea unor cetățeni europeni care nu vor să înțeleagă că viitorul se află înaintea noastră, și nu în urmă, care vor voi, poate, să traseze, într-o Europă ce desființează de la zi la zi frontierele, granițe imaginare într-un pseudostat imaginar.

Acestor cetățeni români europeni care trăiesc printre noi le comunic, pe această cale, că vor trăi în continuare în țărișoara lor imaginară fără să îi deranjeze nimeni atât timp cât, în calitate de locuitori ai României, vor arăta respectul cuvenit autorităților statului suveran, independent și național România și simbolurilor tradiționale ale acestuia.

Nu este admisibil să permitem ca asemenea manifestări reprobabile și sfidătoare să mai aibă loc, iar cei vizați să-și găsească locul printre noi în rândul autorităților locale, centrale, Legislativului, Executivului.

Adrian Popescu

#132631

În cadrul proiectului de descentralizare în domeniul agriculturii propus de ministrul Ilie Sârbu, am constatat că principalul punct îl constituie desființarea ADS (Administrația Domeniilor Statului) și distribuirea patrimoniului aflat în administrare către primării.

Consider că trecerea terenurilor ADS în contul primăriilor este foarte riscantă, pentru că se știe faptul că primarii sunt mult mai vulnerabili în fața presiunilor speculatorilor imobiliari comparativ cu Ministerul Agriculturii. De asemenea, odată distribuite terenurile statului, își vor pierde mult din valoarea de piață și vor fi înstrăinate subevaluat. Am convingerea că

aceste terenuri nu vor ajunge în niciun caz la concesionarii actuali, marea lor majoritate de bună-credință.

Să nu uităm aici niciun moment că vorbim despre o suprafață de 535 de mii de hectare de teren agricol aflat în aproape toate județele țării, teren a cărui valoare nu a putut fi estimată cu exactitate. La aceste terenuri se mai adaugă și cele de incintă, activele nevândute și datoriile de redevență care, în final, ar putea ajunge pe mâna unor oportuniști care numai agricultură nu vor face.

În condițiile în care ADS poate furniza bugetului de stat aproximativ 50 milioane euro anual, noi luăm decizia de a o desființa, iar patrimoniul îl împărțim primarilor, care nu vor pregeta să treacă terenurile din proprietate publică în sistem privat.

Să stăm să judecăm doar și numai prin prisma momentului ales de Ministerul Agriculturii să vândă tocmai acum, când prețul proprietății imobiliare are o valoare scăzută, lucru care nu face decât să evazioneze bugetul de stat, iar cine achiziționează acum în mod clar se gândește la marile profituri viitoare.

Mă gândesc care este logica acestei mișcări; este statul în faliment și are nevoie imediată de lichidități? Capitalul circulant nu asigură plata datoriilor, ori poate este doar vorba de clientelism politic?

V-aș furniza doar un exemplu: ADS administrează o suprafață de 55 de mii de hectare în Insula Mare a Brăilei, considerată ca fiind cea mai mare exploatație agricolă din Europa, de pe urma căreia statul încasează în mod normal o redevență anuală de aproximativ 4 milioane de euro. Poate statul să cedeze o asemenea sursă de venit și să o înstrăineze unui Culiță Tărâță pe mai nimic?

Dragi colegi, scopul nostru aici este acela de a realiza o politică mai aproape de coerență și responsabilitate, fapt pentru care declarația de față nu este adoptată împotriva cuiva, ci este în favoarea românilor și a României.

George Ionescu

#135191

„29 iunie – Ziua Dunării”

Ziua Dunării a fost sărbătorită pe 29 iunie 2009, pentru al șaselea an consecutiv, de către toate statele dunărene.

Ziua Dunării reprezintă aniversarea semnării la Sofia a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Pe data de 29 iunie 1994, 11 dintre statele situate în Bazinul Dunării – Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia și Ucraina –, precum și Comisia Europeană au semnat Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, aducând în atenția opiniei publice necesitatea protejării acestui fluviu. Documentul oferă cadrul legal de cooperare pentru asigurarea protecției apei și resurselor ecologice, precum și pentru utilizarea lor durabilă în Bazinul Dunării.

În 2004, Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea inițiază sărbătorirea Zilei Dunării pentru a atrage atenția asupra valorii și diversității deosebite a fluviului și a afluenților săi. Comisia, cu sediul la Viena, coordonează toate activitățile desfășurate în cadrul Convenției și este principalul organism de decizie al Convenției. România a devenit stat membru al Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea în 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea și a deținut în anul 2007 președinția comisiei.

Dunărea, al doilea mare fluviu al Europei după Volga, atât ca lungime, cât și ca debit, reprezintă o adevărată axă a Europei Centrale, pe care o leagă de Marea Neagră.

Fluviul izvorăște din Munții Pădurea Neagră din Germania și se varsă în Marea Neagră prin cele trei brațe: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe. În drumul său, Dunărea străbate peste 2.800 de kilometri, teritoriul a 10 țări și a patru capitale, reprezentând o sursă importantă pentru alimentarea cu apă potabilă, apă pentru irigații și industrie pentru oamenii din această regiune.

Dintre țările dunărene, România deține cea mai mare suprafață din Bazinul Dunării, sectorul cel mai lung al fluviului Dunărea și Delta Dunării, a doua mare zonă umedă din Europa.

Dunărea înseamnă viață, energie, hrană, apă, transport și recreere. Cursurile de apă sunt o legătură comercială de-a lungul Europei și o forță unificatoare între culturi, limbi și civilizații diverse. Ea reprezintă, totodată, o importantă sursă de biodiversitate, peste 5.200 de specii de floră și faună fiind adăpostite de Delta Dunării.

Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Dunării reprezintă un bun prilej pentru conștientizarea publicului că necesitatea protejării Dunării și a afluenților este esențială pentru eforturile de conservare a acestui fluviu, desfășurate la nivel național și regional, pentru transmiterea mesajului privind importanța păstrării calității apelor, astfel încât și generațiile viitoare să se bucure de acest dar al naturii.

De milenii, fluviul Dunărea a jucat un rol crucial în dezvoltarea politică, socioeconomică și culturală a Europei Centrale și de Sud-Est. Oamenii care trăiesc în localitățile situate de-a lungul afluenților acestuia sunt legați unul de celălalt prin valorile comune reprezentate de apartenența la acest mare bazin hidrografic, iar frumusețea și caracterul maiestuos al Dunării au constituit frecvent surse de inspirație pentru poeți, pictori, muzicieni și alți oameni de cultură.

Constantin Chirilă

#138695

„Unele chestiuni privind conflictele din sectorul piscicol” Producția de pește realizată în România după 1990 a suferit o scădere care s-a manifestat pregnant și în următorii

ani. Acest declin a fost rezultatul crizei economice specifice etapei de tranziție la economia de piață, caracterizată prin investiții scăzute în acest sector, atât în ceea ce privește domeniul productiv, cât și investițiile de capital, supraexploatarea prin pescuit irațional în apele naturale, poluarea mediului acvatic, distrugerea habitatelor, lipsa de material de populare și indisciplina.

La nivelul sectorului piscicol există un conflict potențial între prioritățile relative ale obiectivelor, cum ar fi:

– ridicarea nivelului producției totale de pește pentru consumul intern;

– ridicarea nivelului profitabilității unităților private;

– ridicarea nivelului venitului la stat rezultat din impozitarea operațiunilor desfășurate în cadrul sectorului particular;

– asigurarea durabilității și a diversității biologice a resurselor naturale și habitatelor.

În plus, se poate spune că sectorul piscicol este un sector de dimensiuni mici în comparație cu alte sectoare din industria alimentară, zootehnie și culturi agricole. Se întâmplă adesea ca nevoile sectorului piscicol să cadă pe planul al doilea când sunt tratate și alte sectoare.

Pot exista, de asemenea, conflicte între politicile sectoriale în ceea ce privește prioritățile guvernamentale centrale la nivel local sau chiar segmentele sectorului particular.

Sectorul particular este preocupat de atingerea unui set complet diferit de obiective care sunt legate de noțiuni ca: supraviețuirea companiei, realizarea profitului, numărul și calitatea angajaților, nivelul salariilor și/sau riscul.

Adesea aceste obiective ajung în conflict cu obiectivele guvernamentale. Prin urmare va fi necesar să existe o cooperare a sectorului particular pentru definirea și identificarea sprijinului de care are nevoie, pentru armonizarea diferitelor scopuri urmărite, pe care tot sectorul particular le identifică.

În plus, chiar scopurile urmărite și strategiile de atingere a acestora pot fi diferite de la o companie particulară la alta. Acest lucru înseamnă că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin sprijinul și reglementările sale, va trebui să asigure și o flexibilitate care să poată trata o parte cât mai mare a sectorului.

Unul dintre cele mai pronunțate conflicte există între sectorul piscicol și celelalte sectoare. Strategiile adoptate de alte sectoare cum ar fi cel extractiv, agricol, forestier, energetic sau turism au intrat în trecut adesea în conflict cu cele ale sectorului piscicol.

Aceste conflicte dintre politicile sectoriale pot crea incertitudine în mediul funcțional al sectorului particular și pot duce la mărirea costurilor și riscurilor la care se expune. Pentru a se trece peste aceste conflicte trebuie reformat în întregime sistemul de gestionare-administrare a sectorului piscicol, iar cei în măsură să formuleze politica sectorială trebuie să dețină calificarea necesară și resursele de a reduce conflictele și să creeze mediul de bază și cu caracter reglementar.

Cred că actul normativ de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008, adoptat recent cu modificări și completări de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, va rezolva conflictele sus-menționate.

Ion Dumitru

#142148

„Agricultura în Uniunea Europeană”

„Eurostat” afirmă că suprafețele agricole ocupă mai mult de 40% în Europa. Dacă aici se adaugă suprafețele împădurite sau naturale întreținute se ajunge la mai mult de jumătate din teritoriul european.

Politicile agricole comunitare (PAC) susțin că agricultura reprezintă o responsabilitate deosebită, de care trebuie ținut neapărat seama la implementarea programelor proprii.

Suprafața terenurilor agricole a scăzut de la 53% în 1975 la 44% în 1997, adică undeva în jur de 0,5% pe an.

Repartiția este foarte diferită în cadrul solurilor țărilor Uniunii Europene. Terenul agricol ocupă mai puțin de 10% din Suedia și Finlanda, dar urcă la 70% în Irlanda și Marea Britanie.

Suprafața agricolă utilă este în scădere în Uniunea Europeană. Din 1975 și până astăzi, scăderea este diferită ca de exemplu de –12% în Anglia și de –1,5% în Luxemburg, însă în unele zone, cum ar fi nordul Italiei și estul Germaniei, suprafețele au crescut ușor. Mult mai intens au crescut aceste suprafețe în Spania.

O motivație extrem de interesantă în evoluția suprafețelor o constituie creșterea suprafețelor împădurite în defavoarea suprafețelor ocupate cu pășuni. Fenomenul, deși nu se manifestă pe scară largă, este considerat extrem de pozitiv și se întâlnește în țările din sudul Europei.

Diminuarea pășunilor și înlocuirea lor cu fânețe a avut loc în vestul Franței, sud-vestul Olandei, în Belgia, Germania și mai ales în Irlanda și Marea Britanie.

Terenurile arabile în Uniunea Europeană au crescut mult după 1975 mai ales în Franța, Belgia, Germania și Spania și ele se manifestă prin așa-numitele câmpuri libere, în care tehnologiile sunt la ele acasă și fenomenul de poluare este cu totul accidental.

Tot accidental se întâlnesc și ușoare fenomene de eroziune și alunecări de teren pe terenurile lăsate în odihnă, fenomenele fiind de circa 100 de ori mai reduse decât în România.

Meseria de agricultor a cunoscut în Uniunea Europeană o evoluție ascendentă, mai ales în ultimii 40 de ani, odată cu creșterea nivelului și calității producției și a beneficiilor obținute din acestea.

Agricultorii viitorului imediat, în căutarea continuă de ajutoare, vor trebui să investească mult mai mult timp și bani pentru adaptarea la o piață din ce în ce mai dificilă, dar mai ales vor trebui să acorde o mai mare atenție conservării și gestionării resurselor naturale. Producția agricolă mondială va fi cea care va trebui să susțină alimentația a maximum 9 miliarde de oameni.

În viitor, alimentația nu va mai putea fi separată de respirație, apă de băut, de unde și necesitatea reabilitării pădurilor. Consecințele privind protecția mediului vor trebui corelate cu cele privind creșterea inevitabilă a producției agricole.

Europa a demonstrat că poate avea o agricultură a ei, europeană, care, e drept, mai are nevoie de multe resurse și îmbunătățiri.

Europa este pregătită să facă față sfidărilor alimentare pentru că dispune de tehnologiile de care are nevoie, fără impact psihic asupra comunităților umane.

Dar România? Ce se întâmplă cu România?!

Ion Stan

#145254

„Efectul crizei, ca doctrină politică, în perspectiva alegerilor prezidențiale – «candidatul-trufanda» – Traian Băsescu. Frați români, noi, totuși, cu cine votăm?”

Traian Băsescu nu e numai președintele încă în funcție al ciudatei și tristei noastre republici, cu ai săi cetățeni plini de datorii, aflați la cheremul bancherilor de aiurea, el este de ceva vreme și candidat la propria-i succesiune.

Acum cinci ani, când a apărut din spuma mării ca salvator al națiunii – ne salva atunci de marii corupți, care de altfel își poartă bine mersi corupția prin toate instituțiile puterii cu care Băsescu se identifică –, _Il comandante_ nu ne-a spus nimic despre adevăratele sale intenții. A promis dreptate, adevăr, Europa, țepe și alte baliverne. Atunci, în 2004, nimeni nu auzise de Elena Udrea, viitor consilier, viitor ministru, stâlp al democrației. Astăzi, tot românul are ideea lui șugubeață despre doamna ministru. Și astfel apare o adevărată problemă!

De această dată, candidatul Băsescu trebuie să ne precizeze ce loc va ocupa doamna Udrea în configurația ulterioară alegerilor din noiembrie. Va fi prim-ministru? Va fi ministru de interne? Va fi șeful serviciilor secrete?

De altfel, și intelectualii care îl susțin din inimă – și unii pe leafă din banul public – gen Patapievici, Mihăieș, Ungureanu, Avramescu, Voinescu, Liiceanu, Cărtărescu... – ar trebui să ne explice limpede dacă să-l iubești pe Băsescu înseamnă s-o iubești pe doamna ministru Udrea, să ne spună ce ar trebui să gândim și cum să votăm, să nu ne lase în întunericul lipsei noastre de iubire de Șef.

Deputatul europarlamentar Elena Băsescu, care nu ne amintește deloc de Nicu Ceaușescu, a intuit corect: Elena Udrea este „o vulnerabilitate” pentru tatăl ei. Traian Băsescu are un trecut de președinte, are o camarilă, o gașcă de partid, un Boc, pe buldogul Vasile, grupuri de interese ilegitime, intelectuali fripturiști, atâtea altele.

Atenție, frați români, dacă votăm Traian Băsescu, votăm și tot ansamblul folcloric!

La începutul mandatului care începe să-și dea ultima suflare, ca marinar încercat, Traian Băsescu se autodefinea drept un om al crizei, cu răpiri în Irak, cu conflicte înghețate la Marea Neagră și în Balcanii de Vest. Nici nu știau, nici Domnia Sa, nici corul aplaudac postmodern, ce bine se vor potrivi. Le-a plăcut ideea crizelor înghețate și vizionarul care le rezolva pe toate, împlinind astfel visul de lider regional al altui președinte, care s-a declarat învins de sistem.

Numai că președintele Minciunică de la Cotroceni ne-a adus o ditamai criză a sistemului politic, și nu numai. Și astfel, îndoiala se instalează: dacă votăm cu Traian Băsescu, votăm și cu Criza?

ONG-urile cereau zilele trecute cu inocență demisia Elenei Udrea și a Monicăi Iacob-Ridzi. Elena Udrea nu poate să demisioneze pentru că, de fapt, ea nici nu există, așa cum nici Emil Boc nu poate să demisioneze, pentru că nici el nu e decât o halucinație a noastră, a românilor, pe vreme de criză. Nici Elena Udrea, nici Roberta Anastase, nici Emil Boc, nici Monica Iacob-Ridzi nu există – există numai un dictator de comedie, într-o țară amărâtă, care va încerca să se prezinte la alegerile următoare ca o adevărată trufanda!

Distrugător de profesie, Traian Băsescu și gașca lui politică cred că vor reuși să-și anihileze opoziția credibilă. Cu garda lui de corp cu tot, alcătuită după modelul Ghaddafi, doar din femei fatale destinului său, în cele din urmă Traian Băsescu se va trezi față în față cu adevărata sa opoziție: strada.

Marian Ghiveciu

#148797

„Reabilitarea și dezvoltarea turismului balnear și în Delta Dunării”

Din păcate, turismul balnear a fost cel mai afectat de prostul management și de așa-zisa privatizare, foarte multe baze ale turismului balnear fiind distruse. Dacă menționăm numai stațiunile Borsec și Herculane și tot ar fi suficient. Din această cauză este necesară o intervenție urgentă a statului prin investiții directe și parteneriate cu administrațiile publice și investitorii privați. În același timp trebuie verificată respectarea contractelor de privatizare și, după caz, anularea de urgență a unor contracte care au dus la distrugerea bazelor turistice sau chiar la naționalizarea unor obiective.

Propun și aici câteva măsuri de reabilitare și dezvoltare a turismului balnear: atragerea investitorilor străini specializați în acest domeniu; atragerea investitorilor privați autohtoni, susținându-i prin consultanță gratuită, promovarea investiției, precum și studii gratuite de evaluare a potențialului balnear al zonei în care doresc să investească; crearea unei baze de

date a unor circuite turistice balneare și promovarea la nivel național și internațional a investițiilor de toate dimensiunile ale turismului balnear; introducerea turismului balnear în circuitele internaționale de cazare, agrement și tratament pentru vârsta a treia.

Unică pe plan european, Delta Dunării ar trebui să reprezinte o sursă de venit pentru bugetul național, dar și un mijloc puternic de promovare a imaginii turismului românesc și chiar a României. Pentru aceasta consider necesară o coordonare a dezvoltării imobiliare și turistice în zonă, pentru a evita dezvoltarea haotică și de prost gust care ar putea compromite zona. Propun, de asemenea, un parteneriat pentru un program de lungă durată cu Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea unei protecții reale, concrete a zonei.

O altă măsură urgentă este verificarea tuturor investițiilor realizate în Delta Dunării și luarea unor măsuri rapide pentru ca tot ce s-a construit aici să respecte norme clare legate de mediu și de specificul turistic.

În concluzie, impactul turismului în viața satului românesc se poate caracteriza prin: educație ecologică pentru turiști și gazde; noi locuri de muncă în domeniul ecoturismului; creșterea nivelului de trai și a confortului personal la sate; culturalizarea gazdelor și îmbunătățirea situației financiare a acestora.

Radu Costin Vasilică

#151288

Obiectul declarației mele de astăzi îl constituie protestul față de scumpirile repetate ale carburanților auto pe piața românească în ultima perioadă.

Cea mai mare nemulțumire, pe această temă, a consumatorilor români, a populației, în general, o constituie faptul că la modificări similare ale factorilor de influență ai prețurilor combustibililor, ritmul scumpirilor a devansat întotdeauna ritmul eventualelor ieftiniri. Mă refer la prețul petrolului pe plan mondial, la cursul de schimb valutar, la nivelul taxelor și impozitelor etc., a căror creștere s-a regăsit extrem de rapid și la un nivel mai mult decât proporțional în prețurile carburanților auto, în timp ce reducerea acestor factori a avut o influență mult mai mică și mai târzie în scăderea prețurilor la benzine și motorine.

Sigur că la baza acestor realități s-au aflat mai mulți factori, începând cu goana nebună după profituri uriașe a companiilor de profil – nici măcar una nemaifiind proprietate a statului român –, elasticitatea extrem de redusă a cererii pentru aceste categorii de produse – tocmai de aceea impozitate masiv –, dar și incapacitatea instituțiilor abilitate ale statului de a reacționa în vreun fel. Și nu mă refer la influențe directe asupra prețurilor, ci la acele pârghii economice pe care atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Economiei le puteau utiliza dacă existau voința și viteza de reacție necesare pentru păstrarea sub control a situației.

În condițiile de astăzi însă nu cred că putem vorbi despre așa ceva, atât timp cât numai în ultima lună și jumătate prețurile la benzină, de exemplu, au fost majorate de cinci ori de către marile companii de profil din România. Din 14 mai și până la sfârșitul lunii iunie 2009, prin cele cinci scumpiri succesive amintite, prețurile la benzine au crescut cu 11-12%. Deși este adevărat că și cotația petrolului a crescut în această perioadă, nu pot să nu remarc, prin opoziție cu perioadele în care petrolul se ieftinea, rapiditatea majorărilor și proporția aproape egală în care creșterea prețului petrolului s-a regăsit în scumpirea benzinei, chiar dacă acesta nu reprezintă decât o parte a prețului carburanților.

De asemenea, nu pot să nu îmi amintesc faptul că, în urmă cu mai puțin de un an, în timp ce în Statele Unite prețul galonului de benzină scădea aproape proporțional cu cel al barilului de petrol, în România prețul litrului de benzină se ieftinea într-un ritm de aproape patru ori mai lent decât cel al petrolului. Astfel, carburanții din România s-au ieftinit cu doar 15% din iulie până în noiembrie 2008, interval în care prețul barilului de petrol a scăzut cu 56%.

Așa cum am menționat însă, spre deosebire de exemplul de mai sus, atunci când cotația petrolului a crescut, prețul carburanților a evoluat aproape proporțional. În aceste condiții, s-a ajuns la situația în care un litru de benzină sau motorină să coste mai mult în acest an decât anul trecut, chiar dacă prețurile petrolului pe bursele internaționale se aflau între aceleași limite. Nici măcar faptul că România are rezerve naturale importante de țiței, așa cum nu se întâmplă cu multe țări europene, nu ne-a ajutat să menținem prețul carburanților la un nivel rezonabil. Dimpotrivă, toate aceste conjuncturi s-au concretizat numai în profituri uriașe pentru companiile petroliere străine sau autohtone, care au negociat cu statul român în beneficiul lor și în defavoarea românilor. Prețurile practicate de acestea au fost și sunt sfidătoare, mai ales din partea unei companii căreia i-a fost vândut pe mai nimic petrolul românesc. Acestei companii, care vorbește despre un bun-simț pe care ea nu prea îl practică, i-a fost permis să primească ieftin și să vândă scump, să facă profituri mari cu investiții mici.

Ceea ce agravează însă și mai mult această situație este faptul că prețurile carburanților au un puternic efect de antrenare la nivelul foarte multor tarife și prețuri din economie: de la costul transportului în comun, până la prețul unor bunuri alimentare sau de larg consum. De asemenea, prețurile ridicate ale combustibililor auto se răsfrâng negativ asupra eficienței unor sectoare economice, dintre care amintesc numai industria construcțiilor de mașini, acolo unde scumpirea carburanților determină scăderea cererii de automobile, sau agricultura, unde se înregistrează consumuri importante de motorină.

În final, mă adresez autorităților competente în domeniu cu cerința de a interveni pentru o reglare corectă a prețurilor carburanților auto, prin prisma importanței deosebite pe care o au acestea asupra nivelului de trai al populației și asupra consumului în întreaga economie, mai ales acum, în timpul unei perioade de contracție economică.

Liviu Bogdan Ciucă

#156036

„Necesitatea etichetării produselor obținute din organisme modificate genetic”

Subiectul etichetării produselor obținute din organismele modificate genetic a generat dezbateri intense atât la nivel național, cât și la nivel european, organizațiile de mediu și cele sanitare denunțând influența lor negativă atât asupra sănătății, cât și asupra mediului. Deși aceste organisme modificate genetic au depășit cu mult granițele cultivării, aprobării și apoi comercializării lor, studiile internaționale în domeniu demonstrează că în realitate acestea sunt dăunătoare atât pentru sănătatea oamenilor, cât și pentru sănătatea animalelor.

Unul dintre cele mai disputate aspecte privind organismele modificate genetic ține de etichetarea acestora, în momentul de față existând un act normativ care reglementează modul în care se face etichetarea, dar care însă lasă la aprecierea producătorului dimensiunile mesajului de pe aceste produse. Această situație confuză din Uniunea Europeană se transpune și în România, care a devenit un însemnat producător și consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislație adecvată în domeniu și a lipsei informării consumatorilor. Potrivit „Greenpeace”, în România, pe lângă soia modificată genetic se mai comercializează și cartofi, orez, porumb și prune modificate genetic, iar autoritățile competente închid ochii la o problemă atât de gravă, cetățenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă organisme modificate genetic sau lucrează cu acestea pot suferi afecțiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum și nașterea copiilor cu malformații genetice.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obținute din plante modificate genetic.

Deci așa-zisa valoare nutrițională îmbunătățită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de distructive pot fi efectele secundare și accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se joacă cu ordinea și echilibrul atât de fragil al celulelor vieții.

În opinia mea, consider că este nevoie urgent de un cadru normativ adecvat care să reglementeze corect și fără echivoc situația în care consumatorii nu au posibilitatea de a-și exercita dreptul de a opta pentru alimentele pe care preferă să le consume, prin introducerea unui mesaj de avertizare, în interiorul unei buline galbene, care să reprezinte 30% din suprafața etichetei produsului. De asemenea ar trebui avute în vedere și situațiile în care comercializarea se face atât în magazine, cât și în piețe, instituindu-se măsuri distincte de afișare a avertismentului.

Mircia Giurgiu

#158874

„Produs de Cluj. Produs românesc”

În contextul globalizării, românii au ajuns să mănânce legume de seră aduse din Turcia, Iordania sau Siria, pentru că producția internă este insuficientă, dar și pentru că o mare parte este exportată.

În serele românești sunt obținute cantități relativ mici de legume, în principal tomate și castraveți, dar și ardei, salată sau varză. Deși această cantitate este foarte mică față de necesarul intern, producătorii preferă, din motive financiare, să exporte o mare parte din marfa obținută.

De regulă, prețul oferit de partenerii externi ai producătorilor români este mai bun și costurile de export mai avantajoase, așa că producția se trimite în străinătate. Principalele piețe externe pe care se regăsesc castraveții sunt cele din Germania, Cehia și Ungaria. Astfel, legumele românești ajung pe mesele cehilor (castraveți, salată verde, tomate), rușilor (roșii, ardei), spaniolilor (tomate), polonezilor și ungurilor (ardei), elvețienilor sau austriecilor (castraveți). Pentru că și românilor le plac legumele, se recurge la importuri.

Din datele pe care le deținem, Turcia pare să fie cel mai important furnizor. Deși serele românești produc câteva mii de tone de tomate și castraveți, românii găsesc în piețe și magazine produse cultivate în întreaga Europă și, din păcate, tot mai puține din România. Până și banala roșie vine din Turcia sau Grecia, și nu din serele autohtone. Salata verde vine din Olanda, Spania, Polonia, fasolea păstăi și mazărea din Grecia, Polonia și SUA, iar conopida din Turcia, Italia și Franța.

Legumele românești sunt preferate celor turcești, având mai mare căutare. De aceea, la Cluj-Napoca în zilele de sâmbătă se organizează piețe numai cu produse agricole românești, astfel venind în sprijinul micilor producători autohtoni. Pe lângă faptul că produsele acestora sunt mai gustoase, sunt puțin mai ieftine, aceasta fiind una dintre condițiile de acces pe asemenea piețe, producătorii s-au conformat, mărfurile cu care vin în municipiul Cluj-Napoca epuizându-se în cel mai scurt timp.

În aceste condiții, dată fiind geografia și clima României, țara noastră trebuie să sprijine agricultorii români prin toate mijloacele legale.

Gabriel Dan Gospodaru

#161110

„Banii alocați stomatologiei – tot mai puțini de la un an la altul”

Prin declarația politică pe care o voi susține astăzi în fața dumneavoastră doresc să vă fac cunoscute problemele cu care se confruntă medicii dentiști aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în special cele legate de subfinanțarea acestui domeniu medical.

Astfel, prin Bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, asistenței medicale stomatologice i-a fost alocată suma de 68,44 milioane lei, comparativ cu anul 2008, când i-a fost alocată suma de 86,7 milioane lei, ceea ce reprezintă o diminuare a bugetului pe 2009 cu peste 20% față de anul precedent. Stomatologia a primit mai puțini bani și față de anul 2007, când s-au alocat peste 70 de milioane lei. Prezentarea comparativă a acestor sume scoate încă o dată în evidență, dacă mai era necesar, consecințele golirii vistieriei statului în urma politicilor guvernamentale susținute de pomenile electorale ale fostei guvernări.

Prevalându-se de bugetul alocat acestui domeniu, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reglementat, prin Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, plafoane și tarife pentru tratamentele stomatologice ale asiguraților total necorespunzătoare acordării unei asistențe de calitate. În acest fel nu se reușește decât risipa banilor acordați stomatologiei, sumele nefiind corespunzătoare costurilor reale ale materialelor și manoperelor. Doresc să subliniez faptul că acești bani nu se constituie ca venit al medicilor stomatologi, ci sunt necesari sistemului pentru ca pacienții să poată beneficia de drepturile lor, în calitate de asigurați.

Nici la capitolul venituri nu s-ar putea spune faptul că medicii dentiști, aflați în contract cu CNAS, ar fi răsfățații sistemului. Astfel, medicul dentist specialist primește suma de 800 lei, iar medicul primar suma de 1.000 lei, comparativ cu medicii școlari sau cu medicii primari de la Unitatea de Primire a Urgențelor, de exemplu, ale căror salarii sunt semnificativ mai mari.

O altă problemă cu care se confruntă medicii dentiști este cea legată de obligația acordării serviciilor medicale de urgență indiferent dacă plafonul financiar a fost epuizat sau nu. Practic, folosindu-se de numeroasele lacune ale contractului-cadru, casele județene de asigurări de sănătate solicită medicilor dentiști prestarea unor servicii medicale care nu au acoperire bănească.

Menționez faptul că aspectele pe care le-am menționat anterior constituie doar o parte din propunerile și observațiile pe care organizația profesională a medicilor, Colegiul Medicilor Dentiști, le-a transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu scopul de a fi luate în considerare la elaborarea contractului-cadru și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Contractul-cadru a fost elaborat de către CNAS și Ministerul Sănătății fără să se țină seama de observațiile medicilor dentiști, atitudine care denotă fie indiferență, fie poate fi considerată o formă de presiune asupra medicilor care vor să lucreze în sistemul de asigurări de sănătate, fiind nevoiți astfel să-și facă meseria în condiții care parcă lasă prea mult de dorit...

În calitate de parlamentar înțeleg dificultățile prin care trece bugetul de stat, dar ca medic îmi sunt cunoscute și nevoile reale ale pacienților, iar subfinanțarea stomatologiei este un neajuns de la care pornesc toate celelalte probleme din sistem.

De aceea, consider că la următoarele rectificări bugetare Ministerul Sănătății trebuie să analizeze posibilitatea suplimentării Capitolului „Asistență medicală stomatologică” din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate până la o valoare cât mai apropiată de alocarea prevăzută în anul 2008.

Cuprins

Stenograma