Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
Declarații politice
Ioan Ghișe
Discurs
Bună dimineața! Doamnelor și domnilor senatori, Domnule președinte de ședință,
Declarația mea politică se referă la necesitatea și utilitatea adoptării unei legi privind exercitarea profesiei de jurnalist.
Paradoxal, dar adevărat, în România este în vigoare, fără a fi abrogată, Legea nr. 3/1974 privind presa. Cu alte cuvinte, cei care lucrează în presă ar trebui să se conformeze și să execute prevederile legii din 1974 pentru promovarea programului Partidului Comunist Român, a principiilor eticii și echității socialiste în toate domeniile de activitate.
În România, acum când vorbim, codul activităților din economia națională prevede ocupația de ziarist, nu și pe cea de jurnalist.
Parlamentul European și Consiliul European, în 7 septembrie 2005, prin Directiva 36, au stabilit care sunt condițiile pentru recunoașterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană. La art. 3 al Directivei 2005/36/CE se definește conceptul de „profesie reglementată”, la care i se mai spune și „profesie liberală”.
În România, de 20 de ani, există o tensiune deosebită legată de ceea ce se petrece în presă, cu presa sau referitor la presă. Se plâng, deopotrivă, cei care sunt atacați în presă, se plâng cei care lucrează în presă despre modul cum sunt tratați.
Constituția României, la art. 30, consfințește atât libertatea de exprimare, cât și faptul că răspunderea civilă trebuie definită atât pentru editori, pentru producători, pentru ziariști, cât și pentru patroni, și delictul de presă trebuie consfințit prin lege. În plus față de aceasta, Constituția prevede că „cenzura de orice fel este interzisă”.
Acum, problema care se ridică este dacă este utilă sau nu o lege privind exercitarea profesiei de jurnalist.
Aduc în fața dumneavoastră acest subiect pentru că am preluat un proiect de lege venit din partea unui ziarist cu vechime de 21 de ani și am inițiat acest proiect de lege –
ale cărui prevederi mi le-am însușit – și pentru că a existat o foarte vehementă reacție din partea unor asociații de cetățeni români care lucrează în domeniul presei. Spun așa pentru că în România conceptul de jurnalist nu este definit din punct de vedere juridic. Este de-a dreptul hazliu să constatăm că avem un Centru pentru Jurnalism Independent, dar nu avem definit conceptul de jurnalism.
Asociațiile de oameni care lucrează în presă nu doresc o lege a profesiei de jurnalist și spun de 20 de ani că își doresc autoreglementarea.
Ținând cont de importanța socială a acestei importante profesii, în opinia mea – și mă adresez dumneavoastră în dorința de a vă sensibiliza pe subiect –, merită să promovăm o lege a profesiei – repet, nu o lege a presei, ci o lege a profesiei –, care să ridice și să consacre la nivel de profesie vocațională profesia de jurnalist.
Din păcate, în dezbaterea publică ce s-a promovat cu ocazia depunerii acestui proiect de lege pentru exercitarea profesiei de jurnalist, fără să se țină cont de fondul problemei, s-au făcut acuze și etichetări care nu au nicio legătură cu conținutul legii.