Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Gheorghe Baciu
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte!
Bună dimineața, dragi colegi!
Tema declarației mele de astăzi se referă la remanierea Guvernului.
## Stimați colegi,
Ceea ce ne reunește pe toți cei prezenți astăzi la această oră în ședința Senatului este dorința firească a fiecăruia dintre noi de a comunica cu reprezentanții coaliției aflate la guvernare, fie ei colegi de partid sau aflați în opoziție față de unii dintre noi, dar situați în poziții-cheie, de decizie, într-un guvern susținut de o majoritate parlamentară care, în mod normal, i-ar oferi stabilitate.
Ca și dumneavoastră, m-am adresat și eu domnilor miniștri, interpelându-i să găsească soluții la o serie de probleme cu care ne confruntăm în teritoriu și probleme care ne-au fost ridicate de cei care ne-au ales și au optat pentru candidatura noastră trimițându-ne în Parlamentul României.
Astfel, de la începutul acestui mandat, le-am adresat de la această tribună un număr de opt interpelări domnilor miniștri, demers a cărui soartă am ajuns să o deplâng și să-l consider complet inutil în condițiile unei instabilități guvernamentale cronice, generată de criza politică pe care o traversăm.
În sesiunea parlamentară trecută l-am abordat pe domnul Ionuț Vulpescu, ministrul culturii și identității naționale în acea perioadă, în privința a două aspecte referitoare la sprijinul concret necesar păstrării identității culturale a locuitorilor din județul Covasna: unul vizând posibilitatea reluării construcției caselor de cultură din orașele Întorsura și Covasna, construcții abandonate de peste 25 de ani și aflate într-o stare avansată de degradare, și altul cu privire la atitudinea reprobabilă a angajaților Muzeului Satului Român „Dimitrie Gusti”, din București, față de participanții români din județul
Covasna la o manifestare folclorică organizată aici. În privința celui de-al doilea aspect, domnul ministru nu a mai ajuns să se pronunțe, fiind remaniat odată cu debarcarea Guvernului Grindeanu.
Întrucât în ceea ce privește semnalul privitor la investițiile nefinalizate la cele două obiective, case de cultură, din județul Covasna domnul ministru a declinat competența ministerului pe care îl conducea atunci, în actuala sesiune parlamentară am reluat demersul pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Nu-mi pun mari speranțe într-un răspuns care să satisfacă nevoile culturale ale locuitorilor din zonă, întrucât doamna Sevil Shhaideh a demisionat din fruntea acestui minister; norocul nostru, al celor din județul Covasna, este că a făcut doar un singur pas în spate.
Tot în sesiunea parlamentară trecută i-am interpelat pe titularul de atunci al Ministerului Economiei și pe cel al Ministerului Transporturilor în chestiuni punctuale: retrocedarea terenurilor agricole de la fosta carieră de lignit din comuna Valea Crișului, județul Covasna, respectiv starea impracticabilă a DN 13 între localitățile Barcani și Zagon, din același județ. Soluționarea acestora a rămas în suspensie din aceleași motive: remanierea guvernamentală a domnului Mihai Tudose și a domnului Alexandru Răzvan Cuc; deținătorii portofoliilor celor două ministere și-au dat demisia din guvernul de atunci, dându-mi totuși speranțe, când au fost cooptați în actualul guvern. Întrucât, recent, domnul Tudose a fost reconfirmat în funcția de prim-ministru, iar domnul Cuc a fost demisionat, nu-mi fac mari iluzii că nu trebuie să reiau demersurile pe lângă urmașii lor.