Remus Mihai Goțiu

Bună dimineața, domnule președinte!

Bună dimineața și bine v-am găsit, stimate colege și stimați colegi!

Săptămâna trecută am participat la dezbaterea „Parcare _versus_ parc”, organizată de primarul sectorului 4 din București, Daniel Băluță, în aer liber, pe iarba Parcului Tineretului.

Organizarea deschisă a unei dezbateri de interes public e un lucru de lăudat. Din păcate însă, modul de desfășurare a discuțiilor mi-a reamintit de comediile de confruntări organizate de RMGC ca să-și promoveze proiectul minier de la Roșia Montană, iar asta nu mai e chiar așa de aplaudat.

Nu m-a deranjat în mod deosebit corul de huiduieli. Pot accepta că există câteva zeci de cetățeni care să-și dorească parcarea în discuție, fie că au, fie că nu au cunoștință de riscurile la care se expun. Întristător a fost faptul că, după ce reprezentația s-a încheiat, iar televiziunile și-au strâns camerele de luat imagini, oamenii s-au liniștit aproape brusc și am putut discuta cu ei și fără fluierături și strigăte. Doar după ce show-ul s-a terminat a început dezbaterea reală, dar prea târziu, pentru că decizia fusese deja luată.

Cea mai gravă problemă este însă alta: faptul că în anul 2017, în România, încă se mai pune în discuție sacrificarea unor spații comunitare destinate oamenilor, cum sunt parcurile – dar nu e vorba doar de parcuri –, pentru a le transforma în spații destinate mașinilor. Au trecut deja aproape 100 de ani de când urbaniștii Vienei au impus protecția spațiilor comunitare, în frunte cu parcurile și chiar scuarurile de mici dimensiuni, și sunt decenii bune de când orașele occidentale au înțeles importanța lor și au început să le protejeze.

Această întârziere nu e doar a capitalei. În urmă cu doar doi-trei ani, ieșenii se mobilizau pentru salvarea parcului din fața Teatrului Național, arădenii – pentru salvarea Parcului „Mihai Eminescu”, iar constănțenii protestau împotriva unui mall care urma să fie construit în plină zonă comunitară.

Chiar dacă implicările civice de la Cluj pentru salvarea parcurilor și-au aniversat deja majoratul – în 1994 a fost salvat parcul din spatele Teatrului Național, amenințat să fie ras pentru ca fostul primar Gheorghe Funar să-și amplaseze acolo una dintre faimoasele lui statui –, soarta parcurilor din orașul ardelean e încă departe de a fi roz.

Faptul că în anul 2017 încă nu a fost tranșată deja această dispută este o dovadă de primitivism, nu al celor câtorva susținători ai proiectului, rezidenți ai zonei, ci al societății noastre în ansamblu. O asemenea discuțiedezbatere ar fi trebuit generată și încheiată încă, cel puțin, din anii ’90. Că încă se mai pune o asemenea problemă pe ordinea de zi e pentru că toate administrațiile locale de după 1990, de când a început asaltul mașinilor asupra marilor noastre orașe, au eșuat lamentabil în domeniul politicilor legate de spațiul public și mobilitate urbană.