Remus Mihai Goțiu

Bună dimineața, domnule președinte!

Bună dimineața, stimate și stimați colegi!

Permiteți-mi ca în această dimineață să-mi încep declarația politică recomandându-vă un film, „Into Eternity”, scris și regizat de Michael Madsen.

E un documentar tulburător despre viitorul omenirii, așa cum îl modelăm noi astăzi. Într-o pădure înghețată din Finlanda, mașinării uriașe se războiesc cu stânca dură de sub rădăcinile copacilor. În kilometri de galerii a căror construcție a început, în bazine cu apă gigantice, aflate la sute de metri sub pământ, urmează să fie depozitate deșeurile nucleare ale centralelor atomice nordice. La suprafață, cele mai antrenate și luminate minți ale nordului încearcă să răspundă la o întrebare esențială: cum să se asigure că după închiderea și betonarea galeriilor nimeni nu le va mai deschide timp de mai bine de 100.000 de ani, cât e necesar pentru neutralizarea deșeurilor radioactive? Dilema lor nu e una filozofică, ci o provocare esențială pentru lumea contemporană.

Piramidele egiptene au vârsta de aproximativ 5.000 de ani. În cinci milenii, înțelegerea scrisului vechilor egipteni s-a pierdut. Poate oferi cineva garanții că peste 100 de milenii arheologii viitorului vor înțelege atenționările noastre și se vor abține să nu treacă dincolo de ușile de oțel și beton ale galeriilor, că nu vor aduce la suprafață cine știe ce comoară fabuloasă, ci pur și simplu otravă? Stimate colege și stimați colegi,

Întrebarea care dă fiori producătorilor documentarului „Into Eternity” și tuturor celor care îl vizionează mi-a revenit în minte săptămâna trecută, în timpul dezbaterii de la Camera Deputaților referitoare la proiectul Legii minelor. Cu această ocazie, reprezentantul Ministerului Energiei a adus în discuție o strategie națională în domeniu, care ar fi în curs de finalizare, și a punctat afirmând despre energia nucleară ca fiind una „sigură”.

Serios?! Oare la Ministerul Energiei nu a auzit nimeni de Cernobîl și Fukushima? Nu a auzit nimeni de „copiii uraniului” din localitatea bihoreană Băița-Plai ori din alte locuri blestemate ale României? Și nu-și pune problema nimeni pe la minister despre riscurile și uriașele costuri de depozitare și conservare a deșeurilor radioactive pe care le lăsăm moștenire, pe zeci și sute de mii de ani, generațiilor viitoare?

Departe de mine pretenția că aș deține adevărul absolut. Și nici nu sunt un contestatar al științei. Dimpotrivă. Dar când se iau decizii care ne vor afecta nu doar următorii 10–20 de ani, ci și viitorul copiilor și stră-strănepoților noștri, punând sub semnul întrebării însăși existența unui viitor, nu e cazul să ne grăbim. Iar în luarea deciziilor trebuie să-i ascultăm și să-i implicăm pe toți cei care fie au expertiză în domeniu, fie sunt afectați, fie au interese legitime, într-un fel sau altul, în domeniu.

Ieri am adresat un set de întrebări Ministerului Energiei legate de toți cei consultați în elaborarea Strategiei naționale energetice 2016–2030: