Damian Drăghici

Bună dimineața, domnule președinte!

Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică astăzi este „Despre muzică, toleranță și armonie”.

Sunt relativ mulți cei care afirmă, cel puțin în spațiul virtual, al internetului, că empatizează cu cei de etnie romă. Pledoariile lor sunt emoționante și provoacă cititorului o lacrimă în colțul ochiului, dar realitatea este deseori cu totul altfel.

Mulți se simt sfidați de stilul de viață al romilor, de casele prea mari pe care și le fac, fără a locui în ele, de participarea redusă la vot a romilor, în ciuda numeroaselor partide care au ambiția de a-i reprezenta, de spectacolul regilor și împăraților regionali ai etniei. Unii afirmă că romii înfruntă sistemul, care, deși promite libertatea, oferă mai mult constrângeri. Amăgiți, romii își iau lumea în cap și decid să plece. Și nu întotdeauna au cu ei un cal sau o vioară.

Experiența mea personală constituie o excepție de la regulă. Eu m-am întors în România pentru că nu rezonez nicăieri mai bine ca aici. Când am plecat, eu nu am fugit de România, am fugit de comunism. America m-a format, acolo am primit educația, dar am ales să mă întorc pentru că în România mă simt român, și un român adevărat.

## Stimați colegi,

Vă mărturisesc că visul meu, de când am revenit în România, este să fac o școală de muzică, un centru de excelență pentru artele frumoase. În ultimii 23 de ani, am pierdut, într-un fel, valorile pe care le aveam până în ’89: sportivii, artiștii, oamenii de știință, artiștii, în general, și cultura românească.

După o cercetare uriașă, timp de 14 luni, în care am folosit și companii de cercetare, dar și copii pe care i-am întrebat ce și-ar dori de la o școală de muzică și o academie de excelență, mi-am dat seama că putem salva arta și muzica, în general, dacă sunt oameni buni care să facă asta. Promovarea se face strict prin intermediul talentelor, pe care le va da școala, și al premiilor câștigate de studenți, așa cum am făcut până în ’89 cu marii artiști români ca Celibidache, Radu Lupu și mulți alții.

Nu este un proiect pentru următorii doi-trei ani, este un proiect care se întinde pe următoarea sută de ani de acum înainte. Dacă avem o academie de renume european și mondial, abia în 2020 putem vorbi de așa ceva; sau poate chiar în 2024.

În final, aș vrea să amintesc ceea ce a declarat recent maestrul Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului „George Enescu”. Declarația a fost făcută în timpul unei dezbateri la Ateneul Român, în cadrul „Festivalului ideilor”, parte a conceptului „Bucureștiul Creativ”: „Festivalul «Enescu» este unul dintre foarte puținii factori ai României de azi care dă țării acesteia o imagine pe care merită să o aibă. (...) Festivalul «Enescu» face știri bune despre România: arată că țara noastră nu reprezintă doar mâncători de lebede și cerșetori prin lume.”