Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2023
Dezbatere proiect de lege · respins
Virgil Alin Chirilă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte de ședință!
Astăzi, aș vrea să vă informez în mod oficial și să informez și Ministerul Afacerilor Externe despre lucrările ilegale de dragare executate de Ucraina pe canalul Bîstroe. Într-o comunicare oficială, Ministerul Afacerilor Externe spunea că „nu a fost informat oficial de nicio autoritate română competentă în materie cu privire la desfășurarea de către Ucraina a unor astfel de activități”.*
Așadar, îl informez pe domnul ministru Bogdan Aurescu despre faptul că aceste lucrări au fost confirmate oficial de către partea ucraineană, respectiv de către Ministerul Infrastructurii din Ucraina, care a anunțat că „pentru prima dată în timpul independenței Ucrainei, pescajul care trece prin canalul Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m”.
Mai mult decât atât, Ministerul Infrastructurii din Ucraina nu se sfiește să afirme că obiectul acestor lucrări de dragare este de a crește cifra de afaceri a porturilor destinate exportului ucrainean.
Prin urmare, îi cer public domnului ministru Bogdan Aurescu să adopte urgent o poziție fermă* împotriva acestor activități ilegale ale Ucrainei, care încalcă mai multe tratate și convenții internaționale.
România trebuie să aibă o poziție cât se poate de fermă pentru încetarea imediată a acestor lucrări executate de ucraineni. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să se adreseze tuturor forurilor europene și internaționale care au competențe în acest domeniu, să intervină de urgență pentru a opri aceste acțiuni ilegale ale Ucrainei.