Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2022
Informare · informare
Sebastian-Ilie Suciu
Informare privind ordinea de zi 36
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Bună dimineața, stimați colegi!*
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Urbanizarea României, progres și provocare”.
Suntem cu toții martori la modul în care orașele mari din România se extind ca suprafață construită și ca populație, iar, potrivit unor studii și proiecții realizate de ONU, 68% din populația României va trăi la orașe până în anul 2030, iar până în 2050 acest procent va ajunge la 77%. Bineînțeles că acest fenomen are un efect benefic civilizațional, dar totodată vine la pachet și cu multe provocări, pe care ar trebui să le anticipăm de pe acum.
Una din aceste provocări o reprezintă copiii și educația lor. Multe orașe mari din România deja se confruntă cu problema locurilor la creșă, grădiniță și școală. Foarte multe clase au peste 30 de elevi la ore, iar la creșa sau la grădinița de stat se poate ajunge doar apelând la influență sau, cum se zice în popor, doar „pe pile”. Supraîncărcarea școlilor, grădinițelor și creșelor se răsfrânge, bineînțeles, și la productivitatea părinților, în condițiile în care părinții sunt forțați să se adapteze și să caute metode alternative.
Dacă suprapunem problema abandonului școlar și creșterea ratei de analfabetism funcțional la copiii din România, atunci lipsa școlilor servește drept catalizator în reacția de cultivare a analfabetismului și degradării cantitative și calitative a învățământului românesc.*