Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2025
other
Virgil Alin Chirilă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Se încarcă discursul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2025
other
La începutul anului, Guvernul a aprobat în bugetul pe anul 2025 suma totală de două miliarde de lei pentru acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici. Suma este distribuită către 2,6 milioane de pensionari, a căror pensie este mai mică decât valoarea salariului minim net în vigoare, respectiv 2.574 lei. Sprijinul financiar de 800 de lei va fi acordat în două tranșe egale, a câte 400 de lei, câte o tranșă în fiecare semestru al anului, prima fiind de Paște, peste câteva zile. Ajutorul se acordă tuturor pensionarilor cu venituri de până în 2.574 de lei, care reprezintă echivalentul salariului minim net în plată.
Așadar, PSD și-a îndeplinit angajamentul pentru una dintre promisiunile importante prin care a decis că va proteja pensionarii cu venituri mici, indiferent cât de dificil va fi contextul economic.
Săptămâna viitoare voi vota, alături de colegii mei de la Camera Deputaților, pentru adoptarea acestui proiect legislativ.*
Pe scena politică, PSD este partidul care se distinge prin perseverență în aplicarea de măsuri și programe de solidaritate socială.
Vă mulțumesc.