Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
## Bună dimineața!
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi vizează atacurile cibernetice care au avut loc în ultimele zile, ca o posibilă vulnerabilitate la adresa securității naționale, mai ales în contextul globalizării.
## Dragi colegi,
În data de 13 mai, după cum știți, aproximativ 100 de țări au fost vizate de un atac cibernetic masiv, cu consecințe deosebit de grave pentru buna funcționare a lucrurilor. Și vorbim despre companii și instituții care au fost atacate și care, în momentul de față, au reușit și au salvat datele și mai ales au reușit și au salvat bunul mers al lucrurilor.
Atacul cibernetic a folosit de fapt o vulnerabilitate existentă în marea majoritate a sistemelor de operare Windows. Pentru a minimiza însă riscul infectării cu viruși, implicit pierderea de date, utilizatorii au fost sfătuiți să-și actualizeze sistemele de operare cât mai repede.
Însă ceea ce vreau să subliniez este că instituțiile statului au reușit în România și au salvat mii de calculatoare și mii de informații.
Acest lucru însă nu a fost ușor. Un singur lucru putem spune că s-a întâmplat, că a fost afectat programul de funcționare a uzinelor Dacia.
De aceea, consider că este imperativ necesar să intervenim în legislație. Este imperativ necesar să intervenim în legislație în sensul pozitiv.
România are, prin instituțiile abilitate cu atribuții în domeniul cibernetic, o putere de a răspunde ferm atacurilor în acest sens.
Subliniez totodată că aceste atacuri evidențiază cât de vulnerabil poate fi un stat, chiar dacă foarte bine protejat, în fața unor amenințări care nu știm de unde vin și, mai ales, nu putem face o evaluare concretă și exactă a pagubelor pe care le produc. Putem vorbi și despre disfuncții care pot produce crize sistemice severe, astfel încât să fie afectate interese și valori naționale pe termen scurt, mediu și lung.
Dimensiunea securității, denumită în studiile de specialitate _cybersecurity_ sau securitate cibernetică, devine astfel un domeniu de importanță crescută, pe care trebuie să îl fundamentăm, iar reacțiile pe care să le avem în astfel de momente trebuie să fie imediate și de impact.
România a fost victima acestor atacuri, din cauza gradului ridicat de interconexiune și interconectare, însă aceste interconexiuni și interconectări tocmai îi conferă dezvoltarea.
De aceea, consider că, în calitate de putere legislativă, trebuie să avem o atenție sporită în acest domeniu. Mulțumesc.
V-a vorbit Mugur Cozmanciuc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.