Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Vasile Mocanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună dimineața! Domnule președinte,
Declarația de astăzi am intitulat-o „Cine va mai vinde în piețe!”
Duminica trecută a fost o zi de neuitat pentru țăranii din Iași. Ordonanța de urgență nr. 44/2008 care prevede accesul în piețe doar a persoanelor fizice autorizate a produs stupoare. O bună parte dintre țăranii producători și intermediari habar n-aveau de noile reglementări. Și, mai grav, cei mai mulți nici nu știau ce înseamnă persoană fizică autorizată, dar au existat și destui țărani care nu știau ce e aceea casă de marcat.
Un reportaj efectuat de presa din Iași a arătat că țăranii producători care vând în piețe sunt în general oameni în vârstă. Majoritatea vând cantități foarte mici de produse agricole pentru a avea cu ce trăi. E greu de crezut că acești oameni vor mai veni în piețele agricole, după ce vor fi obligați să cheltuiască niște sume deloc mici pentru a respecta prevederile legale. Mai mult ca sigur, îi vom vedea vânzându-și produsele pe la colț de stradă sau de-a lungul șoselelor naționale, ori își vor ceda marfa intermediarilor pe un preț de nimic.
Dar unde-i lege, nu-i tocmeală, chiar dacă suntem la piață!
Legea pare însă să-i avantajeze pe intermediari. Foarte interesant s-a dovedit și faptul că în timp ce media vârstei țăranilor din piețe era vizibil apropiată de 60 de ani, intermediarii erau oameni în putere și foarte buni de gură.
Dar – nu-i așa? – reclama e sufletul comerțului!
Totuși, a impozita agricultura de subzistență cu speranța că vei mai aduce niște sume nesemnificative la bugetul de stat pare o întreprindere mai mult decât riscantă.
Cine seamănă idei proaste culege eșecuri!
Un alt lucru rău este reprezentat de faptul că Guvernul a făcut prea puține pentru a-i informa pe oameni despre noile prevederi legale. Da, știm că Ordonanța nr. 44 pe 2008 a fost emisă de Guvernul Tăriceanu, dar mai știm că, de vreun an jumătate, în fruntea Executivului se află Emil Boc. S-a spus că răstimpul respectiv a fost folosit tocmai pentru a-i lăsa pe țărani să se acomodeze cu noile reglementări. Dar țăranii habar n-aveau de noile prevederi ale legii. Ei spuneau că nu i-a informat nimeni.
Cine minte sau cine vinde gogoși pe post de gogonele? Piețele din România trebuie să se modernizeze, dar, înainte de asta, nu ar trebui să modernizăm agricultura?
Ce ați făcut, domnilor guvernanți, pentru agricultura din România?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.