Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Dan Manoliu
Discurs
Bună dimineața!
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Prevenim, nu sancționăm!”.
Stimați colegi,
Instituțiile de control trebuie să prevină producerea infracțiunilor economice și apoi să aplice sancțiuni.
Prin programul de guvernare, Executivul și-a propus ca obiectiv adoptarea unor măsuri prin care să vină în ajutorul mediului de afaceri românesc. Relația dintre autorități și antreprenori trebuie să ia forma unui parteneriat, bazat pe încredere reciprocă și transparență.
Un pas important în acest sens este reprezentat de aprobarea de către Senat a Legii prevenirii fiscale. Conform actului normativ, firmele ar urma să fie sancționate doar după ce inspectorii ANAF le-ar pune la dispoziție un plan de conformare și prevenire, care să ducă la eliminarea neregulilor constatate în urma controalelor.
S-ar pune astfel capăt practicii din realitate, care, de multe ori, lasă impresia că organismele de control desfășoară o activitate de tipul unei vânători, care duce la aplicarea de sancțiuni disproporționate cu neregulile constatate și chiar la închiderea unor afaceri aparținând unor agenți economici. Autoritățile pot veni în sprijinul firmelor prin comasarea acțiunilor de control, astfel încât agenții economici să își poată desfășura activitatea fără frica unor verificări inopinate și îndelungate din partea statului.
Legea este necesară pentru că pune capăt unor situații în care, prin comportamentul lor, organele de control acționează abuziv, impunându-se de pe o poziție de forță în relațiile cu cei pe care îi verifică. Sunt anumite contravenții pentru care amenzile sunt foarte mari.
Până acum, dacă un organ de control al statului român venea în verificare și dorea să te amendeze, putea să o facă din start. Prin implementarea acestei legi se dorește ca, atunci când un organ de control vine și constată o contravenție din cele care se vor încadra în acest plan de conformare, să se acorde un termen de minimum șapte zile să se intre în legalitate. Proiectul prevede că, dacă în urma controlului se reține vreo neregulă, inspectorul va întocmi un proces-verbal de constatare și un plan de conformare, care va cuprinde aspectele ce trebuie remediate, precum și termenele de conformare pentru fiecare faptă, care nu pot fi mai mici de șapte zile lucrătoare. După expirarea acestora, autoritățile pot relua controlul, iar dacă agentul economic nu și-a îndeplinit obligațiile, abia atunci se vor aplica sancțiuni prevăzute de actele normative.
De menționat este faptul că o firmă va putea beneficia de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă ce constituie contravenție, într-un termen de cinci ani.
O lege a prevenirii era așteptată cu interes de către oamenii de afaceri, care atrag atenția că statul este obligat să asigure stabilitate și predictibilitate pe plan legislativ, pentru ca firmele să nu mai încalce legea. Legea prevenirii fiscale reprezintă primul act normativ care vine să sprijine în mod real capitalul autohton. Trebuie să oferi, pe termen mediu și lung, o predictibilitate, iar prevenția ar trebui să fie o normalitate într-o țară modernă. Legea aduce o situație anormală din societate la normalitate.