Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Cristian Dan Marciu
Discurs
Bună dimineața!
Domnule președinte,
Onorat prezidiu,
Titlul declarației politice: „Despre Zaraza, Jean Jipa și mai mult decât atât în comuna Ogrezeni din județul Giurgiu”.
Inimos și romantic, cu o imagine care nu s-a erodat, Jean Jipa face parte organic din visele și spiritul comunei Ogrezeni. De profesie jurist, el este unul dintre primarii legendari ai județului Giurgiu. În anul 2004, când a fost ales prima oară primar, Jean Jipa era un tânăr întreprinzător particular. De atunci, în fiecare zi, el ajunge la inimile alegătorilor săi, cu care se află într-un dialog permanent în viața reală, dar și în mediul virtual, pe pagina de socializare a comunei Ogrezeni și pe cea personală.
Aflat la al patrulea mandat consecutiv în această importantă demnitate publică, putem afirma că Jean Jipa a reușit să facă din politică un izvor al binelui pentru concetățenii săi, devenind una dintre romanțele politice de succes ale comunei Ogrezeni.
Primarul are alături un consiliu local format din 10 consilieri de la PSD și trei consilieri de la PNL. Comuna are patru școli, cu aproape 700 de elevi și preșcolari, trei cabinete medicale individuale, un dispensar veterinar, 38 de agenți economici cu capital privat, ca și mici întreprinzători. A fost elaborat planul urbanistic general. Sunt în derulare procedurile privind rețeaua de canalizare și stația de epurare, precum și rețeaua de apă potabilă. Pentru înființarea rețelei de gaze naturale au fost întreprinse demersuri necesare la Ministerul Energiei.
Despre Zaraza martorii vremii spun că era cea mai frumoasă femeie din Micul Paris. La Ogrezeni, primarul a inițiat Operațiunea „Zaraza”, în cadrul căreia cadrele didactice, toți copiii din școlile de pe raza comunei, dar și locuitorii au participat la strângerea gunoaielor, amenajarea zonelor verzi, propagând din poartă-n poartă ideea menținerii curățeniei de către toți locuitorii din comună. Această acțiune a fost bine primită de către cetățeni, care au fost astfel sensibilizați, rezultatul fiind eliminarea depozitării haotice a gunoaielor, prin asigurarea de către primărie a pubelelor pentru cetățeni. Mai înainte de toate însă, Zaraza este povestea unui mit sublim de care avem nevoie cu toții. Astfel, s-a îndeplinit o dorință nemărturisită: în replică, asemenea frumoasei Zaraza, Ogrezeni a devenit una din cele mai atractive destinații de weekend din jurul Bucureștiului.
Activitatea primarului se cuantifică în multe realizări, cu sprijinul parlamentarilor PSD din județ și al consiliului județean, potrivit programului de guvernare al PSD, astfel:
– înființare sistem de alimentare cu apă în comuna Ogrezeni, 12,8 milioane, prin PNDL 1, în curs de realizare;
– pentru înființarea rețelei de canalizare în comuna Ogrezeni, primăria face astăzi parte din ADI „Sănătate asigurată prin apă curată, județul Giurgiu”, în Lista de investiții prioritare 2014–2020 din județul Giurgiu – Alimentare cu apă și canalizare, aferentă Masterplanului pentru infrastructura de apă și canalizare a județului Giurgiu. Pentru comuna Ogrezeni sunt prevăzute lucrări în valoare de 5,4 milioane de euro;