Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mihai-Laurențiu Polițeanu
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte!
Stimate colege și stimați colegi,
În „România educată”, pe care o tot proclamă președintele Iohannis și premierul Ciucă, copiii din Ploiești au început anul școlar fără apă caldă în școli și acasă.
De 38 de zile ploieștenii nu au apă caldă și sunt puține șanse să se reia alimentarea mai devreme de 15 octombrie. Se va ajunge astfel la cel puțin două luni și jumătate fără apă caldă în Ploiești. În secolul XXI, într-un oraș din Uniunea Europeană, pe timp de pace.
Ploieștiul a ajuns într-o asemenea situație nu din cauza unei catastrofe naturale, a unei crize financiare sau a unor grave avarii tehnice la sistemul de termoficare.* A ajuns așa din cauza corupției și incompetenței administrației PNL conduse de baronul Iulian Dumitrescu. Și am zis administrație, dar e un termen pretențios. Iulian Dumitrescu nu conduce o administrație, stăpânește o gașcă, o clică.12