Remus Mihai Goțiu

## Bună dimineața!

## Domnule președinte,

## Stimate colege și stimați colegi,

Legea manualului școlar este un proiect anacronic, o întoarcere în timp către manualul unic, un experiment care va avea consecințe grave asupra educației elevilor din România, implicit asupra viitorului lor și a viitorului României.

Manualul unic, pentru că astfel se traduce ceea ce este denumit în mod înșelător „manualul de bază”, este o reacție politică disperată, izvorâtă din incapacitatea de a elabora, după anul 2013, în timp util programele școlare, astfel încât toamna manualele bazate pe aceste programe să ajungă pe pupitrele și/sau pe calculatoarele elevilor. Pentru a scăpa de scandalurile de la începutul fiecărui an școlar, s-a ajuns la o așa-numită „soluție”, cu ghilimelele de rigoare, în care interesul politic e pus mai presus de interesul copiilor.

Viteza cu care se dorește trecerea Legii manualului unic prin Parlament, cu termene de urgență de la o săptămână la alta și chiar de la o zi la alta, arată o lipsă de responsabilitate și evitarea unei dezbateri publice reale. Cum să iei o decizie care privește viitorul educației din România pentru cel puțin o generație în doar câteva săptămâni?

Actualul sistem cu manuale alternative este departe de a fi unul perfect, dar cu siguranță este unul perfectibil. Au existat și există pe piață produse care într-adevăr nu-și merită titulatura de manual. Dar e responsabilitatea cadrelor didactice și a responsabililor din sistemul educațional să sancționeze rebuturile, să evite maculatura și să aleagă variantele cele mai bune pentru elevi. Mi-e greu să cred însă că o singură echipa de autori de manuale, selectați de către o singură echipă de evaluatori, fără criterii și metodologii clare, va putea oferi o variantă mai bună decât variantele pe care le realizează mai multe echipe de autori aflate în competiție. Statistic, acest lucru este imposibil. Asta, fără a mai aduce în discuție faptul că un sistem bazat pe un manual unic și o editură unică riscă să genereze încredințări cu dedicație, formarea unei caste restrânse și închise de autori de manuale și, în cele din urmă, corupția.

Nu e deloc întâmplător că singurele țări europene care au experimentat revenirea la manualul unic sunt Polonia și Ungaria, unde, după cum era previzibil, s-a dovedit a fi un eșec. Dincolo de problema calitativă, nu s-a rezolvat nici măcar problema formală: finalizarea la timp a manualelor. În Polonia, producția manualelor unice a intrat în întârziere, cărțile erau pline de greșeli, cu totul nerecomandate pentru predare și în cele din urmă s-a renunțat la experiment. În Ungaria s-a reușit un singur lucru: uniformizarea noțiunilor, ceea ce, îndeosebi în cazul materiilor umaniste, se traduce prin controlul ideologic al educației, „visul de aur” al societăților autoritariste și chiar totalitare. Controlul ideologic al istoriei din perioada comunistă ar trebui să ne dea fiori, nu să ni-l asumăm ca țel.