Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
procedural · adoptat
Remus Mihai Goțiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte! Stimate colege și stimați colegi,
Declarația din această dimineață se intitulează „Vreau o Românie fără mască de gaze pe față”.
Stimate colege și stimați colegi,
Comisia Europeană va decide astăzi dacă lansează sau nu proceduri de sancționare pentru România, după evaluarea privitoare la măsurile de îmbunătățire a calității aerului în zonele urbane. Tot astăzi, în Senatul României va fi supusă votului aprobarea Ordonanței de urgență nr. 112/2017 pentru reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei. În fapt, vom vota pentru alocarea a 8,8 milioane de lei pentru ecologizarea haldelor de steril de la Moldova Nouă, care poluează de mai bine de un deceniu localitățile din zonă, atât din România, cât și din Serbia. Nu este însă o decizie pe care am luat-o de bună voie, ci doar după o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din iulie 2016, care a constatat neîndeplinirea prevederilor Directivei 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Am învățat ceva din acest lucru? Aș spune că nu. Recent, aici, în Senat, sub pretextul unor așa-zise beneficii pentru comunitățile locale și pentru repararea unor așa-zise inechități făcute celor care au acaparat resursele minerale ale României, a fost votat un proiect de lege prin care se permite dinamitarea ariilor naturale protejate pentru a face loc unor proiecte miniere care au obținut licențe de concesionare înainte de anul 2007.
Nici distrugerea celor mai importante resurse ale comunităților locale din aceste zone și nici poluarea nu reprezintă însă un beneficiu. „Nu este ceva mai grav decât pierderea de vieți omenești din cauza poluării. Protejarea cetățenilor noștri trebuie să devină principala prioritate și în statele membre, pentru guverne și pentru toate ministerele responsabile”, afirma în urmă cu doar o lună Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu.
Să nu fiu înțeles greșit. Nu sancțiunile dispuse de către Comisia Europeană ar trebui să fie cele care să ne motiveze să nu mai continuăm adoptarea unor asemenea legi distructive, ci responsabilitatea față de viața, sănătatea
și bunăstarea cetățenilor care ne-au ales să le reprezentăm interesele. Cele 8,8 milioane de lei pe care îi vom plăti, într-un singur caz, pentru ecologizarea prea mult întârziată a unei halde toxice rămase de pe urma unei exploatări miniere nu vor compensa cu nimic sănătatea grav afectată și suferința oamenilor care au pătimit din cauza poluării. Și, evident, e o sumă care nu spune nimic despre cheltuielile, de asemenea publice, care s-au făcut – sau ar trebui să fie făcute într-un stat responsabil – din bugetul pentru sănătate.
M-aș bucura să înțelegeți, până nu e prea târziu, că protecția mediului nu e un lux ori vreun moft ecologist, ci conștientizarea unei probleme reale și responsabilitate pentru sănătatea, bunăstarea și viața cetățenilor acestei țări și a generațiilor viitoare. Până nu e prea târziu, e cazul să stopăm măsurile care încarcă factura, și așa uriașă, pe care o vom lăsa moștenire celor care ne vor urma. Sper ca țara copiilor și nepoților noștri să nu fie o uriașă Curte a Miracolelor, în care să se plimbe cu masca de gaze pe față, printre imense halde de steril și iazuri cu substanțe toxice, și sper ca aceasta să fie, în cele din urmă, și dorința dumneavoastră.