Raluca Surdu

Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,

Declarația mea politică are numele: „Despre curajul de a nu mai fugi de responsabilitate”.

## Stimați colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră cu inima mâhnită și revoltată de cele întâmplate la așa-zisa și autointitulata „Grădiniță Flipper” din Cotroceni, în inima capitalei noastre, acolo unde camerele de supraveghere au surprins-o pe însăși directoarea acesteia agresând copiii pe care îi avea în grijă.

Acesta nu pare a fi un exemplu izolat, ceea ce este deosebit de grav și de îngrijorător. Mai grav, mai îngrijorător, dincolo de faptele surprinse, este ceea ce declară public unele autorități, cărora noi, părinții, le acordăm prezumția de competență și încrederea că veghează la cadrul în care educația copiilor noștri se desfășoară.

Ceea ce domnul Adrian Curaj, ministru al educației, declara într-o primă intervenție publică pe acest subiect nu poate să ne mulțumească. Înțelegem că ministerul coordonat de Domnia Sa este cel care oferă autorizații de funcționare provizorie și acreditează acele școli și grădinițe care își prezintă documentația unei agenții din subordine. Faptul că cei din minister declară sec și simplu că acea pseudogrădiniță nu era acreditată, că pur și simplu nu exista din perspectiva funcționarilor ministerului, în ciuda faptului că se prezenta în mod abuziv părinților de peste 15 ani pe site-urile de specialitate, este de neînțeles și nu îi absolvă de responsabilități și de răspundere.

Citez din declarația domnului ministru Curaj: „Colegii mei mi-au spus că nu era acreditată. Nu că nu era acreditată, că nu exista. Pentru oricine să-și pună etichetă pe ușă pe care scrie «școală» e ușor. Sunt o grămadă de instituții, existând inclusiv calea instanței de judecată, unde cineva poate să reclame, în momentul în care consideră că s-a folosit o denumire pentru o instituție în mod abuziv.”

Domnule ministru Curaj,

Să înțelegem, deci, că ceva ce considerăm că nu există, pentru că nu avem acte luate în evidență în acest sens, nu controlăm nici atunci când avem nu doar indicii, ci adevărate campanii de promovare, când putem observa o activitate îndelungată, când se întâmpină la ușă eticheta „școală”? Suntem oare în fața unui alt caz în care o activitate este desfășurată sub „patronajul” și oblăduirea unora care abuzează ei înșiși, în exercitarea serviciului, care nu se mai pot ascunde în spatele sintagmei de „neglijență”, ceea ce, de fapt, nu-i absolvă deloc de responsabilitate și de răspundere?

„Noi, din ceea ce mi-au spus colegii mei din ARACIP, nu am avizat, nu am acreditat acea instituție, deci ea nu există pentru noi”, precizează domnul ministru Curaj. Atât?

„Nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu ne miroase”, dacă mi-e permisă exprimarea?! Oare atât de simplu să fie? Că ceva ce nu există pentru noi să nu ne mai preocupe să verificăm, să controlăm, în ciuda tuturor evidențelor, nu doar a aparențelor, în ciuda îndatoririlor de serviciu?