Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2022
Declarații politice · respins
Ilie-Dan Barna
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Bună dimineața, dragi colegi!
Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 8 februarie 2022, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.
Pentru început, dați-mi voie să vă reamintesc dispozițiile regulamentare cu privire la declarațiile politice.
Declarațiile politice sau intervențiile se prezintă în scris sau verbal. Dacă declarațiile sau intervențiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăși 3 minute. Dacă deputatul depășește timpul alocat, președintele de ședință are dreptul să îi retragă cuvântul.
Deputații își vor putea susține declarațiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: trei deputați de la Grupul PSD, trei deputați – PNL, doi deputați – USR și câte un deputat de la AUR, UDMR, minorități naționale și neafiliați.
Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o singură declarație sau o intervenție în cadrul acestei ședințe.
Intrăm, practic, în ordinea de zi și, în continuare, dau cuvântul domnului deputat Romulus-Marius Damian, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Vă rog, domnule.