Ion Hadârcă

Bună dimineața, mult stimată doamnă președinte! Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori,

Subiectul declarației mele politice de azi este „Mecenatul Marii Uniri – Vasile Stroescu”.

În ciuda marilor patimi stârnite de eșecul referendumului de modificare a Constituției privind redefinirea familiei, îmi mențin promisiunea să tratez frământările prezentului prin prisma evenimentelor și faptelor, înzecit mai frământate, ale înaintașilor noștri de acum o sută de ani, un exercițiu extrem de util și plin de învățăminte. Impresia cea dezolantă în urma comparației este că acum o sută de ani elitele politice românești – instituții, personalități, partide – adunau scrumul veacurilor de cotropire străină și, de sub ruinele unui război devastator, o țară întregită și durabilă, iar acum ele par că se întrec în a o risipi.

Nu mă refer la risipa concretă de peste 160 de milioane de lei făcută cu prilejul referendumului invalidat. Până la

urmă, o invalidare populară este și ea un rezultat. Opinia însumată este că, atât în cazul referendumului ori al alegerilor, cât și atunci când iese spontan în stradă, poporul român rămâne un factor decident demn de tot respectul și mai ales de a fi ascultat și luat în seamă.

Risipa cea mai mare, pe care, personal, o resimt cu acuitate, este cea a timpului sau, mai curând, a unor timpuri pe care le ratăm, favorabile modernizării țării. De ani buni, dar mai tranșant în timpul acestui mandat, se vorbește, de exemplu, despre necesitatea racordării la standardele europene a infrastructurii României: navale, aeriene, terestre.

Generația de la 1859 a desființat vămile dintre Muntenia și Moldova și a creat România. Generația de la 1918 a desființat hotarele care îngrădeau Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia și a creat România modernă, reîntregită și democrată. Generației noastre îi revine misiunea să continue modernizarea ei și, de ce nu?, definitiva noastră reîntregire.

A venit momentul ca arterele rutiere să se dezvolte nu doar pe trasee concentrice regionale. A venit momentul ca provinciile să fie legate între ele prin artere moderne, cu mari și noi posibilități de dezvoltare. Autostrada Moldova–Transilvania este deja, la capitolul tărăgănărilor, un proiect de referință pentru toți. Or, realizarea acestui proiect, pe lângă faptul că ar lega Republica Moldova și Moldova istorică de Transilvania, implicit de Muntenia, ar apropia aceste regiuni de miezul Europei, iar Uniunea Europeană ar participa aici cu fonduri importante.

Suntem datori să nu dăm uitării, să lărgim și să multiplicăm cărările și arterele frăției, bătătorite la începutul secolului trecut, în condiții de prigoană, de basarabeanul Vasile Stroescu, în osteneala sa de iluminare a înrobitei Transilvanii și de dezrobire a ei, împreună cu celelalte provincii, Basarabia și Bucovina.

Boierul basarabean Vasile Stroescu, un mare învățat al timpului lui, și-a pus averea moștenită de la părinți în slujba națiunii sale din provinciile ocupate și oropsite de imperiile agresoare. Fără a fi rugat de anumite entități de stat sau obștești, fără să fie poftit în proiecte public-private, cum am spune noi astăzi, Vasile Stroescu a devenit, din îndemnul inimii, un mare susținător al învățământului românesc în Transilvania.