Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Ovidiu Cristian Dan Marciu
Discurs
Bună dimineața! Mulțumesc, doamna președinte. Onorat prezidiu,
Doamnelor și domnilor senatori, Titlul declarației politice: „Cod roșu la Cosoba!”.
Din 54 de unități administrative ale județului Giurgiu, în 2016, la alegerile locale, 45 de mandate de primar au fost câștigate de către candidații propuși de către PSD. Marele perdant al acestor alegeri, în care nu a reușit să-și adjudece decât șase primării, a fost PNL-ul.
Respectând proporția votului exprimat în 2016, după ce am vorbit despre un primar de la ALDE, formațiune politică
care are trei primari în județul Giurgiu, și despre alți 27 de primari ai PSD, este firesc ca astăzi atenția noastră să se îndrepte asupra unuia dintre cei șase primari din județul Giurgiu care provin de la PNL. Acesta este primarul Carmen Gabriel Lixandru, de profesie inginer agronom, acum în vârstă de 50 de ani, care de patru mandate a câștigat toate alegerile în comuna Cosoba.
Opt ani din evoluția sa politică, care în 2018 însumează 18 ani, i-a petrecut în Partidul Social Democrat. Între 2000 și 2004 a fost viceprimar al comunei Joița din partea PSD. În 2004, satul Cosoba a devenit comuna Cosoba, formată doar din satul reședință cu același nume, prin separarea sa de comuna Joița. A candidat din partea PSD și a câștigat primăria Cosoba cu 53,35%. Următorul mandat, 2008–2012, a candidat din partea PNL și a obținut 60,32%. În mandatul 2012–2016 a candidat din partea USL, cu un rezultat obținut de 70,92%. În 2016, candidând din partea PNL, a câștigat alegerile locale pentru funcția de primar în Cosoba cu 65,90%.
Cosoba are suprafața totală de 1.328 ha, din care 125 ha intravilan, 963 ha în extravilan, 239 ha de pădure. Se învecinează la nord cu comuna Brezoaele și la est cu comuna Tărtășești, ambele din județul Dâmbovița, iar la sud cu comuna Joița și la vest cu comuna Ulmi din județul Giurgiu.
Se cuvine să specificăm că apropierea de capitală, la doar 26 km de București, a condus inevitabil la o evoluție rapidă și sigură a întregii comune, în care trăiesc mulți constructori renumiți. Cosoba are o populație în creștere, de 2.657 de locuitori, din care 200 trăiesc aici fără forme legale. Nu este mai puțin adevărat că progresul comunei survine și ca rezultat al migrației forței de muncă în străinătate, de unde au venit în mare parte banii necesari pentru reconstruirea imobilelor proprietate personală, mai ales că din anul 2006 și până în prezent primăria a alocat circa 96 de locuri de casă pentru tinerele familii întemeiate. Pe raza comunei sunt înregistrați 53 de agenți economici cu capital privat.
Nouă persoane sunt asistate social, fără a presta muncă în folosul societății, din motive medicale.
Unitățile de învățământ sunt o școală și o grădiniță. În comună sunt 360 de elevi și preșcolari și nu se înregistrează cazuri de abandon școlar. O elevă din comună a fost premiată la olimpiada de religie la nivel național anul trecut.