Laurențiu Dan Leoreanu

## Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se referă la situația discriminantă a comunităților mici și mijlocii din România.

Stimați colegi,

Astăzi doresc să vă supun atenției o problemă mai puțin dezbătută atât în mediul politic, cât și în cel academic. Este vorba despre situația comunităților mici și mijlocii din România care nu sunt reședințe de județ.

Trecerea la economia de piață și procesul accelerat al privatizării prost gestionate, fără predicții pe termen scurt, mediu și lung, au condamnat, practic, unitățile administrative mici și mijlocii la regres economic. Dezindustralizarea a generat un exod al unei părți importante a populației de la orașele mici și mijlocii către orașele mari sau în afara granițelor țării. Consecințele unei asemenea mișcări sunt sumbre: excluziune socială, dezvoltare caducă pe toate palierele, sărăcie etc.

Vorbim destul de des despre migrația specialiștilor spre Vest, când, de fapt, aceasta este o realitate specifică a micilor comunități și mai puțin a marilor aglomerații urbane.

Motivul pentru care vă vorbesc astăzi este dat de faptul că situația acestor comunități din România nu înregistrează un trend ascendent. Scenariile se întrevăd a fi sumbre datorită atenției care se acordă, în general, centrelor urbane mai mari. Sunt de acord cu această idee, dar în același timp cred că și celelalte comunități trebuie sprijinite, pentru o dezvoltare echitabilă, durabilă a mediului urban din România.

Cred că trebuie abordat cu mult pragmatism modelul european de sprijinire a zonelor mai puțin dezvoltate, dar, în același timp, și dezvoltarea comunităților din fostele bazine industriale, fiind o necesitate în ceea ce privește sănătatea economică și socială a României.

Atenția factorilor decizionali s-a concentrat, în ultimele două decade, pe centrele urbane cu posibilități multiple de dezvoltare, în dauna celor mici, lucru care, după părerea mea, trebuie revizuit. Principiul egalității de șanse este aproape inexistent. Un exemplu elocvent este dat de multiplele domenii de activitate pentru care s-au creat mecanisme speciale și separate de atragere a fondurilor nerambursabile, creând astfel o discriminare la nivelul țării între orașele mari, pe de o parte, și cele mici și mijlocii, pe de altă parte.

Se naște astfel întrebarea legitimă: cum putem vorbi de echitate, când aceasta, de fapt, nu există?!

Vom ajunge la o ruptură, la o prăpastie economică insurmontabilă între marile orașe și fostele orașe industriale mici și mijlocii, care tind să devină comunități îmbătrânite, latente, consumatoare de resurse, și nu motoare industriale, așa cum încă ar putea fi.

Este nevoie, urgent, de a se interveni cu programe guvernamentale axate pe dezvoltarea economică a acestor comunități și concentrate pe nevoile cetățenilor, care își strigă durerea și sărăcia, și nu doar în perioada campaniilor electorale.