Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
## Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Stimate colege și stimați colegi,
Titlul declarației politice de astăzi: „Gradul de absorbție a fondurilor europene în România ne plasează peste Marea Britanie, Germania sau Franța”.
Distinși colegi,
România a ajuns la un grad de absorbție a fondurilor europene semnificativ, ce reprezintă o sumă de 12,7 miliarde de euro, bani efectiv încasați de la Comisia Europeană. Comparativ cu prima parte a exercițiului bugetar anterior, când țara era guvernată de PDL, în prezent se înregistrează un rezultat mai mare cu peste cinci puncte procentuale. O pondere ridicată în acest rezultat a fost obținută în agricultură, unde a fost pentru prima dată când, după multă vreme, Guvernul a plătit la timp sau chiar în avans subvențiile pentru fermieri. Nivelul de absorbție ne situează undeva la mijlocul clasamentelor statelor membre și suntem în fața Marii Britanii, a Germaniei sau a Franței.
Mă aștept însă ca ritmul să se accelereze, pentru că anul trecut au fost operaționalizate autoritățile de management, care rămăseseră nefuncționale de pe vremea Guvernului condus de prim-ministrul Dacian Cioloș, iar acum toate programele europene sunt lansate. Am avut cea mai bună performanță din Uniunea Europeană în ceea ce privește plata subvențiilor către fermieri, iar cei de la Bruxelles au fost puțin surprinși când, într-o singură lună, am venit cu cea mai mare factură la decontare.
E greu de înțeles, astăzi, când vezi că cei care au susținut Guvernul „Zero la absorbție fonduri europene” critică Guvernul PSD. Dar până la urmă alegătorii vor fi cei care vor trage concluziile și nu am nicio îndoială că românii știu foarte bine că 12,7 miliarde de euro e mai mare decât zero. Iar dacă cei care au guvernat înainte și-ar fi făcut treaba și ar fi lăsat proiecte mature pe fonduri europene, astăzi România ar fi fost printre primele state la absorbția fondurilor europene. Important este în acest moment că în prezent sunt lansate toate programele europene, iar autoritățile de management sunt funcționale.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Senator PSD de Botoșani, Doina Elena Federovici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.