Doina Elena Federovici

## Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Titlul declarației politice de astăzi... Am intitulat-o sugestiv:

„Toleranță zero față de violența asupra femeilor”.

## Distinși colegi,

Cu câteva zile în urmă, mai exact în data de 25 noiembrie, a fost Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Cred că acest eveniment nu trebuie să treacă neobservat și din acest motiv adresez astăzi plenului Senatului această declarație politică. Nu o fac doar pentru că sunt femeie și senator în Parlamentul României, ci mai ales pentru că România este membră a Organizației Națiunilor Unite, iar prin aceasta își asumă să ducă la îndeplinire prevederile din Declarația ONU nr. 48/104 din 20 decembrie 1993 privind eliminarea violenței împotriva femeilor.

Potrivit acestei declarații, violența împotriva femeilor reprezintă o manifestare a unei relații istorice de putere inegală dintre femei și bărbați, care a condus de-a lungul secolelor la numeroase abuzuri și forme de discriminare a femeilor. De asemenea, se mai spune în declarația ONU că violența împotriva femeilor este un obstacol în înfăptuirea egalității, dezvoltării și păcii.

Dar ceea ce consider că este chiar mai important decât atât e că în declarația citată se enumeră o serie de obligații pe care și le asumă toate statele membre ale ONU. Nu le voi menționa aici pe toate, pentru că lista este destul de consistentă. M-aș rezuma doar la faptul că statele semnatare trebuie să includă în bugetele publice resurse corespunzătoare pentru activitățile lor în privința eliminării violenței împotriva femeilor. Așadar, România trebuie,

în primul rând, să-și definească politici clare de combatere a violenței împotriva femeilor, iar apoi să prevadă și resursele bugetare ca aceste politici să nu rămână doar vorbe frumoase pe hârtie.

În ce privește ceea ce s-a făcut până acum în România în acest domeniu, consider că sunt mai multe progrese, destul de vizibile. Avem prevederi în Codul penal și în legislația împotriva discriminării, prevederi clare sau circumstanțe agravante pentru faptele care vizează actele violente împotriva femeilor sau de discriminare pe criterii de gen.

Putem observa, de asemenea, că femeile au un acces mai bun la funcțiile de demnitate publică. În acest Parlament avem semnificativ mai multe femei decât în legislaturile din anii de după 1990. Există instituții care condamnă discriminarea și actele de violență împotriva femeilor. Avem, pe de altă parte, pentru prima dată, o femeie în funcția de primar general al capitalei, ceea ce reprezintă cu siguranță o evoluție în planul mentalității publice față de femei.

În același timp însă, trebuie spus că încă mai sunt enorm de multe lucruri de făcut. Mai ales în mediul rural, în mediile tradiționale, putem vedea încă multe acte de violență împotriva femeilor, iar reacțiile reprezentanților instituțiilor statului sunt întârziate sau neadecvate.