Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
## Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Titlul declarației politice pe care o voi susține astăzi este „Transferul contribuțiilor din dreptul angajatorului în dreptul salariatului”.
## Distinși colegi,
În ultima perioadă, în spațiul public a existat o largă dezbatere cu privire la trecerea contribuțiilor din dreptul angajatorului în dreptul salariatului. În scurt timp, această măsură va ajunge pe masa Parlamentului, iar noi, senatorii, alături de colegii de la Camera Deputaților, va trebui să ne pronunțăm asupra acestei legi.
Având în vedere că această măsură îi vizează pe cei aproape cinci milioane de salariați din România, cred că ar trebui să avem o discuție onestă, colegială, constructivă, dincolo de mistificațiile apărute, cu sau fără intenție, în spațiul public.
În primul rând, într-o discuție onestă va trebui să înlăturăm cu totul afirmația că salariile vor scădea. Nu va scădea niciun salariu, iar calculele matematice arată în mod clar acest lucru. Trebuie să admitem că aceste măsuri vor aduce o creștere sensibilă a salariilor și în mod cert nu vor duce la scăderea lor.
Fără a lua în calcul deducerile celor care au în întreținere copii, acest transfer al contribuțiilor de pe coloana angajatorului pe coloana salariatului va aduce creșteri foarte ușoare ale salariului net.
De exemplu, dacă luăm în calcul salariul mediu brut din prezent, de 3.200 de lei, salariul net primit de salariat este de 2.244 de lei. Pentru un astfel de salariat din mediul privat, transferul contribuțiilor va conduce la un salariu net de 2.246 de lei, iar pentru cel din sistemul bugetar va fi de 2.340 de lei. Dacă însă vom lua în calcul deducerile personale, care cresc cu peste 60%, atunci salariile tuturor, și ale bugetarilor, dar și ale angajaților din mediul privat, se vor majora, pentru toți cetățenii. Deci românii vor avea mai mulți bani în buzunar după introducerea acestei măsuri.
Se ridică de bună seamă întrebarea: de ce este nevoie de această măsură? Ei bine, măsura este necesară pentru asigurarea principiului contributivității fiecărui cetățean atât la sistemul de pensii, cât și la cel de sănătate.
În prezent, 22,75% din valoarea salariului brut este plătit în numele angajatorului. Totuși, noi știm însă foarte bine că firma nu se duce nici la doctor și nici nu iese la pensie. Atunci, se pune întrebarea firească: de ce o sumă aferentă unui salariat se duce la fondul de pensii în numele firmei, și nu în numele acelui angajat? Nu e normal ca acei bani să fie luați în considerare la pensia viitoare a salariatului?
Știm foarte bine că această măsură nu e susținută doar de PSD. Ea a fost propusă, sub o anumită formă, și de Guvernul tehnocrat, prin vocea de atunci a secretarului de stat din Ministerul Finanțelor, domnul Gabriel Biriș, privit ca fiind adeptul unor măsuri de dreapta. Așadar, nu e vorba de o măsură de dreapta sau de stânga, nu e vorba de o măsură marca PSD. Este o măsură bună pentru salariații acestei țări, care trebuie să aibă garanția că toate contribuțiile aferente salariului lor se iau în calcul pentru pensia lor.