Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Voi susține o declarație politică cu următorul titlu: „Creșterea puterii de cumpărare din România”.
Stimați colegi,
Am văzut numeroase discuții despre efectele guvernării, care se simt, efectiv, la nivelul cetățenilor acestei țări. S-a vorbit și s-a insinuat foarte mult, inclusiv de către colegii noștri din opoziție, că acest Guvern nu-și respectă promisiunile din timpul campaniei electorale.
Aș vrea să reamintesc tuturor că principalul obiectiv propus în timpul campaniei electorale a fost de a aduce mai mulți bani în buzunarele cetățenilor, astfel încât să avem mai mulți români în clasa de mijloc. Desigur, putem invoca detalii, virgule, faptul că o măsură punctuală se ia acum sau peste trei luni, dacă anumite decizii sunt ajustate mai mult sau mai puțin, dacă datele economice sunt cu un punct procentual mai sus sau mai jos, dar, în final, ceea ce contează pentru cei care ne-au ales este dacă în urma acestei guvernări vor avea mai mulți bani în buzunar sau nu, dacă vor avea un nivel de trai mai ridicat sau nu, dacă vor avea o viață mai bună în general.
Iar, din acest punct de vedere, oricâte critici s-ar aduce actului de guvernare, dintre care pe unele le putem accepta, pentru că nimeni nu este perfect, totuși trebuie admis că PSD și-a respectat angajamentul major față de cetățeni și sunt convinsă că și-l va respecta și în anii următori. Iar această afirmație o pot susține cu date concrete, oficiale, stabilite de instituțiile specializate ale statului.
Avem, conform Institutului Național de Statistică, o creștere reală a puterii de cumpărare de 14% în acest an. Asta este realitatea, care ne arată că o parte dintre românii situați în partea de jos a scalei veniturilor au urcat către clasa de mijloc. Avem o creștere reală a salariului mediu brut de 15,4%, ca medie pe economie. Deci, în medie, salariile românilor au crescut cu peste 15%. Dacă ne uităm la sectorul public, aici media este chiar mai mare, respectiv de 27,3%,
conform Ministerului Finanțelor Publice, iar creșterile sunt cuprinse între 20 și 25%, ca în toate sectoarele de activitate, cu excepția sectorului de sănătate, unde am avut o creștere mai mare, de aproape 36%.
S-a afirmat că nu cresc salariile în privat. Eu vă spun că sunt și în privat creșteri de salarii. În primul rând, salariul minim a crescut peste tot: și la stat, dar și la privat. Apoi, creșterile de salarii din sectorul bugetar angrenează creșteri și în sectorul privat. Am citit declarații publice ale unor manageri de clinici private care au anunțat majorări de salarii pentru medicii și asistentele din rețeaua proprie, pentru a putea să-și păstreze personalul. Per ansamblu, toate aceste mișcări au condus la o creștere, în medie, de 12,4% a salariilor brute din sectorul privat.
Așadar, veniturile au crescut, iar în buzunarele românilor ajung sau rămân mai mulți bani decât anul trecut. Fluturașul de salariu este cel mai puternic argument, care nu poate fi combătut.