Petru Filip

## Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează „Guvernul tehnocrat fără viziune asupra politicii externe”.

Am luat cuvântul astăzi pentru a trage un semnal de alarmă asupra modului în care este pregătită sau, mai bine spus, nu este pregătită România pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene la începutul anului 2019.

Preluarea președinției Consiliului Uniunii cu șase luni mai devreme decât ar fi trebuit creează o problemă majoră României, deoarece până în acest moment nu avem obiective clare și nici strategii de susținere a eventualelor obiective.

Responsabilitatea aparține actualului Guvern, care, având un mandat limitat, până la finalul acestui an, a considerat că nu este necesar să pregătească în mod serios România pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii.

Anul 2019 pare unul îndepărtat și probabil că așa a gândit și actualul Guvern, dar pentru a susține în mod activ obiectivele de țară și pentru a atinge obiectivele trebuie să pregătim preluarea președinției cu mult timp înainte.

Sistemul de conducere a Consiliului, stabilit prin Tratatul de la Lisabona, presupune lucrul în grupuri de trei, respectiv țara care deține președinția și următoarele două țări care urmează să o preia. Trioul stabilește obiectivele pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program mai detaliat, pentru șase luni.

Având în vedere acest sistem al trioului, România va fi implicată direct în elaborarea obiectivelor Consiliului încă din 2018, alături de Bulgaria, care va deține președinția, și Austria. După preluarea de către Austria a președinției, trioul va fi completat cu Finlanda, iar în momentul în care România va prelua președinția, Croația se va alătura acestui trio.

Având în vedere aceste elemente, devine foarte clar că România va trebui să-și dezvolte obiectivele până la finele anului 2017, pentru a le putea susține și pune în aplicare.

De asemenea, aceste obiective trebuie armonizate cu celelalte țări care formează trioul. România are o bună oportunitate de a-și susține obiectivele, ținând cont de faptul că atât Bulgaria, cât și Croația fac parte din aceeași regiune și au de foarte multe ori interese convergente. Mai mult decât atât, în perspectiva susținerii Euroregiunii Dunării, ca instrument de dezvoltare regională, ne-am putea baza și pe sprijinul Austriei.

Resuscitarea autentică a dezbaterilor în Euroregiunea Dunării privește interesul României pentru transformarea Dunării în principală cale de navigație europeană, ca axă a dezvoltării, asigurată de o finanțare clar asumată de Uniune. Se poate avea în vedere deschiderea perspectivei unei legături directe, foarte mult discutată și până acum în ultimii ani, între Constanța și Rotterdam și apoi de la Constanța, peste Marea Neagră, către Marea Caspică și Asia Centrală.