Ion Hadârcă

Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne senatoare,

Domnilor senatori,

Titlul declarației mele politice de astăzi este „O nouă sesiune: avânt sau cădere?”.

A venit toamna și a demarat o nouă sesiune parlamentară. Cu cântec, cu petarde, cu demisii, cu scindări și scenarii oculte. Politichie, domnule, ar zice nea Iancu, iar Eminescu, privitor ca la teatru, ar zice „alte măști, aceeași piesă”. În fapt, se schimbă doar proverbul: toamna se numără... candidații. Mai are cineva timp pentru bieții români din Basarabia și Bucovina? Sau pentru cei din diaspora? Aș, nici peste Prut, în actuala RM, nu-s prea mari deosebirile. Mai coabităm cu socialiștii, mai întindem o horă mare la Festivalul românilor de pretutindeni și mai-mai să punem de o unire. Ei, aș, batem pasul pe loc, asta e!

La modul serios, am parcurs câteva elemente de o semnificație deosebită. S-au scurs 30 de ani de la prima Mare Adunare Națională, din 27 august 1989, 30 de ani de la istorica sesiune când Parlamentul de la Chișinău a votat revenirea la alfabetul latin și 28 de ani de independență a Republicii Moldova. Evenimente majore, precedate de ani de zbateri și dezbateri, declarații, proiecte, mitinguri, adunări, cenacluri, ciocniri stradale, sancțiuni, arestări, frământări.

În cadrul unui interviu pentru TVR Moldova despre evenimentele menționate, la întrebarea când și cum a început mișcarea de renaștere, inițial formulasem un răspuns incomplet: odată cu perestroika lui Gorbaciov. Pentru completarea tabloului trebuie să-i menționăm aparte pe Ronald Reagan, președintele american, cel cu celebra formulă „imperiul răului”, pe Helmut Kohl, pe Margaret Thatcher și pe papa Ioan Paul al II-lea, lideri mondiali de mare anvergură, care au impulsionat și determinat crucial schimbările politice de pe glob de la sfârșitul mileniului precedent: căderea Zidului Berlinului, dizolvarea Pactului de la Varșovia și, în ultimă instanță, prăbușirea imperiului sovietic, procese la care ne-am adus și noi modesta contribuție.

Pentru că în luna august am consemnat și 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Molotov–Ribbentrop, vom preciza că de fapt totul a început la 23 august 1939, atunci când cei doi mari tirani au decis să-și împartă între ei Europa, poate chiar și lumea întreagă. Ocupația, interzicerea limbii române și grafiei latine, interzicerea clasicilor, a istoriei naționale, sârma ghimpată dintre frați, foametea și deportările au declanșat un adevărat etnocid, ale cărui consecințe românii din RM, și nu numai, le simt până în ziua de azi.

„Parada suveranităților”, în contextul perestroikăi gorbacioviste de suprafață, a fost doar o iluzie de moment, căci nu ne-a adus paradisul, ci doar, vorba bucureștenilor, „paraditul”. Desigur, forța trezirii conștiinței naționale a funcționat atunci, însă doar pe termen scurt. Da, cu 30 de ani în urmă, la 27 august, în inima Chișinăului, s-au rostit deschis toate durerile și frământările acumulate timp de 50 de ani de robie sovietică. Da, Frontul Popular din Moldova, din perioada lui de glorie a anilor ʼ89–ʼ90, organizatorul Marii Adunări Naționale, a avut un program serios, cel mai coerent program politic, susținut pe termen scurt de electorat, iar pe termen lung disipat în alegerea direcției strategice comune, sfâșiat între Est și Vest, între război și pace, între a fi și a nu fi.